Revoluția franceză

Cu siguranță ați auzit de evenimentul din Franța, denumit și Revoluția franceză. Aceasta a influențat atât Franța în sine, fiindcă a dus la înlăturarea monarhiei și instaurarea regimul de teroare al lui Robespierre, urmată de războaiele revoluționare și venirea lui Napoleon la putere, dar, la urma urmei întreaga Europă. Chiar și după înfrângerea Imperiului Francez impactul acestuia asupra Europei și a bazei puterii monarhiilor a fost masiv și a rezultat în căderea a multora dintre ele. Venirea lui Napoleon, numit și micul caporal (din cauza înălțimii sale), la putere și Războaiele Napoleoniene au influențat creșterea naționalismului în Europa ceea ce a dus la unificarea Germaniei și Italiei. Acest naționalism și pacea îndelungată care a urmat au avut un rol important în Primul Război Mondial.

în datorii și țăranii deveneau din ce în ce mai săraci în timp ce clasele superioare nu munceau și trăiau într-o petrecere constantă. În anul 1791 regele Louis al XV-lea a murit și a fost urmat de Louis XVI-lea, care era tânăr pentru un rege și încă nepregătit pentru conducerea statului. Soția sa, Marie Antoinette, o austriacă, care era obișnuită cu o viață luxoasă, era foarte nefamiliarizată cu poporul, fiind considerată un spion austriac.

Guvernul francez a decis că era nevoie să convoace Stările Generale, împărțite în trei domenii: primul pentru nobili, al doilea pentru clerici, iar al treilea pentru restul populației. Fiecare avea câte un vot, astfel încât deși primele două domenii reprezentau 5% din populație aveau mai multă putere decât al treilea domeniu și puteau să câștige orice vot 1 la 2. Pe 20 iunie 1789 al treilea domeniu, împreună cu alți membri ale Stările Generale au declarat Ansamblul Național. Louis XVI, înfricoșat de acest nou grup, a încuiat clădirea în care se întâlneau Stările Generale. Ansamblul Național s-a strâns într-o sală de tenis și au făcut un jurământ numit ,,Jurământul Terenului de Tenis" în care au jurat că vor continua să se întâlnească până când o nouă constituție era creată. Amuzant numele jurământului, nu-i așa? Toți avem zile mai puțin inspirate, haha:)

Pe 14 iulie Paris era într-o stare de alarmă. O gloată de oameni se strânse pe străzi. Oamenii nu erau înarmați totuși, așa că au decis să invadeze fortăreața Bastille, o închisoare plină cu muniție și prizonieri politici. După o încăierare între protestatari și gardieni și o tentativă nereușită de predare condiționată a directorului Marquis de Launay a preluat controlul asupra cetății. În scurt timp aceștia mergeau cu capul secerat al lui deLaunay pe o suliță pe stradă. În total peste 100 de oameni au murit, în mare mare revoluționari.

Încă de pe 11 iulie Ansamblul Național crease o versiune timpurie a unei noi constituții, dar aceasta nu avea să fie publicată până pe 26 august. Această constituție, numită ,,Declarația Drepturilor Omului și a Cetățeanului’’, era văzută drept radicală de majoritatea Europei. Aceasta era inspirată de Constituția Americană și părți din ea încă sunt prezente în constituția de astăzi a Franței.

Pe 5 octombrie, 7000 de femei au ieșit pe străzi să protesteze deficitul de mâncare și să ceară prețuri mai mici la pâine. Protestatarii au mers până la palatul de la Versailles. Există un mit că Marie Antoinette a exclamat ,,Lasă-i să mănânce tort!" atunci când a văzut mulțimea, dar asta probabil că nu s-a întâmplat cu adevăratelea.

Din octombrie 1789 până în primăvara anului 1791 a fost o perioadă relativ calmă în Franța, dar diferențele politice dintre facțiunile revoluției creșteau considerabil. Centriștii și moderații, conduși de Sieyes, Lafayette, Mirabeau și Bailly voiau o monarhie constituțională, în timp ce radicalii, precum Jaconbinii, conduși de Robespierre și Marat doreau reclasificarea sa ca un cetățean normal. Radicalii dobândeau din ce în ce mai multă putere, ceea ce era îngrijorător pentru nobilitate, mulți dintre ei părăsind țara drept émigrés.

Louis XVI era ținut la Paris în Palatul Tuileries aproape ca un prizonier. Acesta trebuia să falsifice suport pentru revoluție pentru a-și salva propria piele. Pe 20 iunie 1791, îndemnat de fratele și soția sa acesta plecat într-o trăsură pe timpul nopții împreună cu Marie Antoinette spre granița cu Austria, astăzi Belgia. Cei doi erau îmbrăcați ca niște oameni de rând, dar până la urmă au fost prinși și recunoscuți în Varennes. Regele și regina au fost arestați și aduși înapoi la Paris. Poporul era acum de părere că regele voia să colaboreze cu austriecii pentru a recăpăta puterea și opinia lui față de rege a scăzut drastic. Pe 27 august Austria și Prusia au publicat Declarația de la Pillnitz, în care anunțau că îl vor susține pe Louis și sugerau că s-ar putea să invadeze Franța pentru a îl aduce la putere.

Hai să privim lucrurile și din altă perspectivă: în perioada atribuită revoluției, Franța a fost guvernată de 3 entități: până în 1794 de către monarhia constituțională, după aceea de către Comitetul pentru Siguranță Publică, condus, în principal, de Robespierre, iar, în final, de către Directorat.

De asemenea, această perioadă au avut loc o mulțime de schimbări sociale care s-au răspândit cu timpul în întreaga Europa, dar și o tranziție economică, de la o economie centralizată în jurul nobilimii, la una în jurul clasei mijlocii.

Revoluționarul francez François-Noël Babeuf a advocate în favoarea unei politici economice proto socialiste, precum abolirea proprietății private și împărțirea egală a bunurilor pentru că în final să se ajungă la o așa numită “societatea egalilor”. Babeuf și-a mai moderat în timp ideologia care nu a fost aplicată în mare parte, cel puțin în acea perioadă.

Directoratul nu a avut resursele necesare pentru a angaja îndeajuns de multă poliție, iar în combinație cu sărăcia ridicată asta a dus la o creștere semnificativă a crimei, în special în zona rurală, unde bandiții, adesea susținători înfocați ai monarhiei, jefuiau căruțele ce transportau bunuri către orașe. Corupția a devenit și ea endemică.

Totuși, schimbările s-au simțit cel mai mult din punct de vedere social. În această perioadă a fost demontată fosta identitate națională, construită în jurul monarhiei și al bisericii, și construită una complet nouă, unică în Europa-ceva ce nu s-a mai întâmplat până acum-într-o perioadă extraordinar de scurtă, care dăinuie în Franța până în ziua de azi. Această nouă conștiință națională era una concentrată în jurul sloganului revoluției “Libertate, egalitate, fraternitate”. De fapt, liberalismul francezilor i-a speriat și chiar oripilat pe observatorii din țările străine, mult mai conservatoare, mulți descriind Franța ca un stat aflându-se într-o,,anarhie socială”.

Un lucru bun ar fi faptul că divorțul, pe vremuri un act aproape imposibil de făcut, a fost simplificat, iar populația nu a ezitat să profite de acesta, numărul lor crescând grozav. Căsătoriile aranjate au dispărut odată cu nobilimea.

În paralel, au dispărut și multe tabuuri sociale. Lumea nu se mai întâlnea doar în privat în grupuri relative restrânse și ocazional la o sărbătoare sătească. Societatea a devenit mult mai vibrantă și mai vioaie, barurile, restaurantele și grădinile publice erau cele mai preferate locurile ale francezilor. Multe vechi mănăstiri au fost transformate în săli de bal. Waltz-ul a devenit popular, înlocuind dansul ultra formal al vechilor timpuri. Enormele grădinile publice ofereau o gamă largă de divertisment, de la promenade, orchestre și mici cafenele, la artificii, zboruri cu baloanele cu aer cald și chiar bătălii false între soldați. La aceste evenimente participa toată lumea, de la medici și avocați, la miniștri și actori. Dacă pe vremuri ar fi fost imposibil pentru un nobil să se asocieze cu poporul care îi era inferior, noua clasă nu avea asemenea restrângeri.

Un alt aspect ce se vrea a fi menționat ar fi faptul că biserica și-a pierdut mare parte din influență în timpul revoluției. Pământurile sale au fost luate de către stat încă de pe vremea monarhiei constituționale, că mai apoi, în timpul regimului de teroare, cea mai mare parte a proprietății sale să fie naționalizată. Preoții erau obligați să jure loialitate noului cod, ori să fugă din țară. Serviciile religioase mai nu mai puteau avea loc. În final, Robespierre a proclamat o religie nouă ,,Cultul Ființei Supreme”, însă nu a durat mult până acesta a fost executat, iar opresiunea religioasă a încetat. Totuși, sărbătorile religioase au fost înlocuite cu cele republicane. O nouă religie a fost fondată, cu ajutorul unui director, numită Theo Filantropie.

Deși inițial directoratul a decretat că educația este gratuită și obligatorie pentru toată lumea, prin închiderea bisericilor și gonirea clergiei, au paralizat întregul sistem educațional, întrucât acestea erau principalul loc unde elevii învățau, iar situația financiară dezastruoasă nu a permis construirea unui nou sistem educațional. Totuși, cu timpul, noi școli, licee, biblioteci și muzee au fost construite.

În altă ordine de idei, arta nu a fost prea afectată de revoluție. Deși nobilii erau principalii sponsori ai pictorilor și sculptorilor, noua clasă superioară a continuat să îi susțină financiari pe aceștia și chiar adesea au sponsorizat artiști mai puțini cunoscuți, dându-le oportunitatea să se facă cunoscuți.

Tot în categoria artei, literatura a fost, în mare parte, critică la adresa revoluției și, în special, a regimului de teroare. Mulți dintre cei ce îndrăzneau să își facă publice nemulțumirile erau aspru pedepsiți de conducere. Bârfă literară, am putea spune. Un subiect interesant pentru un viitor articol, nu credeți?

Regimul de teroare a constituit perioada imediată de la formarea primei republici, o serie de masacre și execuții publice (în principal utilizând infama gilotina, poreclită madame guillotine). Acestea avea că țină în principal rămășițele nobilimii, loialiștii acesteia, orice contrarevoluționar sau chiar oricine era considerat o amenințare. Mișcarea a degenerat, ajungând să persecute și să execute arbitrar pe oricine îndrăznea să își exprime nemulțumirea cu regimul actual, mai ales scriitorii, facțiuni antimonarhiste rivale celei de la conducere (precum Hébertistii), rivalii personali ai conducătorilor, sau presupuși viitori inamici ai revoluției. Nu era nevoie de dovezi și nici procese corecte nu existau. Execuția era un spectacol zilnic, la care veneau mii de oameni să asiste și să strige împotriva contra revoluționarilor cu o furie înspăimântătoare. Oamenii își raportau inamicii doar pentru a scapă de aceștia, fie că erau sau nu împotrivă revoluției. Nimeni nu îndrăznea să spună ceva împotrivă acestor acțiuni pentru nu a ajunge la rândul lor în fața ghilotinei. O paranoie generală a cuprins Franța.

Dar, cu timpul, așa-zisul Comitet Pentru Siguranță Publică, a realizat că nu poate continua în acest fel, având în vedere neliniștea din rândul oamenilor, și a început încheierea terorii. Robespierre, cel care a orchestrat acest regim de teroare, și care s-a folosit de el pentru interesul propriu, a fost chiar ultima să victimă, când foștii camarazii l-au executat pentru a sfârși acest capitol negru al revoluției.

Efectele Revoluției Franceze și a Războaielor Napoleoniene se pot vedea și astăzi. Această revoluție a insipirat spiritul francez de a se revolta împotriva tiraniei, un motiv pentru care Franța a avut cinci revoluții majore în ultimii 200 de ani. ,,Un popor revoltat’’ am putea afirma, haha:). La sfârșitul conducerii lui Napoleon monarhia fusese reinstaurată, dar în numai 40 de ani aceasta fusese dată jos din nou. Ideiile napoleoniene au avut un mare impact asupra naționalismului în Europa, acesta fiind aproape inexistent până atunci. Acest naționalism a dus la Revoluția Germană, Unificarea Italiei și a Germaniei, Războaiele Balcanice și într-un final la Primul Război Mondial. Putem afirma chiar că Revoluția Franceză s-ar putea să fie cel mai mare moment de cotitură din istoria umană. Și chiar dacă nu cel mai mare, cu siguranță se numără printre cele care candidează pentru acest titlu!

Nu uita să ne urmărești pe instagram! @the.magateen

redacție: Ștefan Brădianu, Dragoș Sărățeanu

grafică: Bianca Constantin, Anastasia Chivu

editor: Bianca Constantin

DTP: Andreea Seba