Activități de informare și prevenție pentru elevi


La Școala Profesională Poienile de Sub Munte, precum și la structura Cvasnița, s-au desfășurat activități de informare și prevenție dedicate elevilor.

Activitățile au avut accent pe informarea elevilor cu privire la răspunderea penală și contravențională a minorilor, fiind abordate și teme legate de prevenirea violenței și a fenomenului de bullying în mediul școlar, precum și riscurile asociate consumului de substanțe interzise.

Invitat în cadrul activității a fost subcomisarul Șleam Vasile, din cadrul Biroului de Siguranță Școlară al IPJ Maramureș, care le-a prezentat elevilor informații utile și exemple concrete privind consecințele comportamentelor de risc.

Activitatea a fost coordonată de consilierul școlar Boico Maria, cu implicarea consilierului educațional Iavorovschi Vasile și a doamnei Alina Iavorovschi, profesor și director adjunct.

Prin astfel de activități ne propunem să contribuim la creșterea gradului de responsabilizare a elevilor și la menținerea unui climat educațional sigur.