Moartea suspectă a actriței

Thelma Alice Todd

- Accident, sinucidere sau crimă? -


Hollywoodul a avut un trecut devastator ce a lăsat urme stacojii greu de șters de pe peliculă. A fost cunoscut pentru crimele sale îngrozitoare ce înlocuiau sângele fals cu adevărata spaimă lăsată de un potențial criminal ascuns de lumina reflectoarelor.

Thelma Alice Todd, o actriță faimoasă în anii ‘30, a decedat la vârsta de 29 de ani într-un mod suspect. Din nefericire, moartea ei a fost trecută cu vederea și considerată un simplu accident sau un act de suicid, deși dovezile legate de o posibilă crimă fuseseră multe. În articolul de astăzi le vom scoate la iveală și vom încerca să deslușim un mare mister al trecutului, mai ceva ca Miss Marple și prietenul său Poirot.

Pentru început ar trebui să cunoaștem victima, așa că hai să aruncăm o privire asupra orașului Lawrence aflat în statul Massachusetts, locul în care Thelma Todd se născuse în anul 1906. Acolo toate visele lui Todd legată de viitoarea sa carieră didactică erau în curs de formare. Nici nu știa că toată viața sa avea să se schimbe în anul 1925 când câștigase titlul de Miss Massachusetts. În acea perioadă, studioul Paramount Pictures încheiase un contract cu ea pe o durată de un an, suficient timp pentru ca Thelma Alice Todd să își construiască o întreagă carieră în cinematografie.

Cele mai cunoscute filme în care a apărut, au fost cele cu Laurel și Hardy în rolurile lui Stan și Bran, frații Marx și comediile bufe produse de Half Roach.

Toată viața ei părea perfectă în momentele acelea. O simplă tânără dintr-un oraș mic, ajunsă pe covorul roșu de la Hollywood. O soartă pe care mulți și-ar dori-o. Ei bine, realitatea arăta cu totul diferit.

Actoria o adusese pe Todd în pragul dependenței de medicamente dietetice, din cauza unui contract ce o obliga să rămână la greutatea pe care aceasta o avusese la momentul semnării. Dacă Thelma nu respecta condiția, atunci contractul se încheia și imaginea sa de pe marile ecrane ar fi dispărut treptat.

Din păcate, Thelma a avut și mai mult de îndurat. Aproape fusese trecută pe lista neagră, pentru că nu acceptase să „distreze” producători la petreceri pentru a primi diferite roluri. Era conștientă că toți puneau mai mult preț pe aspectul său fizic decât pe talentul său actoricesc, fapt ce o deranja. A avut ocazia să discute despre acest lucru în presă, spunând și: „building on beauty...seems to me the most worst thing that any girl can do”. Așadar, actoria, un domeniu categorisit de mulți ca fiind ușor, îi adusese Thelmei atât faimă, cât și multe probleme.

Trecând la lucruri mai importante legate de misterioasa sa moarte, ar trebui să luam în vede căsătoria acesteia cu agentul Pat DiCicco între anii 1932 și 1934. Pat era cunoscut ca un om agresiv, dependent de alcool și ca un membru al mafiei italiene.

Atunci când Todd a divorțat, a specificat presei că în spatele acțiunii sale se afla suferința sa fizică și mentală.

În 1934, Thelma deschisese un restaurat de succes numit „Thelma Todd’s Sidewalk Cafe” în Malibu, alături de directorul și producătorul Roland West și soția sa Jewel Carmen. Un detaliu important: Todd și West aveau o relație amoroasă în acea perioadă despre care Carmen știuse.

Înainte de a plasa acțiunea asupra ultimilor clipe din viața Thelmei, ar trebui să luam în consideră ca actrița locuia în apartamentul de deasupra restaurantului său și că West mai dormea și el acolo din când în când, deși Carmen avea domiciliul la numai 450 de metri depărtare.

Acum, când cunoaștem atât de multe amănunte importante, putem să trecem la ultimul moment în care Thelma Alice Todd fusese văzută în viață, mai exact seara de 14 decembrie 1935.

Todd participase la o petrecere dată în cinstea ei la Cafe Trocadero, un club popular de noapte. Aceasta părea să se distreze de minune, consumând puțin mai mult alcool decât ar fi fost etic.

Înainte de a pleca de la petrecere, West îi ceruse Thelmei să fie acasă până la ora 2 dimineața. Thelma, cunoscută ca o mare petrecăreață, îl rugase pe menegerul Sid Grauman să-l sune pe West la ora 1:50 și să-l anunțe că avea să plece cât de curând, în realitate rămânând până la ora 3:15.

Un detaliu important: actrița le promisese la petrecere unor prietenii că avea să le ofere a doua zi mâncare gratis.

Revenind la acțiune, șoferul lui Todd, Ernest Peters, spusese că o lăsase pe femeie la restaurantul său undeva între orele 3:00 și 4:20 dimineața.

A doua zi, prietenii Thelmei veniseră la local pentru mâncarea gratis promisă. Aceștia declaraseră că nu o văzuseră pe actriță în ziua respectivă.

În dimineața de 16 decembrie la ora 10:30, servitoarea lui Todd, Mae Whitehead, a găsit-o pe femeie decedată într-una dintre mașinile lui Roland West și ale soției sale.

Capul victimei se afla pe volan, având nasul spart. Era încă îmbrăcată în hainele sale de petrecere și părul său era intact.

La autopsie s-a aflat că avea o saturație în sânge de monoxid de carbon cuprinsă între 75-85%. Bateria motorului era complet descărcat și mașina rămăsese fără gaz.

De aici lucrurile devin cele mai interesante. A fost un accident, act de suicid sau crimă?

. Prima teorie: moartea Thelmei a fost un accident

Totul pare foarte simplu pus în lumina asta, dar, în același timp, te lasă cu foarte multe întrebări. Deci, conform acestei concluzii, victima coborâse din mașină, încercase să intre în apartamen, însă descoperise că nu avea cheia. Trebuia să găsească un loc în care să stea până răsărea soarele, așa că alesese garajul. Ajunse acolo și închise ușa în urma sa. Se urcase în automobil și, din cauza frigului, pornise motorul pentru a se încălzi. În scurt timp leșinase intoxicată cu monoxid de carbon, căzând cu capul de volan și spărgându-și nasul.

Simplu, nu? Ei bine, e mai mult mai complicat de atât. Ce ai spune dacă ți-aș zice că victima avea cheia ușii din spate a apartamentului? Ai mai crede că ar fi mers tocmai până la garaj ca să stea în mașină? Probabil ai spune că era din cauza alcoolului. Înțeleg ipoteza, dar am dovezi care te vor face să gândești diferit.

În urma investigaților, s-a descoperit că pe pantofii victimei nu se afla nicio urmă care să dovedească că aceasta mersese 450 de metri. În plus, părul său era perfect aranjat, în timp ce în seara respectivă vântul bătea puternic.

Așadar, cum a putut victima noastră să se deplaseze atât de mult fără să lase urme pe încălțăminte? Exact! Nu avea cum. Asta ne aduce mai aproape de ideea de crimă.


. A doua teorie: Thelma își pusese capăt zilelor

Ideea asta a apărut în instanță după ce cunoscuții susținuseră că Todd avea o pasiune pentru mașini. Aceștia considerau că era imposibil ca moartea ei să fi fost un simplu accident.

Mă îndoiesc că cineva crede această teorie. Chiar și dacă Todd și-ar fi luat viața, tot nu putea ajunge în garaj fără ca talpa pantofilor să fie tocită.

Pe lângă toate acestea, viața actriței în momentul respectiv era la apogeu. Avea un restaurant de succes, își găsise un iubit și urma să joace într-un film nou. Mașina sa era plină de cadouri pentru cei dragi și comportamentul său recent nu lăsase impresia că victima avusese ceva pe suflet.


. A treia teorie: Thelma fusese ucisă

Acum că ne-am convins că avem de-a face cu o crimă, ar trebui să analizăm câteva indicii interesante. Unul dintre ele este că trupul victimei nu avea niciun semn ce ar fi putut dovedi că încercase să scape din mașină. De aici se extrage ipoteza că Thelma fusese lovită în față înainte să se afle în autoturism și lăsată inconștientă, motiv pentru care avea nasul spart. Apoi criminalul o urcase în mașină și pornise motorul, lăsând-o pe Todd să moară din cauza monoxidului de carbon.

Avem patru suspecți pe listă: Roland West, Pat DiCicco, Jewel Carmen și o personă necunoscută.

Roland West - un mare regizor și producător de filme care își petrecea timpul în acea perioadă cu două femei, una dintre ele fiind Thelma.

Înainte de a aduce detalii incriminatorii, ar trebui să îi dăm suspectului dreptul la apărare și să vedem ce a avut de spus în instanță.

Așa cum am aflat mai sus, West plecase de la petrecere înaintea lui Todd. În declarația sa, spusese că atunci când Sid îl sunase, în jurul ore 2:05, el închidea restaurantul alături de meneger.

La 3 dimineața își scosese patrupedul la plimbare. Era conștient că actrița încă se afla la petrecere. Cunoscând-o foarte bine, știa că Todd consumase o cantitate considerabilă de alcool.

După ce a terminat plimbarea nocturnă cu prietenul său canin, s-a dus la culcare în apartamentul Thelmei. În jurul orei 3:15 a adormit, fiind trezit la 3:30 de cineva care încerca să intre în apartament. A presupun că este Thelma și s-a culcat la loc, înainte ca somnul său să mai fie întrerupt încă o dată de sunetul apei de la robinet. Nici de

această dată nu s-a dat jos din pat. Abia de dimineață îi verificase camera, găsind așternuturile deranjate.

Restul zile și-l petrecuse la restaurant, alături de mama lui. S-a întâlnit cu prietenii Thelmei care veniseră pentru mâncare. West spusese că i se păruse ciudat comportamentul actriței. Nu era caracteristic lui Todd să se facă nevăzută o zi întreagă și să nu-și întâmpine prietenii.

Acum, nimeni nu știe dacă declarația sa a fost adevărată sau nu. Din moment ce își petrecuse noaptea singur, nu exista un martor care să dovedească că lucrurile stătuseră astfel. Avem totuși câteva indicii care îl fac să pară suspect.

În trecut, West a mai pedepsit-o pe Thelma din cauza neascultării. Chiar acesta a recunoscut că într-o seară încuiase ușa apartamentului și o lăsase pe Todd să doarmă afară, pe motiv că venise târziu acasă și consumase alcool. Actrița a trebuit să spargă geamul pentru a putea intra.

Este posibil ca el și Todd să fi avut o ceartă în fața restaurantului după ce șoferul plecase. Probabil acesta a lovit-o, lăsând-o inconștientă. A dus-o în garaj și a lăsat-o în mașină ca și pedeapsă. S-a gândit că îi va fi frig până dimineață, așa că pornise motorul vehiculului.

Toată această teorie a reieșit după decesul lui West, când acesta declarase în ultimile sale clipe de viață că el era răspunzător pentru moartea actriței și că totul fusese un accident.

Pare destul de plauzibil, dar nu avem de unde să știm dacă mărturia sa fusese adevărată sau avea scopul de-a apăra pe altcineva.

Jewel Carmen - o actriță cunoscută și soția regizorului cu care Todd avea o relație amoroasă. Făcea și ea parte din conducerea restaurantului și în ziare, înainte de moartea Thelmei, apăruse știrea că Todd și Jewel se certeau pe suma de bani câștigată de pe urma localului. În concluzie, Thelma îi furase soțul și pusese stăpânire pe afacere.

Un lucru foarte suspect este faptul că își schimbase declarația de nenumărate ori, modificând de fiecare dată momentul în care o văzuse pe victimă pentru ultima oară.

Dacă am presupunem că Jewel a ucis-o pe Todd, atunci ne-am gândi că ea fusese cea care intrase în apartamentul ei, pentru a-i lăsa impresia lui West că victima ajunsese acasă. Și dacă părul și machiajul Thelmei au fost compromise cât ea încercase să o urce în mașină, ar fi putut să le aranjeze și să lase impresia că Todd nu a fost agresată.

Pat DiCicco

Imposibil ca un membru al mafiei italiene, cunoscut ca fiind agresiv și a cărui imagine a fost distrusă după divorț, să nu se afle pe lista aceasta.

Cel pune cu adevărat aici, pe lângă istoricul său, este interacțiunea pe care el și victima au avut-o la Cafe Trocadero. Pesoanele prezente în noaptea respectivă mărturisiseră că cei doi se certaseră, însă nu păruse a fi ceva grav.

În data de 16 decembrie 1934, a zburat de urgență la New York, exact la aceiași oră la care fusese găsit trupul victimei. Cu toate acestea, Pat susținuse în instanță că nici nu știuse că fosta lui soție decedase până să fie anunțat de un avocat.

Un membru al mafiei sau stalker

Teoria asta este mult mai complicată și plină de secrete. Oricât de multe ceretări s-ar face pe subiectul în cauză, nimeni nu ar putea spune cu exactitate dacă mafia sau un stalker ar fi fost de vină pentru cele întâmplate, deoarece poliția nu a acordat suficient de multă atenție în urmă cu 86 de ani. Cu toate acestea, hai să cercetăm puținele amănunte pe care le avem.

Înainte să fie ucisă, Todd primea scrisori cu moartea de la necunoscuți. În ele era specificat că dacă nu ofera o anumită sumă de bani, cineva din San Francisco avea să aibă „grijă de ea”.

Actrița era atât de speriată încât anunțase poliția și presa. Își făcuse și

o poză cu ea, un câine și un pistol pentru a le da de înțeles necunoscuților că nu avea să se lase prinsă așa ușor.

Poliția a încercat să rezolve situația, găsind adresa de la care erau trimise scrisorile, mai exact o clădire din New York. Autoritățile acuzaseră un bărbat din respectivul complex. Acesta avea 10 copii și o multitudine de datorii.

La scurt timp, autoritățile și-a dat seamă că barbatul găsit nu era cel cautat. În urma mai multor cercetări, un alt bărbat recunoscuse că el era expeditorul și că era îndrăgostit de Thelma. Poliția nu făcuse nimic mai departe.

Alex Honey, ospătarul care o servise pe Thelma la Cafe Trocadero, primise și el amenințări după moartea actriței. I se spunea că dacă depune mărturie, viața sa se va scurta considerabil. Alex ceruse ajutorul poliției și participase la proces. Din păcate, nu declarase ceva ce putea pune pe cineva într-o lumină incriminatorie.

Ne-am putea gândi că suspectul sau suspecții din această teorie ar fi otrăvit-o pe Thelma. Este probabil ca victima să fi devenit inconștientă din cauza substanțelor necunoscut și cineva să o fi mutat în garaj lui West.

În fișa sa de autopsie, era notat că Thelma murise din cauza monoxidului de carbon și a altor surse necunoscute. Nici până în ziua de azi nu s-a descoperit ce a considerat medicul legist ca fiind o sursă necunoscută...

Nu uita să ne urmărești pe instagram! @the.magateen

redacție: Andreea Seba

DTP: Andreea Seba

gradică: Bianca Constantin,

Anastasia Chivu