Elevii vor fi ghidați pe drumul cunoașterii de cadre didactice cu experiență. Vă așteptăm! Contact: 0241.751.807
Elevii vor fi ghidați pe drumul cunoașterii de cadre didactice cu experiență. Vă așteptăm! Contact: 0241.751.807
După revenirea Dobrogei, la 14 noiembrie 1878, în graniţele fireşti ale României, şi în Mangalia se pun bazele învăţământului românesc.
La început, acesta s-a făcut într-o clădire particulară, închiriată. În anul 1900 Gheorghe Pantazi, director al şcolii primare între anii 1892-1908, reuşeşte să convingă autorităţile să construiască o clădire cu destinaţie şcolară, edificiu de patrimoniu care a existat în curtea şcolii actuale de astăzi. În această clădire în uz şcolar existau două săli de gimnastică, patru săli de clasă, ateliere şi magazii.
Până în anul 1924 şcoala a funcţionat cu trei posturi de învăţători, îar programul şcolar se desfăşura simultan. Între 1908-1915 director a fost învăţătorul Albu Buzoiescu, căruia îi urmează, timp de 25 de ani, până în 1940, învăţătorul Stegaru Vasile, apoi, până în 1949, învăţătorul Alexandru Fusaru.
Din 1950 clădirea a fost folosită ca internat şcolar, iar în 1970 se construieşte actuala clădire a şcolii, ca urmare a creşterii populaţiei şcolare şi astfel, în ambele clădiri, la 15 septembrie 1970, încep cursurile şcolare pentru clasele I-VIII. Programul şcolar s-a desfăşurat şi se desfăşoară în două schimburi.
Şcoala „Sf. Andrei” dispune de:
20 săli de clasă - 5 săli la parter, 8 săli la etajul I, 7 săli la etajul al II-lea.
Cabinet de informatică;
Cabinet de consiliere psihologică;
Sală de sport ultramoderna cu tribune cu 180 de locuri;
Cabinet medical;
Birou al directorilor;
Birou secretariat;
Birou de contabilitate;
Cancelarie;
Bibliotecă;
Centrala termică;
Teren de sport;
Spaţiu verde;
Două căi de acces.
Asigurarea unei pregătiri temeinice a tuturor elevilor într-un climat plăcut, armonios şi sigur.
Preocuparea permanentă şi responsabilizarea întregului colectiv didactic pentru a descoperi şi a pune în valoare valenţele pozitive ale fiecărui elev.
Creşterea şi educarea prin activităţile şcolare a unor buni cetăţeni ai oraşului şi ai ţării
Cultivarea sentimentelor de toleranţă etnică, de apreciere a valorilor umane, de dezvoltare a competenţelor individuale în diferite domenii pentru a asigura intergrarea europeană a viitorilor tineri.
Unitatea şcolară a beneficiat anual de reparaţii parţiale finanţate de Primaria Mangalia, fiind montate geamuri termopane, parchet în sălile de clasă, igenizat holuri şi grupurile sanitare, instalat centrală termică pe gaz, refăcut faţada unităţii.
Şcoala asigură în mod egal și nediscriminatoriu instruirea tuturor elevilor proveniţi din medii sociale diferite cu rezultate bune și foarte bune.
© Școala Gimnazială "Sf. Andrei" Mangalia, str. T. S. Săveanu nr. 22, jud Constanța www.sc2mang.ro