Tema pentru acasă este o necesitate, sau o obligativitate?

Se spune că munca este cheia succesului.

Tema reprezintă pentru elevi un mijloc de a-și fixa, consolida și extinde achizițiile învățării din cadrul activităților de la școală, iar pentru părinți, un mod concret de a se implica în procesul educațional. Copiii le consideră o mare sursă de stres, părinții le privesc ca pe o responsabilitate zilnică în plus, iar profesorii dedică multe ore corectându-le. Temele pentru acasă, moștenite de la o generație la cealaltă ca metodă didactică elementară, nu-și mai găsesc rolul tradițional în peisajul educației moderne

Odată devenit școlar, copilul începe sa aibă anumite responsabilități, mult mai mari decât atunci când mergea la grădiniță, ca preșcolar. În primul rând, începe să aibă responsabilități în ceea ce privește viitorul său în devenirea sa ca adult. Printre aceste responsabilități ale sale se află și ''temele pentru acasă''.

Pe buzele multor elevi adesea se găseşte întrebarea: '' Tema pentru acasă este o necesitate sau obligativitate?'' sau ''De ce avem atâtea teme? Eu când mă voi mai întâlni cu prietenii mei dacă am atâtea teme?''. Aceste întrebări îi frământă pe toţi elevii, nu numai pe vianişti. Oare cum ar arăta viaţa unui licean fără teme?

Vă pot răspunde printr-un singur cuvânt: fericită. Din punctul de vedere al elevilor, acesta reprezintă o povară, o ''pedeapsă'', dar cu siguranţă, printre aceştia se numără şi excepţii, căci fără excepţii de la regulă, viaţa ar fi plictisitoare. Cu siguranţă, există elevi, fie că în Vianu, fie că nu sunt în liceul nostru, care fac teme de plăcere. ''Cum adică să faci teme de plăcere?'', ar fi întrebare oricărui elev.

Ei bine, se poate ca fiecare dintre voi să cunoaşteţi sau să fii auzit de cineva care face teme fără să se simtă obligat. Un sondaj efectuat în rândul mai multor licee de prestigiu din SUA arată că 56% dintre elevi consideră temele pentru acasă principala sursă de stres legată de activitatea lor școlară. Dar oare ce gândesc profesorii? Elevii trebuie să înțeleagă de ce primesc teme pentru acasă: deoarece trebuie să își fixeze și să consolideze informațiile primite la ore; să se pregătească pentru zilele următoare de școală; să aibă un motiv de a recurge la anumite surse de informare suplimentare (cărți, dicționare, enciclopedii, internet, etc.). În același timp, temele îi ajută pe copii să devină mai încrezători în capacitatea lor de decizie, să dorească și să se informeze, dar și să devină mai disciplinați, să își planifice timpul și să respecte "termenele limită". Studiile arată că temele pentru acasă ajută la însușirea noțiunilor redate în orele de curs. Acestea conțin elemente învățate de către elevi în ziua respectivă și sunt impuse tocmai pentru o mai bună înțelegere a noțiunilor. Aceste teme îl obligă pe elevi să aplice partea teoretică într-o problemă de ordin practic. Astfel, partea teoretică va fi înțeleasă și învățată mai ușor și nu în mod mecanic.

Totodată, mulți dintre noi am întâmpinat dificultăți în a ne aminti numele unei persoane când am întâlnit-o într-un mediu neașteptat, însă ne-am amintit cu ușurință numele acesteia după ce am reîntâlnit-o de mai multe ori în diverse locuri. Similar, elevii trebuie să-și exerseze aptitudinile în medii diferite, reuşind să acumuleze cu mai multă uşurinţă noi informaţii şi să îşi fixeze mai bine informaţiile predate la clasă, reuşind chiar să le aprofundeze.

De asemenea, temele pentru acasă reprezintă un mod eficient pentru elev de a-și petrece timpul liber. Rezolvarea temelor pentru acasă conferă elevului o creștere a nivelului de inteligență a acestuia, ceea ce va duce la obținerea de rezultate mai bune în școală, dar și în viață. Tot în acest fel copilul va căpăta mai multă încredere în modul său de a raționa. Legătura dintre temele pentru acasă și performanța educațională este sprijinită de o sintetizare a mai multor studii, care concluzionează că relația dintre teme și succesul academic este una pozitivă și statistic semnificativă.

În urma unei discuţii purtate cu prietenii mei, pe tema şcoală, am avut ocazia să aflu opinia lor despre temele pentru acasă. Aceştia consideră că temele au alt scop decât cel pe care ar trebui să îl aibă. Ideea de tema presupune o consolidare, o exersare a noţiunilor studiate pe care ar trebui să o realizeze elevul în privat pentru a putea stăpâni materia mai bine, dar în realitate, de cele mai multe ori, temele sunt date doar pentru a umple tot timpul personal al copiilor, de exemplu temele date în weekend sau temele de vacanţă, mi s-a spus, că se pot clasifica într-o astfel de situaţie.

Oare elevii îşi petrec prea mult la birou cu nasul în cărţi şi caiete?Volumul de muncă necesar efectuării temelor pentru acasă trebuie să se înscrie în limite rezonabile. Se observă că un număr mare de exerciții duce la lucru de mântuială, copiere, abandonarea întregii teme, refuz față de abordarea temei.

Adolescenţii nu ar trebui să petreacă mai mult de o oră în fiecare zi făcându-şi temele acasă, potrivit unui studiu publicat în Journal of Educational Psychology. De asemenea, studiul mai arată că timpul îndelungat acordat temelor de acasă este direct legat de scăderea performanţei şcolare.O altă întrebare care îi frustrează în mod cert pe elevi este aceea dacă merită să îşi facă temele, dacă acestea le vor aduce un beneficiu. Studiile demonstrează că elevii care acordă o mare atenție temelor se descurcă mai bine la școală, descoperă lucruri noi.

Diferențele de opinie sunt tot mai frecvente între susținătorii temelor pentru acasă și cei care le consideră un impediment în calea timpului de calitate petrecut în familie și formării de relații armonioase cu cei din jur.

Ca o concluzie, temele pentru acasă reprezintă atât o obligativitate, cât şi o necesitate în viaţa adolescenţilor, reuşind atât să-şi fixeze informaţiile acumulate la clasă şi să reuşească să descopere lucruri noi, cât şi să îşi petreacă timpul în rezolvarea temelor, prin aboradarea corectă a subiectelor date.

Nu uita să ne urmărești pe instagram! @the.magateen

redacție: Alexia Florete

grafică: Alexandra Zanef

DTP: Alexandra Zanef