Cred că Ovidius este unul dintre clasicii poeziei latine datorită perfecțiunii stilului său, fiind autentic pentru opera erotică, Ars Amandi și Amores, a operei de natură cosmogonică, Metamorfozele, locul de unde s-a inspirat Kun sau Alexandru Mitru și în special pentru relatarea elegiilor, recunoscut pentru Tristia și Epistulae ex Ponto - scrisori din urma exilului de la Tomis (celălalt capăt al lumii după concepția romanilor), către cei dragi din ultima parte a vieții.

Exilul rămâne ceea ce și-a pus amprenta asupra creației poetului: atât pentru durerea care i-o răsfrânge alături de pierderea unei libertăți, cât și a motivelor destul de disputate, despre care o să vorbim în acest articol, conștientizând sintagma pe care acesta o readuce în Tristia: „carmen et error”, cu ontologia „de o poezie și o greșeală”, aici anticipându-se relegarea acestuia pe alte pământuri, mai cu seamă țărmul Pontului Euxin, creația acestuia remarcându-se de altfel sub o influență constantă asupra omului roman fiind destul de lecturată în acea perioadă. Astfel, enigma acestuia este un subiect pe care îl văd incitant, din multe puncte de vedere (care cel puțin pe mine acestea m-au captivat când a fost sa îl studiez pe acest poet prea bine cunoscut, mentor cultural european în ceea ce privește, în aceasta fiind implicată și o analiză documentară atentă).

De unde „carmen” de altfel? Totul a început atunci când Augustus a invocat în edictul exilului volumul acestuia „Ars amandi”, datorită moravurilor pe care acesta le descria, acum cauzele rămân imprecise și avem o serie de motive pe care ar fi bine să le studiem. Astfel, culpa poetului stă sub semnul vocii unui mister demn de a fi cercetat în continuare de istorici și literați.

Cauzele par inițial a fi de ordin moral ciclul având-o în viziune pe Corina sau Iulia Maior (fiica lui Augustus), deși Ovidius declara că e un nume fictiv. E clar că și aceasta a fost exilată, totul putând fi doar o coincidență. E cert că Iulia nu era cea mai ortodoxă persoană, având în sinea ei un instinct nimfoman. Despre aceasta nu se știu foarte multe, rămânând și ea învăluită în mister, alții declarând că ea era de fapt amanta împăratului sau chiar al lui Ovidius, unii denumind-o „copila crăiască” Astfel, speculațiile sunt de ordinul fie că Ovidius ar fi văzut scene de dragoste între ea și împărat sau între împărat și Terentia. Alții cred că este vorba de Iulia Minor, fiica Iuliei Maior și ea exilată chiar concomitent cu Ovidus, ipoteza fiind practicarea unor orgii și viața desfrânată, Ovidus cerându-i vila pentru a admira sublimul ritualului drept inspirație-jocul corpului inspirându-l prin voluptatea deplină, pe care o conferă.

Alte motive sunt religioase, Ovidius participând la o sărbătoare dedicată zeiței Bona Dea, aceasta fiind interzisă bărbaților, aici femeile participând nude. Acesta ar fi intrat chiar în casa lui Caesar deghizat pentru a vedea acest lucru, aici apărând soția lui Caesar nudă, după acestea având loc divorțul între Caesar și Livia Pompeiu care se pare că avea 66 de ani, ceea ce face acest lucru imposibil , dar conotațiile acestui fapt par a nu se include de altfel in error.

În cele din urmă ar mai fi și cele politice, Ovidius fiind un inamic al regimului imperial, fiind partizan al unor cercuri pitagorice clandestine, aceasta fiind o sectă suspectă din acea vreme. Ovidius pare a avea astfel de implicații datorită apariției mitului metempsihozei in Metamorfoze, deși opera se opune concepției de acest tip. Ar mai putea fi și vorba de o conspirație, după Tacitus, părând că s-ar fi implicat în lupta pentru succesiunea lui Augustus, acesta părând a dori o rudă cu acesta drept urmaș, totuși, nu este probabilă datorită faptului că el nu ar fi vrut să adere la o astfel de viață.

Din aceste considerente, cred chiar că circumstanțele faptelor sunt alimentate mai mult de ordinul moral, poetul preluându-și inspirația din postura de spectator fiind captivat de această parte asemănătoare unui dans, pe care îl va descrie într-un mod sensibil și unic, la nivel literar, totul având Conotații chiar universale, inițiindu-se un alt univers. Pictorul de cuvinte va epata astfel original Frumusețea ideală, după propria opinie și gândire.

Cert este că asupra sa s-a aplicat o pedeapsă capitală, „malul fumestus”, aceasta fiind una dintre cele mai grele, acesta neapărând a fi revoltat în urma deciziei. Cu toate acestea lui Ovidus îi vor rămâne la Roma averea și proprietățile, familia nefiind afectată, lucru la care nu ne-am fi așteptat, ca și privitori ai prezentului, probabil poate fi vorba și de un conflict la nivel literar știind că fiecare împărat avea după obiceiul oamenilor de curte romani câte un artist încurajat în demersul mânuirii cuvintelor pentru a se delecta din cupa lirei lui Orfeu cu un leac pentru multe suferințe.

Astfel, acest lucru nu va fi însemnat amplu în propria opera, poate datorită suferinței ample care îl copleșește, dar exilul rămâne un fapt important pentru istoriografia cel puțin prezentă pe teritoriul țării noastre, făcând o introducere privitoare la geții care i se păreau lui Ovidius destul de primitivi și tribali. Totuși, putem afirma că exilul a plecat de la artă și s-a materializat în aceasta, astfel nu îl putem vedea decât ca pe ceva care i-a inspirat viziunea și arta.

Nu uita să ne urmărești pe Instagram! @the.magateen

redactare: Roxana Popa

DTP: Antonia Vlad

grafică: Antonia Vlad