Este un adevăr de netăgăduit faptul că biserica a fost, este şi va rămâne o instituţie fundamentală a satului românesc. La începuturile sale, satul Buciumeni a format o singură unitate administrativă cu satul Ţâţa (actualul, Dealu-Mare). Enoriaşii din Buciumeni mergeau la biserica din satul-reşedinţă din acea vreme. Astfel, primii învățători au fost chiar preoții satelor, care au beneficiat de mici de dramul de învățătură, suficientă pentru a-i ajuta pe copiii satelor să se inițieze în tainele citirii, urmând cursurile școlii înființate de Matei Basarab la Târgoviște. Este de presupus faptul că primul preot din comună, care a încercat să-i învețe cititul pe unii copii - din familii mai înstărite - a fost popa Mușat din satul Țâța, pe la jumătatea sec. al XVII-lea. De la unii bătrâni din Dealu-Mare s-a putut afla că popa Tudosie și popa Ion obisnuiau să-i învețe pe copii scrisul, cititul, socotitul, taine ale învățăturii creștine, în ultimul sfert al veacului al XVIII-lea (prin 1775).
Prima biserică a fost ridicată la Valea-Leurzii, între anii 1805-1808, când este preoţit popa Dumitru Drosu, ai cărui urmaşi locuiesc şi azi în preajma bisericii. După popa Drosu, a urmat ca preot Ion Codreanu, care, între anii 1838 - 1847, a funcţionat ca învăţător şi apoi ca preot. De altfel, prima şcoală care a luat ființă a fost cea din satul Valea Leurzii. Această şcoală se deschide la 20 august 1838, iar învăţător este numit tânărul Ion Codrescu, fiu de preot, absolvent al Şcolii Naţionale din Târgovişte, fiind plătit cu 192 de lei pe an și două chile de bucate din magaziile de rezervă ale statului. Cursurile se desfăşoară în Casa Sfatului, cu 20 de copii. Astfel, satul este scutit de obligaţia de a construi o clădire specială.
Catagrafia întocmită la 1810 preciza satele în care existau biserici la acea dată. Printre acestea nu se afla şi satul Buciumeni, ceea ce dovedeşte că prima biserică din acest sat a apărut după 1810. Ea avea să fie construită câțiva ani mai târziu, în partea veche, situată în nordul satului Buciumeni, în Budoi, unde au fost înregistrate şi primele locuinţe din Buciumeni. Pe lângă această biserică, spun bătrânii, copiii deprindeau taina buchiilor și a socotitului, sprijiniți de inimosul dascăl, Nică al Tamarii. Tot aici, în ziua de 12 septembrie 1839, s-a deschis, în condiţiile impuse de Regulamentul Organic, prima "şcoală clădită din nuiele şi paiantă" - prima şcoală din comună cu local propriu -, ce funcționa "cu 30 de copii", aceștia apropiindu-și lumina cărții datorită strădaniilor primului învățător cunoscut, Duţă Râpea, fiu de birnic, plătit cu 174 de lei anual și două chile de bucate. Putem afirma că biserica era deja construită în 1839, din moment ce şcolile luau fiinţă în preajma bisericilor.
Dintre cele 2.315 şcoli comunale înregistrate ca funcţionând în Ţara Românească, în anul de învăţământ 1846-1847 - cu un total de 48.545 de elevi - face parte şi şcoala din satul Ţâţa (în prezent Dealu-Mare), reorganizată şi deschisă la data de 15 septembrie 1841, învăţător fiind Gheorghe Popescu, fiu de preot, plătit cu 150 de lei pe an și două chile bucate magaziile de rezervă. Nu exista o construcţie proprie, cei 20 de elevi frecventând cursurile organizate în Casa Sfatului, ca la Valea-Leurzii. Şi satul Ţâţa era scutit de obligaţia de a construi o clădire special destinată învăţământului.
În Casa Sfatului din satul Valea-Leurzii, școala avea să funcţioneze şi în 1843, deşi învăţătorul Ion Codrescu din Valea Leurzii fusese numit subrevizor şcolar în Plaiul Ialomiţa. Iubindu-şi profesia şi pe copii, acesta continuă a ţine cursuri la şcoala din satul său, până în 1847, când subrevizorii nu mai au dreptul să funcţioneze şi la şcoală.
Cele trei şcoli aveau să funcţioneze până la înăbuşirea Revoluţiei de la 1848. După această dată, asemenea majorităţii şcolilor săteşti, ele aveau să fie închise, fiind socotite focare revoluţionare.
Despre redeschiderea școlilor din comuna Buciumeni ne vorbește actul din Ds. Nr.2766/382 din 1859, care conține o listă a satelor din județul Dâmbovița, în care să se înființeze școli. Printre satele menționate în Plaiul Ialomiței se afla și Țâța, comună cu 196 de familii, incluzând și Buciumenii. Valea-Leurzii aparținea de Bezdead. Pentru comuna Țâța, Ion Duță - absolvent al școlii preparatoare din Tâtgoviște - susține examen în fața comisiei și este declarat reușit a funcționa în calitate de învățător în singura școală ce s-a redeschis în comună, după 1848. La școala din Țâța învață și copii din satul Buciumeni, iar cei din Valea-Leurzii urmează cursurile la școala din Bezdead, în condiții deloc ușoare. În 1866, școala din Țâța este închisă.
În septembrie 1871, Şcoala Ţâţa se redeschide cu învăţătorul Ghiţă Apostolescu.
Prima şcoală cu continuitate din comuna Buciumeni ia fiinţă în anul 1885, la Ţâţa, pentru copiii din satele Ţâţa şi Buciumeni, având ca învăţător calificat la Şcoala de Învăţători din Ploieşti pe Nicolae Rădulescu, din Măgura. De acum, această şcoală funcţionează fără întrerupere.
În registrele şcolii din anii 1885-1892 aflăm înscrişi copii din satul Buciumeni, precum: Silişteanu Stana, Siliştenu Ion, Grigoroiu Nicolae, Georgescu Petre (care avea să fie mult timp primar), Petre Moise, Apostolescu Ion (fiul preotului Vasile Apostolescu, ajuns învățător la Şcoala Buciumeni). La Valea Leurzii, întemeierorul de şcoală a fost Constantin Ionescu, iar la Buciumeni, Ion Apostolescu, fiu al satului.Învățământul cu continuitate debutează în anul 1892, sub inimosul învățător suplinitor, Ion Iordănescu. Primul învățător titular, fiu al satului, a fost Ion Popescu, un adevărat erou.
La conducerea școlii s-au perindat 20 de directori. Dintre dascălii dispăruți, conducători de școală, se cuvin amintiți: Ion Popescu, Ion Chivescu-Bîlbîie, Ion Georgescu, Stanicov Igor și mulți alții, cu suflete calde, de adevărați educatori.
Actualul local al școlii a fost dat în folosință în 1971, când instituția îl avea ca director pe Stadnicov Igor, un om cunoscut ca autoritar, dar priceput și destoinic.