Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului
RS este un ansamblu de tehnologii având la bază computerul Raspberry Pi ce înglobează un procesor puternic și un digitizor, capabil să fie conectat la o varietate de senzori precum geofoni, sisteme microelectromecanice (MEMS), accelerometre și senzori de infrasunete (în funcție de model, respectiv aplicațiile avute în vedere). Astfel, s-a obţinut cel mai mai mic și mai accesibil seismograf electronic de pe piață cu performanțe semiprofesionale. Instrumentul poate fi folosit pentru a detecta și măsura chiar și vibrații extrem de mici ale solului și furnizează date în formate standard ce permit vizualizarea și analiza lor cu o multitudine de programe: jAmaseis, Seisgram sau Swarm.
Seismometrul SEP a fost dezvoltat de parteneriatul Gatsby Science Enhancement Program (SEP), British Geological Survey (BGS) și Middlesex University Teaching Resources (MUTR). SEP are la bază principiul pendulului simplu. Principiul de funcționare al seismometrului educațional este același cu cel al seismometrelor folosite de către seismologi în cercetarea științifică. Undele seismice generate de un cutremur fac ca mișcarea solului să fie relativă față de un dispozitiv de înregistrare. În cazul seismometrului educațional există o greutate la capătul brațului orizontal care rămâne fixă în timp ce solul se mișcă, iar această mișcare relativă este înregistrată. Bobina seismometrului este legată la o „cutie electronică” care amplifică şi digitizează semnalul şi-l transmite unui calculator.
Slinky este un seismometru vertical, fiind un oscilator armonic. Slinky oferă o soluție elegantă și ieftină pentru detectarea cutremurelor. Pentru a detecta mișcarea solului seismometrul folosește inducția electromagnetică.