Ai avut vreodată sentimentul că ai mai trăit o situație din prezent chiar dacă nu s-a întâmplat?

Acest efect bizar se numește déjà vu și termenul provine din franceză, traducerea sa însemnând deja văzut. Persoanele care călătoresc frecvent sau vizionează multe filme au șanse mai mari să experimenteze senzația de déjà vu decât alte persoane.

Deși senzațiile de déjà vu apar pe toată durata vieții, medicii au reușit să identifice intervalele de vârstă în care apar cel mai des. Vârstele critice sunt cele cuprinse în intervalul 15-19 ani și 35-40 de ani. Dacă în cazul adolescenților o posibilă explicație a apariției senzației de déjà vu este dată de reacția creierului în fața unor experiențe noi și intense pe care subiectul nu le-a mai trăit, în cazul persoanelor de vârstă medie, vinovată de senzațiile misterioase ar fi criza vârstei mijlocii.

Peste 70% din populația Terrei susține că a experimentat, măcar odată, acest sentiment că ar cunoaște o situație, chipul unei persoane, un loc, chiar dacă aceste lucruri ar trebui să fie total necunoscute.

Timp de câteva secunde, suntem ferm convinși că am mai trăit momentul în care se întâmplă efectul déjà vu, acest efect fiind atât de puternic încât aproape că putem prezice ce se va întâmpla în continuare.

Cu toate acestea, acest sentiment uimitor trece repede și revenim la realitatea noastră.

În ciuda faptului că motivul real pentru déjà vu nu a fost confirmat încă de știință, peste 40 de teorii au fost prezentate încercând să explice fenomenul.

Carl Gustav Jung, ilustrul psiholog elvețian și fondator al psihologiei analitice este cel care a descris un puternic sentiment de déjà vu în momentul în care s-a aflat în fața unui tablou ce ilustra un medic. Senzația de familiaritate a psihologului față de pantofii și hainele personajului din tablou l-a determinat într-un final pe acesta să concluzioneze: persoana pictată era el însuși în timpul unei vieți anteriorare, explicație puțin ciudată, ținând cont că este vorba de unul dintre cei mai mari oameni de știință ai secolului XX.

Primul care a analizat senzațiile de déjà vu și cel care, de altfel, a făcut cunoscut acest termen, a fost medicul francez Emil Boirac. În volumul său intitulat «L’Avenir des Sciences Psychiques» volum ce a fost publicat în anul 1876, omul de știință francez definea trei tipuri de deja vu: déjà vecu–deja trăit, déjà senti–deja simțit și déjà visite–deja vizitat. Ulterior, derivat din primele trei tipuri, a fost definit și sentimentul de déjà entendu – deja auzit, precum și antonimul jamais vu – nemaivăzut, senzație opusă celei de déjà vu, în care o persoană revenită într-un loc familiar, spre exemplu, realizează că nu mai recunoaște nimic.

Faptul că senzațiile de déjà vu nu sunt anuntațe de simptome și nu durează mai mult de 30 de secunde, fenomenul în sine este unul extrem de dificil de studiat. Unul dintre primii oameni de știință care a încercat o aprofundare a misteriosului sentiment a fost Sigmund Freud. De altfel, fenomenul descris de Freud, numit paramnezie, a fost general acceptat pentru o mare perioadă din secolul XX, până în momentul în care déjà vu-ul a reintrat în atenția oamenilor de știință.

În continuare vor fi enumerate câteva teorii despre efectul déjà vu:

• Percepție divizată

Teoria percepției divizate sugerează că déjà vu se întâmplă atunci când vezi ceva de două ori.

Prima dată când îl vezi, s-ar putea să îl observi cu coada ochiului sau în timp ce ești distras.

Creierul tău poate începe să își formeze o amintire a ceea ce vezi chiar și cu o cantitate limitată de informații pe care o obții dintr-o scurtă privire incompletă.

Cu alte cuvinte, din moment ce nu ai acordat atenție deplină acelei experiențe de prima dată când a intrat în percepția ta, se simt ca două evenimente diferite. Dar este doar o percepție continuă a aceluiași eveniment.

• Procesarea întârziată

Această procesare întârziată este prezentă atunci când observi ceva, dar informațiile pe care le iei prin simțuri sunt transmise creierului prin două căi separate.

Una dintre aceste rute îți aduce informațiile către creier puțin mai rapid decât cealaltă. Această întârziere poate fi extrem de nesemnificativă, pe măsură ce trece timpul, dar încă va conduce creierul să privească acest eveniment unic ca două experiențe diferite.