De curând, am avut ocazia să luăm un interviu unei doamne psiholog, specializată de asemenea în ramura logopediei. Astfel, fără prea multe introduceri, vrem să împărtășim cu voi răspunsurile primite la numeroasele întrebări și curiozități adresate de noi!
Î: Am vrea să începem prin a vă întreba de ce ați ales tocmai logopedia, dintre toate ramurile psihologiei?
R: "Ei bine, am ales să mă axez pe această parte frumoasă a psihologiei, deoarece îmi plac foarte mult copiii, astfel încât să îi pot ajut pe aceștia și să-i motivez pe părinți să facă același lucru în timpul lor liber. Prin urmare, am inaugurat această pagină, @logopediepsihologie".
Î: Am dori să știm, având în vedere că printre noi se află viitori psihologi, dacă este adevărat că psihologia și toate ramurile ei reprezintă meserii cu o mare încărcătură emoțională.
R: "Și răspunsul a fost rostit cu vehemență: Da, de aceea în timpul formării tale ca psiholog înveți cum să te detașezi și cum să nu îți însușești problemele altcuiva. Această meserie presupune un amalgam de sentimente și foarte multă încărcătură emoțională, dar în schimb primești satisfacția că ai fost de ajutor...iar acest lucru mă face să cred că a fi psiholog este cea mai frumoasă meserie din lume".
Î: Atunci...care sunt calitățile pe care ar trebui să le aibă un psiholog sau un logoped bun?
R: "Păi…de vrem să răspundem, trebuie să o facem pe rând! În primul rând, răbdarea este ceva primordial, precum și deschiderea: trebuie să asculți omul și să știi să-i răspunzi. Păi și cum? Ei bine, trebuie să știi să faci diferența dintre activ și pasiv, să fii capabil să te detașezi și să vezi situația obiectiv. Oamenii nu au nevoie să audă critici chiar și din partea psihologului, dar trebuie să înțeleagă că un psiholog nu le poate rezolva problemele, în schimb le poate stimula procesul de deslușire a sinelui și găsirea unor soluții pe cont propriu. Cel mai important, la urma urmei, este găsim în noi răspunsul".
Î: Având în vedere că sunteți specializată pe partea de logopedie, am vrea să știm care este legătura directă dintre logopedie și psihologie?
R: "Logopedia și psihologia nu pot funcționa separat, deoarece logopedia depinde direct de psihologie atât de mult, încât nu ar putea exista fără aceasta. Ce au în comun, în schimb? Compasiunea, dăruirea și implicarea față de pacient".
Î: Ne puteți spune un mit complet neadevărat despre psiholog sau despre psihologie în general?
R: "Oh…..cât timp avem? Sunt o grămadă de mituri departe de realitate. Unul din ele ar fi faptul că dacă mergem la psiholog, ne rezolvăm problemele. Sau...că te duci la psiholog fiindcă ești nebun. De fapt, multe persoane vin pentru a se descoperi, pentru a depăși, eventual, un moment dificil".
Î: Vă place meseria dumneavoastră? De ce ați ales-o? Care a fost lucrul ce v-a determinat să o alegeți?
R: "De mică mi-a plăcut să vorbesc cu lumea sau să am interacțiuni cu copiii în general! Așadar, am ales să fiu un ajutor pentru ei și să încerc să îi ghidez pe drumul cel bun pentru a se simți eliberați, fără a da neapărat sfaturi, cum dau majoritatea prietenilor. Un psiholog, până la urmă, îl ajută pe pacient lăsându-l de unul singur să ajungă la o rezolvare, apelând doar la resursele proprii".
Î: Ați simțit vreodată că nu puteți ajuta un pacient?
R: "Da...am întâlnit. Bineînțeles, eu, fiind un logoped, am întâlnit adesea reticiențe din partea părinților, care uneori nu dau dovadă de pic de răbdare, cu predilecție în cazul unor copii cu nevoi speciale. Problemele nu se rezolvă de pe-o zi pe alta. Avem nevoie de răbdare și implicare, în special din partea părinților, nu doar din partea psihologului. Cel mai probabil părinții vor rămâne mult timp o adevărată provocare pentru orice terapeut!"
Î: Cum ați sfătui pe cineva să își abordeze părinții? Știți că există această reținere de a recunoaște părinților nevoia de un psiholog, de teama că aceștia vor refuza?
R: "Greu, greu...mulți copii, la noi în țară, vin pe ascuns, dacă vă vine să credeți…Of, orice părinte ar trebui să înțeleagă că mai întâi el va trebui să facă terapie, apoi copilul. E important să încerce să vorbească cu persoane cu o anumită experiență și care le poat deschide ochii (spre exemplul, doctorul de familie)".
Î: Care este evenimentul din viața unui copil care are cel mai mare impact asupra lui?
R: "Păi...de unde să încep? De când suntem în burta mamei percepem tot felul de semnale, mai mult sau mai puțin, și le interpretăm atât cât ne stă în putință. Această zicală ,,Lasă-l! Este mic, nu are cum să înțeleagă” este una dintre cele mai eronate mentalități ale unui părinte. Dacă în primii trei ani de viață (care sunt și cei decisivi) nu comunici cu el și nu știi cum să pui problema, ei bine acel copil va avea carențe mult mai târziu".
Î: Au legătură trăsăturile fizice cu personalitatea unei persoane?
R: "Nu, absolut deloc. Poți reprezenta un ideal al aspectului fizic și tot ești predispus la avea complexe și traume din cauza înfățișării perfecte, deoarece lumea va avea mereu tendința să îi catalogheze după această trăsătură evidentă prin care se remarcă cel mai ușor".
Î: Care dintre părinți credeți că își lasă mai mult amprenta asupra copilului?
R: "Nu există ,,doar mama” sau ,,doar tata”. Amândoi poartă povara creșterii unui copil. Dacă mama este prea atentă și tatăl absent, vor apărea probleme, și reciproc. Într-adevăr, în primii ani de viață ai unui copil, fie că e fată sau băiat, mama este eroina. Însă, în cazul absenței tatălui, vom putea observa anumite probleme în cazul fetelor. Mult mai târziu și, mai ales, în interacțiunea ei cu alți bărbați.
Iar, pe de altă parte, în cazul băieților cu mame impunătoare, el v-a învăța că femeile trebuie să poarte de grijă, iar că bărbații nu sunt obligați să se atașeze la fel de mult. În concluzie, nu pot există unul fără altul.
Și, alt lucru pe care aș vrea neapărat să îl aduc aici în discuție ar fi amprenta bunicilor asupra copiilor. Faptul că îi avem pe bunici aproape este un privilegiu, dar atunci când suntem mici și aceștia se impun prea tare în defavoarea părinților, copilul nu va mai recunoaște autoritatea lor. Este nevoie de comunicare".
Î: Zodiile sunt ceva abstract sau chiar ne influențează într-un anumit mod?
R: "Nu contează zodiile, ci mediul în care crești și oamenii cu care te înconjori. Asta este vital pentru toată lumea. Sintagma ,,Uită-te la cinci persoane din viața ta și descrie-te’’ este adevărată, pentru că ei îți influențează reacțiile, comportamentul...pe scurt: totul! De aceea trebuie să avem grijă cu cine ne împrietenim".
Î: Personalitățile MBTI au o influență directă asupra oamenilor? Sunt exacte?
R: "Să zicem că da, dar trebuie să înțelegem un lucru: noi nu suntem decât o simplă personalitate, fiecare împrumută din toate câte ceva".
Î: De unde pot pleca tulburările de personalitate?
R: "Ele se manifestă de mici, însă medicii și psihiatrii nu le pot diagnostica decât de la șase ani în sus. Ne putem da seama după extremele comportamentale ale copilului. Dacă este prea retras sau prea extrovertit. Părinții trebuie să aibă mare grijă, fiindcă aceste semnale în aparență puerile, spun multe și pot aduce consecințe mari".
Î: Vulnerabilitatea este o slăbiciune?
R: "Să fii vulnerabil în ziua de astăzi este un act de curaj. Să te deschizi, să accepți atât păreri pozitive cât și păreri negative, dar și faptul că oricine te poate răni în orice moment".
Î: Știu că deviez, dar chiar îmi doream să aduc discuția în această parte: există un mit ,,Mereu băiatul trebuie să facă primul pas’’, este adevărat? Cum putem decoda patologia masculină?
R: "Nu, acest lucru era valabil doar,,pe vremea mea’’ cum s-ar spune, haha. Acum fiecare poate să facă primul pas fără niciun fel de constrângere. Dacă voi sunteți mai tupeiste, mai încrezătoare, de ce să așteptați? Duceți-vă! Să aveți noroc, deschidere, și să acceptați refuzuri. Am întâlnit persoane care s-au dus și nu au acceptat să fie respinse. Noi, fetele, greu acceptăm un refuz. Băieții sunt mai obișnuiți".
Î: Noi, adolescenții, avem o bipolaritate nu foarte pronunțată. Spunem lucruri fără să gândim sau uneori nici măcar noi înșine nu știm ce simțim sau ce vrem. Suntem predispuși la a spune un ,,Te iubesc’’ prea devreme? Sau este un simțământ în toată puritatea?
R: "În adolescență te descoperi, afli ce îți place, ce nu și începi să interacționezi cu alții. Un ,,te iubesc’’ în adolescență este de departe cel mai pur ,,te iubesc’’. Parcă simți așa că dai toată ființa ta. După ce crești și ai experiență, numai crezi chiar atât de orbește în ce ți se spune. Dar, depinde... acest sentiment nu are vârstă. Revenind, perioada aceasta a voastră este cea mai frumoasă. Descoperiți, învățați, nu cădeți în plasa tuturor, diversificați, cunoașteți cât mai multe persoane și dați-vă seama ce vă place sau nu cu adevărat.
De asemenea, trebuie să învățați să vă puneți limite! Dacă acum, în adolescență, sunteți de acord cu anumite abuzuri din partea bărbaților și vice-versa, le veți accepta și mai târziu, din păcate. Deci nu acceptați jignirile, bătaia sau orice formă de înjosire. Dacă nu vă iubește, apreciază sau nu vă oferă respectul cuvenit și nu vă ajută să vă dezvoltați și să deveniți o versiune mai bună a voastră, plecați fără să vă uitați în spate".
Î: Legat de ideea cu vulnerabilitatea, acum ceva timp am auzit de sindromul macho man, prezent la băieți. Ce părere aveți despre măștile pe care adolescenții tind să le ia pentru a fi acceptați? Credeți că e o tulburare sau o frică?
R: "Se pot ascunde și anumite tulburări dar, după mine, cea mai mare problemă a oamenilor în general (și inclusiv a adolescenților) este lipsa de încredere. Nu au încredere în ei, nu au încredere să își asume cine sunt, și de aceea apelează la anumite măști. Vor să pară ca x sau ca y fiindcă aceștia au succes. Din păcate, în momentul de față, din cauza rețelelor de socializare, noi vedem o imagine ideală, de neatins, fără probleme...adevărul este că fiecare are propriile probleme pe care decide să le arate mai mult sau mai puțin.
Adolescenții, neavând încredere în ei sau stimă de sine, (mai ales dacă au cresc într-un mediu familial unde nu i se spunea că el e cel mai bun și că nu trebuie să se compare) ajung să-și creeze anumite măști. Cu vârsta, însă, se amplifică și, păstrând aceste măști, cu timpul ajung să nu mai știe cine sunt. Vor fi doar anumite personaje, incapabile vreodată să-ți trăiești viața cu adevărat".
Î: Primul instinct este cel mai bun?...chiar dacă acum suntem mici și nu deținem cea mai bună formă de a raționa…
R: "Primul instinct, hm...asta se determină prin încercare, iar la vârsta voastră aveți liber arbitru să încercați câte și mai câte. Aveți voie să faceți toate greșelile din lume, dar trebuie neapărat să învățați să vi le asumați. Duceți-vă, dacă simțiți, și cu primul instinct. El e câteodată cel mai bun. Cu toate acestea, nu trebuie să vă fie frică de eșec".
Î: Ar trebui să luptăm pentru ce ne dorim, chiar dacă toată lumea spune ,,nu’’ dar noi simțim că ,,da’’? Este recomandat să facem tot ce ne stă în putință să ne atingem scopul?
R: "Da, dacă tu ești 100% sigurcă vei reuși. Dacă simțiți chemarea, nu contează părerea celorlalți. Până la urmă, dacă reușiți o să îți vă demonstați vouă înșivă că puteți, nu altora. Luptați cu sistemul când credeți că faceți ceva pentru voi, nu pentru altcineva. Și dacă eșuați, este cel mai bine așa, fiindcă doar astfel învățați.
Din greșeli învățăm cel mai mult. Așa că dacă aveți un vis, iar părinții nu-l iau în seamă, luptați! Și pe parcurs, veți reuși să îi faceți să înțeleagă. Să nu vă fie frică, dar să vă asumați că indiferent dacă o să merge sau nu, trebuie să munciți. Nimic nu vine din prima și peste noapte! Trebuie să vă așteptați la orice, chiar și la eșec".
Î: Într-o relație, un băiat sau o fată (adolescenți) poate fi speriat de insistența celuilalt, astfel încât să se stingă brusc flacăra iubirii?
R: "Flacăra iubirii...asta înseamnă dragoste la prima vedere! Care este orice dar nu dragoste...mai mult hormoni, haha! Dacă băiatul/fata nu este pregătit/ă sau nu își cunoaște sentimentele, se poate speria. Și bărbații/femeile se pot speria. Nu trebuie forțați, deoarece totul trebuie să vină din ambele părți. Nu se poate ca cineva să ofere 100% și celălalt nimic. Echilibrul este cheia. De altfel, o relație este în doi. Prin urmare, ambii trebuie să fie implicați. În caz contrar, am trăi foarte bine și singuri”.
Î: Este o statistică de post break-up care zice că fetele suferă la început și băieții la final, după ce fetelor le trece. Este adevărat sau este o generalizare?
R: "Hm...și și. Depinde foarte mult de persoană. În general, băieții au un simț al reacțiunii mai întârziat, dar am întâlnit și băieți care au suferit încă de la început sau alții care nu au suferit niciodată. Unii, pe de altă parte, nu au știu că au suferit. Suferința nu e descrisă și nici nu respectă un șablon. Fiecare se manifestă în mod diferit când se confruntă cu ea. Eu, spre exemplu, plâng, iar tu ești furioasă. Cu toate acestea, de cele mai multe ori, în adolescență există și această tendință de a nu accepta".
Î: Este adevărat că prima iubire este diferită de altele? Că are acel ceva aparte?
R: "Eh, prima iubire poate fi și la grădiniță...dar ea este cea mai mare lecție. Prin prisma ei descoperi ce accepți, ce nu, și ce comportamente sau probleme ai. Nu există prima și ultima iubire. În schimb,există etape. Într-adevăr, la vârsta voastră totul este mai intens din cauza hormonilor. Nu ai rațiune și nici experiență de viață.
La maturitate descoperi altă iubire, și este mai bine, fiindcă vii cu un bagaj de lecții ce te fac mai înțelept. Însă, sunt și oameni care nu învață nimic din fostele experiențe, și repetă la nesfârșit aceleași greșeli. Dacă dintr-o experiență nu tragem nicio învățătură pe care să o aplicăm pe viitor, o vom tot întâmpina până când vom trage un semnal de alarmă. Trebuie să te rupi puțin de tine, să-ți dai seama ce faci greșit și ce nu, ce te deranjează...trebuie să fim deschiși! Toți avem probleme, nimeni nu-i perfect și, nu în ultimul rând, nimeni nu deține adevărul absolut!"
î: Este o diferență între a te îndrăgosti și a iubi?
R: "Da. Îndrăgostitul este un sentiment care trece, iubirea nu. Când iubești o persoană, o faci toată viața, indiferent dacă este constant lângă tine sau nu. În mintea ta, în subconștient, este mereu o portiță deschisă pentru acea persoană, dacă ai iubit-o cu adevărat bineînțeles. Însă, fiecare om care vine în viața noastră o face ca să ne învețe un lucru".
Î: Dacă ne uităm la părinții noștri, aceștia nu-și manifestă intens dragostea. Este adevărat că o căsnicie este o inerție a poveștii de dragoste și că omoară iubirea?
R: "Nu...depinde foarte mult în mediul de viață. Părinții noștri au trăit în comunism care, după cum bine știm, nu a încurajat afecțiunea manifestată direct. Căsătoria nu omoară pasiunea, trebuie doar să înțelegem că așa au fost educați de acel regim. Însă, pe de altă parte, monotonia omoară, fără doar și poate, o relație. De asemenea, o căsnicie lungă devine mai mult o relație de prietenie".
Î: Credeți că două persoane din clase sociale diferite, așa cum vedem în filme (The Notebook), ar funcționa împreună?
R: "Da, dar doar dacă cea din mediul social mai slab s-ar dezvolta. În caz contrar, vor apărea conflicte de interese și scopuri".
Î: Iubirea ar trebuie să se bazeze pe prietenie sau să înceapă cu o relație de prietenie?
R: "Nu este o regulă. Trebuie să înțelegem totuși că o relație sănătoasă și durabilă are la bază prietenia, pentru că doar așa avem cea mai mare încredere și deschidere față de partener. De altfel, în cuplu nu trebuie să mergem la părinți sau prieteni ca să ne destăinuim. Asta trebuie să facem cu cel de lângă noi. Unde nu e comunicare, nu mai este nici acea chimie. Este important să nu să implicăm alte persoane cerându-le sfaturi".
Așadar...acesta a fost de departe unul dintre cele mai interesante interviuri pe care l-am susținut, întrucât am simțit o plăcere nespusă în timpul lui, dar și atunci când l-am redactat. Psihologii și oamenii din această sferă ne deschid noi orizonturi și simțim parcă cum ne modelează perspectivele, chiar dacă discutăm cu ei fie și pentru scurt timp. Dacă ai avea ocazia să întâlnești un psiholog, ce l-ai întreba? Spune-ne, iar noi vom plănui un alt interviu la fel de palpitant!
Nu uita să ne urmărești pe instagram! @the.magateen
redacție: Bianca Constantin
grafică: Ioana Butaru
DTP: Ioana Butaru
