O minte bolnavă

într-un corp perfect

Nu vreau să scriu despre cât era de frig, despre cât de galbene îmi erau mâinile, despre cum îmi cădea părul sau despre cât de încet îmi bătea inima. Nu vreau să scriu despre felul în care eram privită, cu fețe îngrozite, cu fețe scârbite. Dar vreau să scriu despre ce simțeam. Știu, cât și pentru mine, cândva, anorexia era un ideal, un ideal imposibil de atins. Ceva la care puteam doar visa, dar la care nu puteam ajunge, căci, în mintea mea, nu eram destul de puternică, de îndârjită.

Am tânjit această boală, am încercat să o imit, până când a devenit ceea ce sunt. Până când fiecare clipă era petrecută fie epuizată prin sport, fie mâncând. Părea imposibil să evadez din ciclul acela vicios, într-un fel nici nu-mi doream, căci mă simțeam în siguranță. Părea ca astfel, existam doar eu, eu simt și eu fac, și că tot ce e în jur e vidul, vidul rece și de nepătruns.

Nu a durat mult până să îmi pierd prietenii, nu mai aveam nevoie de ei. Nu aveam timp, nu aveam răbdare. Curând au dispărut și mama, și tata, și cu ei a dispărut și orice aspirație de a mea. Am rămas doar eu și un corp pe care îl priveam cu ură. Nu mai puteam scrie, nu mai puteam citi, nu puteam asculta muzică sau privi un film. Nu mai iubeam nimic și părea că nimic nu mă mai iubește pe mine. Am ajuns, fără voia mea, la doctori, am făcut analize peste analize, pierdeam, săptămână de săptămână, zile întregi de școală ducându-mă la fel de fel de oameni ce păreau că au soluția, soluția ce avea să mă scape. Dar n-a fost de ajuns, și simțeam că, încet-încet, mă scufund și mai tare în fricile mele.

Nu sunt un ideal, nu voi fi niciodată. Am scăpat din întâmplare, și nu din voință. Și totuși atâtea fete, atâția băieți mor pe seama asta. Atâția oameni nu scapă, căutând neîncetat perfecțiunea. Dar acea perfecțiune, așa ridicată în slăvi, e dezgustătoare, e morbidă, și, în final, de neatins. Este o capcană, o înșelătorie, și fiind neatent, vei cădea în ea. Am căzut în ea căutând ajutor de la cei din jurul meu, și am uitat că sunt singura care mă poate scoate din asta.

Nu uita să ne urmărești pe instagram! @the.magateen

redacție: Tudora Bărbulescu

grafică: Ioana Butaru

DTP: Ioana Butaru