OBIECTIVE SPECIFICE
Obiectiv 1: Dezvoltarea competenţelor digitale pentru cel puțin 7 cadre didactice, prin participarea la cursuri de formare europene / activităţi job -shadowing, în vederea creării de RED, în perioada 2022-2024
Obiectiv 2: Dezvoltarea competenţelor digitale pentru cel puţin 20 de elevi, prin participarea la schimburi de elevi, pentru a îmbogăţi platforma de RED în 3 ani de acreditare
Obiectiv 3: Dezvoltarea competenţelor psiho-pedagogice de a adapta curriculumul formal la nevoile elevilor cu dificultăţi de învăţare/CES, pentru cel puţin 6 profesori, pe perioada a 2 ani de acreditare-2024-2026
II. REZULTATE ESTIMATE:
a) minim 15 cadre didactice participante la mobilități vor dobândi competențe digitale, pe care le vor integra în lecții și vor contribui la dezvoltarea platformei G-Suite a scolii. Vor pune la dispoziția tuturor colegilor materialele elaborate în timpul formării sau primite din partea organizației de formare. Resursele educaționale deschise (RED) create și încărcate pe platforma vor fi accesate de tot personalul școlii, de elevi și de părinți, vor fi utilizate atât în activitățile formale, cât și în cele nonformale. Lecțiile/activitățile diferențiate și individualizate pentru elevii cu CES/dificultăți de învățare, elaborate pentru toate disciplinele, vor fi filmate și încărcate pe platforma de RED și vor constitui modele pentru colegi.
b) minim 20 de elevii participanți la mobilități vor dobândi competențe digitale cu ajutorul cărora vor crea, lunar, materiale de calitate, în cadrul tuturor disciplinelor de studiu, le vor face vizibile pe platforma de RED astfel încât să fie cunoscute și folosite de toți elevii școlii. Vor accesa aplicațiile G-Suite atât în timpul orelor la școala cât și în cazul învățării hibrid/online. Vor iniția proiecte e-Twinning, iar produsele acestor proiecte vor fi elaborate nu doar în cadrul atelierelor de activități nonformale ci și în lecții de fizică, chimie, biologie, informatică, matematică.
c) colaborarea cu organizațiile/școlile gazdă va continua și dupăîncheierea mobilităților, cel puțin un an, atât pentru personalul didactic si didactic auxiliar, cât și pentru elevi, prin crearea unor rețele de colaborare online, pe e-Twining/GSuite, contribuind astfel la sustenabilitatea proiectului și la dezvoltarea internațională a școlii.Personalul didactic și auxiliar beneficiar vor organiza ateliere de lucru, workshopuri, prezentări de formare colegilor, astfel încât competențele digitale/de lucru cu elevii cu CES/dificultăți de învățare dobândite să aibă sustenabilitate/continuitate pentru întregul personal. Elevii beneficiari vor organiza, îndrumați de profesorii însoțitori, activități de formare a colegilor.
d) cunostințele acumulate în timpul stagiilor de formare vor fi transferate către întreg corpul profesoral al școlii si către elevi, cu scopul de a-i convinge de utilitatea lor și de a-i motiva pe colegi în formare, iar pe elevi în învățare;
e) competențele dobândite în mobilitate vor fi aplicate pe tot parcursul activității didactice fiind incluse în practica pedagogică a școlii.
Vă invităm să accesați website-ul proiectului: https://sites.google.com/scoalavalealunga.ro/acreditarescoalavalealunga/