Influența

filmelor Disney

Disney: Influență pozitivă sau negativă?


Te-ai surprins vreodată fredonând cântece Disney sau folosind citatele din desenele animate în viața ta de zi cu zi? Dacă răspunsul tău este da, atunci faci parte din multele generații cărora Disney le-a marcat copilăria și pe care le-a introdus într-o lume magică unde totul e posibil. Totuși, odată ajunși la adolescență, noi toți am fost puși în fața unei lumi complet diferite și acum ne punem întrebarea: poate Disney să ne fi influențat și negativ modul în care gândim?

Din 1937, lumea Disney a devenit universul atemporal în care toate generațiile de copii s-au regăsit și au crescut. Începând cu Albă Ca Zăpada și Cei Șapte Pitici, fetele au fost introduse în lumea prințeselor, iar băieții în cea a eroilor, o lume a perfecțiunii, însă una unde stereotipurile au prins amploare fără să ne dăm seama și, poate, au contribuit chiar la unele probleme cu care ne confruntăm și astăzi, după 84 de ani. Mulți cercetători împart filmele Disney în două epoci: epoca prințeselor casnice, măritate, care așteaptă salvarea prințului și, mai recent, epoca femeilor independente, care își fac loc singure în societate și luptă pentru acesta.

Încă de mici, copiii au preluat caracterul personajelor preferate. Astfel, aceștia și-au format niște imagini clare și neflexibile despre rolul fiecărui sex în societate, niște șabloane în care simt nevoia să se încadreze. Femeile au datoria să aibă grijă de casă și de familie, iar bărbații au, negreșit, spirit de aventură și rolul cel mai important în lumea cotidiană. Chiar celebrul desen animat Cenușăreasa portretizează femeia obedien, a cărei unică salvare depinde de abilitatea prințului de a o găsi, acesta fiind omul curajos și inteligent care impresionează. Problema, însă, este mai amplă decât un simplu film care creează un șablon, ci este faptul că toate filmele clasice Disney respectă cu rigurozitate aceleași modele învechite și dăunătoare pentru societatea din zilele noastre.

Totuși, mai recent, odată cu schimbările din lume și cu atenția atrasă asupra drepturilor femeilor, asupra rasismului, Disney și-a schimbat complet storyline-ul. De la fete care așteaptă să fie salvate, la cele care salvează. Astfel, au creat eroine care nu numai își afirmă rolul în societate, ci sunt chiar cheia salvării personajelor masculine. Începând cu Pocahontas (1995) și continuând cu Mulan (1998), Tiana (2010) și Moana (2016), Disney și-a lărgit orizontul, creând filme cu personaje mai diverse din punct de vedere cultural. Astfel, integrând mai multe naționalități, culturi și povești din universul magic, corporativa a făcut un statement de care societatea avea nevoie: este bine să fii diferit și să crezi în vocea ta.

Din păcate, un alt aspect negativ care nu este adresat destul de mult îl reprezintă influența reprezentării perfecte a prințeselor asupra stimei de sine a copiilor și, în special, a fetelor care idolatrizează aceste personaje. De la Albă ca Zăpada (1937), până la Raya, din cel mai recent film Disney (2021), au fost prezentate standarde nerealiste; corpuri fără imperfecțiuni, talii mici și piele perfectă.

Pe de altă parte, mesajele transmise de aceste filme și desene animate sunt ceea ce ne-au făcut să le iubim de la bun început. În Zootopia (2016) este promovat mesajul să ne acceptam unii pe ceilalți, așa cum suntem și valori morale precum prietenia, sinceritatea și altruismul nu au lipsit din niciun film, copiii învățând încă de mici să se ajute reciproc, să lupte pentru credințele, pasiunile și visurile lor.

Deși mai este mult de lucru la valorile promovate în filme și în general la societatea din zilele noastre, filmele Disney vor continua să fascineze copii din toată lumea. Vrem în continuare să vedem îmbunătățirile poveștilor, ale personajelor și diversificarea acestora, iar, până la urmă, “avem nevoie doar de credință, încredere și de puțină magie” (Peter Pan).

Nu uita să ne umărești pe instagram! @the.magateen

redacție: Sofia Ene

Arianne Paraschiv

DTP: Ioana Butaru

grafică: Ioana Butaru