Jocul vieții

Ce este jocul vietii?

Jocul vieții, creat de matematicianul britanic John Conway, este un model matematic și automat celular care simulează evoluția unor celule pe o tablă bidimensională în funcție de un set simplu de reguli. A fost inventat de Conway în 1970 și este cunoscut și sub denumirea de "Jocul vieții al lui Conway". Jocul nu implică jucători reali, în schimb, evoluția sistemului este determinată doar de starea inițială a celulelor.

Regulile jocului:

Universul Jocului Vieții este o rețea ortogonală infinită, bidimensională, de celule pătrate , fiecare dintre acestea fiind într-una dintre cele două stări posibile, vie sau moartă (sau populată și , respectiv, nepopulată ). Fiecare celulă interacționează cu cei opt vecini ai săi , care sunt celulele care sunt adiacente orizontal, vertical sau diagonal. La fiecare pas în timp, au loc următoarele tranziții:

O celulă moartă cu exact trei vecini vii devine vie.
O celulă vie cu doi sau trei vecini vii rămâne vie.
O celulă vie cu mai puțin de doi vecini vii moare de singurătate.
O celulă vie cu mai mult de trei vecini vii moare de supraaglomerare.

Rezultatul este un comportament complex și imprevizibil, cu modele care evoluează în moduri interesante și, uneori, aparent haotice. Jocul vieții a captat interesul în domeniul teoriei sistemelor complexe și al automatelor celulare, fiind studiat pentru modele specifice și configurări cunoscute sub denumirea de "ținte" sau "glidere".

Exemple de modele:

Naturi moarte

BLOC

STUP DE ALBINE

PÂINE

BARCĂ

CADĂ

Oscilatoare:

Blinker

(perioada 2)

Broască râioasă

(perioada 2)

Far

(perioada 2)

Pulsar

(perioada 3)

Penta-

decatlon

(perioada 15)

Nave spatiale:

Planor

Nava spatiala usoara

Nava spatiala de greutate medie

Nava spatiala grea

Origini:

Jocul "The Game of Life" a fost creat de matematicianul britanic John Conway în 1970. În acea perioadă, Stanislaw Ulam și John von Neumann lucrau la probleme legate de creșterea cristalelor și auto-replicarea sistemelor. Von Neumann a propus inițial un model cinematic pentru auto-replicare, dar ulterior a recunoscut dificultățile legate de furnizarea unui număr mare de piese pentru construirea replicantului.

Ulam a sugerat utilizarea unui sistem discret pentru modelarea auto-replicării, iar Ulam și von Neumann au dezvoltat o metodă pentru calcularea mișcării lichidului, care a dus la nașterea primului sistem de automate celulare. Von Neumann a creat un constructor universal numit model de teselație.

În 1968, John Conway a început să experimenteze cu reguli diferite pentru automate celulare bidimensionale, căutând un model interesant și imprevizibil. El a avut în vedere o regulă care să permită modelelor să crească aparent fără limită, însă să fie dificil de demonstrat că orice tipar ar face acest lucru. Motivația lui Conway a fost crearea unui automat celular "universal". Jocul și-a făcut apariția publică în 1970 în revista Scientific American.

"The Game of Life" a atras atenția datorită modurilor surprinzătoare în care modelele evoluează și oferă un exemplu de auto-organizare. Este considerat o mașină Turing universală, având puterea de a calcula orice poate fi calculat algoritmic. Jocul a devenit popular, mai ales în contextul accesului tot mai ieftin la computere în acea perioadă. A avut un impact semnificativ în domeniul științei, filozofiei și programării.

Link:https://playgameoflife.com/

Page updated

Google Sites

Report abuse