Raport de activitate

Igor ȘAROV

pe perioada mandatului de ministru al Educației, Culturii și Cercetării

251 de zile împreună!

MECC - rezilient în fața unui stres global

Dragi cetățeni,

Dragi prieteni,

Consider că anume așa mă pot adresa astăzi societății civile.

Am fost alături de Dumneavoastră 251 de zile, adică aproape 36 de săptămâni. Dumneavoastră, la rându-Vă, ați făcut corp comun cu echipa ministerului, pe care am condus-o în calitate de ministru. Trebuie să menționez chiar din capul locului că substantivul „ministru” provine din latinescul „minister”, care înseamnă „slujitor”.

Cred că pe parcursul activității mele, în calitate de ministru, am reușit să fiu, în sensul bun al cuvântului, un bun slujitor al celor implicați în domeniile educație, cercetare și cultură.

Responsabilitatea de demnitar de stat recent demis din funcție mă obligă să vă prezint Raportul de activitate a echipei ministeriale conduse de ministrul Igor ȘAROV în perioada 16.03.2020 - 09.11.2020, o perioadă destul de grea având în vedere, în primul rând, situația pandemică.

Consider că toți subiecții educației, culturii, sportului – elevi, profesori, cercetători, lucrători din domeniul culturii și sportului, oameni de cultură etc. – trebuie să cunoască rezultatele muncii noastre în cadrul MECC.

Indiferent de culoarea politică, de ambiții și de interese, educația, cultura, sportul trebuie să fie prioritare în societatea noastră, idee care ne-a călăuzit activitatea. Din 2014, învățământul din Republica Moldova este într-un proces de modernizare. Asigurarea continuității de către noua conducere a MECC trebuie să fie una dintre priorități.

Dragi colegi, profesori, rămân, în continuare colegul Dvs., care-și va pune întreaga pricepere profesională la propășirea sistemului educațional, menținând credincios valorile naționale și cele europene, pe care le-am promovat în cadrul tuturor proiectelor educaționale inițiate de Minister și pentru care am avut susținerea majorității corpului profesoral din R. Moldova. Vreau să mulțumesc partenerilor internaționali care ne-au sprijinit atât financiar, cât și la nivel de expertize, consultații.

În contextul Raportului, voi prezenta informații despre următoarele aspecte:

  • Acțiunile pe domeniile atribuite MECC: Educație, Cercetare, Cultură ,Tineret, Sport.

  • Gestionarea situației epidemiologice în sistemul educațional, al culturii, al cercetării, pe domeniile sportului și tineretului

  • Parteneri de implementare și rezultate

  • Digitalizarea educației

  • Responsabilitate comună

În continuare prezint acțiunile concrete și finalitățile pe fiecare domeniu.

Educație

În perioada indicată, a fost crucial să realizăm două lucruri aparent incompatibile în pandemie: să asigurăm un proces educațional cât mai aproape de situația normală asigurând în același timp sănătatea elevilor și profesorilor. Pe scurt, a fost important să menținem rezistența sistemului educațional prin respectarea principiilor de bază ale funcționării în siguranță a instituțiilor de învățământ. Noi credem că a fost o reușită:

  • asigurarea unui spațiu educațional și a unui mediu protejat;

  • dezvoltarea unei culturi a încrederii, care înseamnă respectarea disciplinei, a atitudinii etice și cea de respect pentru profesori, elevi, părinți și existența unei informări corecte și continue.

  • dezvoltarea educației digitale ca o premisă pentru o școală modernă și sincronă cu cerințele timpurilor.

  • includerea tuturor copiilor, elevilor și a studenților în procesul educațional.

  • și cea mai importantă: protejarea sănătății copiilor, elevilor, studenților, a cadrelor didactice și a personalului instituțiilor de învățământ.

Am traversat împreună o perioadă în care am luat decizii în favoarea sănătății, dar și educației pentru că nu ne permitem să avem o generație pierdută educațional. Situația excepțională a cerut soluții excepționale, iar realitatea de zi cu zi, responsabilitatea guvernării țării te obligă uneori la măsuri pe care ți-ai dori să nu fie nevoie să le iei.

MECC și Agenția pentru Curriculum și Evaluare a optat pentru anularea probelor de examen la Bacalaureat și la absolvirea clasei a IX-a - amintesc, a constituit ultima soluție analizată.

Doar împreună am continuat să menținem rezistența sistemului educațional, iar pentru aceasta a fost necesar să mobilizăm și să responsabilizăm la nivel național, întreaga comunitate educațională pentru respectarea, protecția și asigurarea drepturilor copilului la educație de calitate în contextul realizării unui proces educațional eficient.

Din aceste considerente, echipa Ministerului Educației, Culturii și Cercetării a aprobat „Reglementările speciale privind organizarea anului de studii 2020-2021, în contextul epidemiologic de COVID-19, pentru instituțiile de învățământ primar, gimnazial, liceal și extrașcolar” în parteneriat cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale care a elaborat „Instrucțiunea privind măsurile de protecție care trebuie aplicate pentru organizarea activității instituțiilor de învățământ primar, gimnazial și liceal în contextul epidemiologic al COVID-19”, aprobate de către Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică.

Am înțeles cu toții că toate aceste provocări ne fac mai puternici. Ele sunt și un real prilej de a progresa pe linia modernizării, iar eu am demonstrat că sunt adeptul modernizării inteligente.

Am construit împreună rezistența la crize și am repus educația pe soclul demnității.

Dar peste și dincolo de toate prioritatea noastră a fost grija unii de alții și grija de sănătate!

Activitățile Direcțiilor

Direcția Învățământ general

ACȚIUNEA 1. Aplicarea actelor normative și implementarea curricula la disciplinele școlare.

Subacțiunea 1: Evaluarea calității și vivacității manualelor școlare.

SCOPUL: Asigurarea cu manuale școlare în corespundere cu curricula edițiile 2018, 2019.

BENEFICIARI: Elevi și cadre didactice.

REALIZAT: Situația la data de 09.11.2020

  • Nr total de titluri care sunt reeditate în acest an – 78 manuale, dintre care:

  • La treapta primară – 20 titluri (inclusiv Abecedarul în limba română și în limba rusă);

  • La treapta gimnazială – 34 titluri;

  • La treapta liceală și în instituțiile din învățământul profesional-tehnic – 26 titluri;

  • Pentru treapta primară de învățământ au fost distribuite 16/20 titluri (inclusiv Abecedarul în limba română și în limba rusă) – 80%;

  • Pentru treapta gimnazială – 19/34 titluri – 55,9%;

  • Pentru treapta liceală și în instituțiile din învățământul profesional-tehnic – 12/26 titluri – 46,2%.

Subacțiunea 2. Organizarea online a webinarelor la nivel republican și raional/ municipal privind aplicarea actelor normative elaborate pentru implementarea Programului de Educație parentală pentru familiile care cresc copii cu vârsta până la 7 ani.

SCOPUL: Familiarizarea cadrelor didactice și de conducere din instituțiile de educație timpurie pentru dezvoltarea competențelor și abilităților în domeniul educației parentale la părinții copiilor înmatriculați în IET.

BENEFICIARI: Circa 11000 de cadre didactice și de conducere, în cadrul a 64 sesiuni de instruire (la nivel republican) și 2560 sesiuni de instruire (la nivel raional/municipal).

PARTENERI DE IMPLEMENTARE: UNICEF Moldova

ACȚIUNEA 2. Diversificarea ofertei curriculare.

Elaborarea curricula la disciplinele opționale:

  1. Descoperă Moldova.

  2. Voluntariat pentru educație.

  3. Autovehicule: comportament și siguranță.

  4. Proiectarea și Dezvoltarea Aplicațiilor Mobile.

  5. Proiectarea și Dezvoltarea Paginilor Web.

  6. Inițiere în Securitate IT.

  7. Design Grafic.

  8. Inteligența artificială.

  9. Programarea algoritmilor în C/C++.

  10. „Fotbal. Învățământ cu profil sportiv”, (cl. V-XI). Curriculum pentru disciplina sportivă de specializare.

ACȚIUNEA 3. Formarea cadrelor didactice privind alfabetizarea digitală, precum și crearea scenariilor, în context epidemiologic și instruire la distanță.

SCOPUL: Instruirea și formarea cadrelor didactice în mediul online privind utilizarea resurselor și a instrumentelor digitale în procesul de predare la distanță.

Subacțiunea 1: Lansarea și desfășurarea programului Național de Alfabetizare digitală (perioada 01 iulie - 15 septembrie 2020).

BENEFICIARI: 137 formatori regionali, 273 formatori locali, 20045 cadre didactice din învățământul primar, gimnazial și liceal formați, 39 aplicații digitale studiate.

PARTENERI DE IMPLEMENTARE: Centrul Național de Inovații Digitale în Educație ,,Clasa Viitorului”, CTICE, Proiectul de Competitivitate din Republica Moldova finanțat de USAID, Guvernul Suediei și UK aid, LED și Fundația Orange Moldova.

Subacțiunea 2: Realizarea formării cadrelor didactice privind implementarea curricula la 6 disciplinele opționale noi din domeniul IT aprobate în iulie 2020 (perioada 27 iulie– 30 august 2020).

BENEFICIARI: 226 cadre didactice din 77 instituții de învățământ general din țară formați.

PARTENERI DE IMPLEMENTARE: Tekwill, ATIC

Subacțiunea 3: Organizarea Conferinței Naționale „Educație Online” privind instruirea cadrelor didactice în vederea utilizării resurselor și instrumentelor digitale în procesul de predare la distanță.

BENEFICIARI: 8650 de cadre didactice instruite în cadrul a 55 webinare desfășurate

PERIOADA DE IMPLEMENTARE: 1 iulie – 15 septembrie 2020

PARTENERI DE IMPLEMENTARE: Centrul Național de Inovații Digitale în Educație ,,Clasa Viitorului”, Tekwill, Primăria mun. Chișinău, DGETS Chișinău

Subacțiunea 4: Asigurarea securității și siguranței online în procesul educațional la distanță/online.

PERIOADA DE IMPLEMENTARE: 22 octombrie 2020 - martie 2021

BENEFICIARI: circa 1000 de cadre didactice și de conducere instruite în cadrul a 8 webinare desfășurate online (22 octombrie - 13 noiembrie 2020), 2 ateliere a câte 3-4 zile pentru 100 cadre didactice (19 noiembrie 2020 - 30 ianuarie 2021) și 1 atelier pentru 50 psihologi școlari (martie 2021).

PARTENERI DE IMPLEMENTARE: Centrul Internațional La Strada”, CoE, Centrul Național de Inovații Digitale în Educație ,,Clasa Viitorului”.

Subacțiunea 5: Organizarea Academiei de Vară a Cadrelor Didactice (1-31 august 2020)

SCOPUL: Stabilirea unei strategii de parteneriat profesional între cadrele didactice la nivel național și internațional pentru realizarea reformelor inițiate de către MECC în contextul adaptării la provocările globale, utilizând experiențele inovatoare din întreaga lume.

BENEFICIARI: 10000 de cadre didactice instruite în cadrul a 47 webinare desfășurate.

PARTENERI DE IMPLEMENTARE: Asociația Generală a Învățătorilor din România, filiala din Republica Moldova (AGIRoMd).

Subacțiunea 6: Organizarea Conferinței internaționale online a cadrelor didacticeBune practici în școala la distanță”, 2 mai 2020

BENEFICIARI: 300 de cadre didactice din Republica Moldova, România, Ucraina, Serbia, Marea Britanie, Spania și Ungaria.

PARTENERI DE IMPLEMENTARE: Asociația Generală a Învățătorilor din România (AGIRo); Asociația Generală a Învățătorilor din România, filiala din Republica Moldova (AGIRoMd).

Subacțiunea 7: Organizarea WEBINARULUI NATIONALEvaluarea la distanță”, 24 mai 2020.

BENEFICIARI: 300 de cadre didactice din Republica Moldova, România, Ucraina, Serbia, Marea Britanie, Spania și Ungaria.

PARTENERI DE IMPLEMENTARE: Asociația Generală a Învățătorilor din România, filiala din Republica Moldova (AGIRoMd).

ACȚIUNEA 4: Crearea Bibliotecii Digitale în parteneriat cu Primăria mun. Chișinău

SCOPUL: Elaborarea materialelor video în vederea pregătirii elevilor pentru examenele de capacitate

REZULTATE: 2.500 de lecții video – în prima fază și 4.500 de lecții, pentru elevii claselor I-XII la 15 discipline, inclusiv profil real / profil umanist.

PARTENERI DE IMPLEMENTARE: Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, Primăria mun. Chișinău

ACȚIUNEA 5: Lansarea campaniei „Donează un computer pentru educație” și dotarea cu tehnică de calcul

SCOPUL: Identificarea soluțiilor pentru asigurarea cu tehnică de calcul a cadrelor didactice și a elevilor pentru facilitarea desfășurării învățământului la distanță.

Direcția Învățământ profesional tehnic

ACȚIUNEA 1. Dezvoltarea mecanismului de finanțare în învățământul profesional tehnic prin: finanțare complementară și finanțare prin concurs de proiecte. HG nr. 277/2020;

  • Finanțarea complementară pentru programul învățământ profesional tehnic secundar, pentru 11 instituții de învățământ în mărime de 4,293,540.08lei;

  • Finanțarea complementară pentru programul învățământ profesional tehnic postsecundar, pentru 9 instituții de învățământ în mărime de 5,288,708.72lei;

  • Finanțarea prin concurs pe bază de proiecte pentru programul învățământ profesional tehnic postsecundar, pentru 3 instituții de învățământ în mărime de 730,228.50 lei;

  • Finanțarea activităților/ proiectelor instituțiilor de învățământ profesional tehnic postsecundar care au scopul de a asigura implementarea standardelor educaționale, pentru 4 instituții de învățământ, în mărime de 3.000.000,00 lei.

ACȚIUNEA 2. Implementarea unor măsuri de răspuns pandemiei COVID-19

1. Asigurarea organizării învățământului profesional tehnic în regim online pe perioada pandemiei:

a. Pentru anul de studii 2019-2020: OMECC nr. 350/2020 cu modificările ulterioare;

b. Pentru anul de studii 2020-2021 OMECC nr.843 din 19.08.2020;

2.organizarea și desfășurarea programului de formare a elevilor și personalului IÎPT în contextul situației epidemiologice de COVID-19OMECC nr. 803/2020

3. Elaborarea Ghidul elevului/elevei din învățământul profesional tehnic în contextul situației epidemiologice cu COVID-19

4. Coordonarea procesului de reluare a activității educaționalaa instituțiilor de învățământ profesional tehnic

ACȚIUNEA 3. Asigurarea suportului metodologic cadrelor didactice în vederea utilizării mijloacelor tic în procesul de predere-învățare la distanță, prin:

1. Desfășurarea a 9 sesiuni de instruire în perioada aprilie-mai (detaliile instruirilor pe https://drive.google.com/drive/folders/1rIruAsYoWgFBPEec2mCfvo_WuJjOWdLh?usp=sharing)

2. Implementarea programului de alfabetizare digitală a cadrelor didactice din învățământul profesional tehnic, etapa 1 (formare față în față) și etapa 2, precum și crearea scenariilor, în context epidemiologic și instruire la distanță.

SCOPUL: Instruirea și formarea cadrelor didactice în mediul online privind utilizarea resurselor și a instrumentelor digitale în procesul de predare la distanță.

ACȚIUNEA 4. Asigurarea certificării elevilor care au absolvit programele de studii în învățământul profesional tehnic cu Certificate de calificare și Diplome de studii profesionale, fără susținerea examenului de calificare, Legea nr. 88/2020, OMECC nr. 584/2020;

ACȚIUNEA 5. Extinderea listei cadrelor didactice tinere (studenți care și-au făcut studiile cu taxă de studii) care beneficiază de indemnizații pentru activitate didactică în primii trei ani de activitate, HG nr.426/2020 și aprobată repartizarea tinerilor specialiști la locul de muncă, care vor beneficia de indemnizație în primii trei ani de activitate didactică, OMECC nr. 638/2020.

ACȚIUNEA 6. Aprobarea suportul metodologic „Elaborarea programelor de examen în învățământul profesional tehnic” Ordinul nr.644 din 13.07.2020 - destinat membrilor ai comisiilor de elaborare a subiectelor pentru examenele de calificare, nivelurile 3, 4 și 5 ISCED.

Direcția Învățământ superior

ACȚIUNEA 1. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a demarat procesul de raționalizare a rețelei de universități din țară.

  • Fuziunea prin absorbție de către o universitate cu programe similare a altor instituții de învățământ superior cu un număr mic de studenți și aceleași programe de studii superioare;

  • Consolidarea universităților regionale: în Nordul și Sudul Republicii Moldova;

  • Creșterea relevanței și intensității cercetării din universități.

ACȚIUNEA 2. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a stabilit mecanismele de finanțare noi pentru utilizarea eficientă a banului public și stimularea calității și a performanței în învățământul superior, pornind de la principiul finanțarea urmează studentul, în raport cu calitatea programului de studii.

Astfel,

  • Alocațiile bugetare pentru finanțarea instituțiilor publice de învățământ superior se alocă pentru:

  • a) predare și învățare, în funcție de numărul de studenți finanțați din bugetul de stat, de tipul și domeniul programului de studii superioare, acestea constituind 75% din alocațiile bugetare;

  • b) stimularea performanței în instituțiile publice de învățământ superior, constituind 20% din alocațiile bugetare, care se bazează pe un set de indicatori de performanță și se referă la patru direcții distincte: procesul de predare-învățare, cercetarea universitară, internaționalizare, orientare socială;

  • c) finanțarea complementară, constituind 5% din alocațiile bugetare, care vor fi utilizate de fondator pentru îmbunătățirea condițiilor de cazare în cămine, modernizarea bazei materiale și didactice, dotarea cu calculatoare/softuri/utilaje, etc., precum și acoperirea unor cheltuieli specifice universităților regionale.

ACȚIUNEA 3. Proiectul Învățământul superior susținut de Banca Mondială care are drept obiectiv

  • îmbunătățirea orientării spre piața muncii a instituțiilor de învățământ superior și îmbunătățirea mecanismelor de asigurare a calității.

  • Proiectul Învățământul superior în Moldova a demarat la sfârșitul lunii august 2020.

Printre principalele rezultate sunt așteptate:

  • Investiții în infrastructura universitară (laboratoare, centre de cercetare, medii de învățare etc.);

  • Un nou mecanism de finanțare a învățământului superior bazat pe indicatori de performanță pilotat și implementat;

  • Standarde de calificare elaborate şi puse în aplicare, iar ca rezultat îmbunătățirea programelor de studii superioare şi a curricula universitare;

  • Un sistem performant de asigurare a calității, atât la nivel național, cât şi cel instituțional;

  • O mai mare pondere a studenților înscriși la programele de licență și master care au o cerere mare pe piața muncii.

  • Un sistem unificat de e-admitere pentru susținerea tuturor beneficiarilor.

  • Un sistem informațional de gestionare a învățământului superior etc.

Valoarea proiectului se estimează la 35,7 mln euro pentru perioada anilor 2020-2025 îndreptate pentru câteva domenii strategice: învățământ pedagogic, inginerie, IT și medicină, declarate fundamentale pentru abordarea problemelor-cheie din sistemul de învățământ (de ex., deficitul de cadre didactice), precum și pentru asigurarea creșterii economice.

ACȚIUNEA 4. Prin intermediul Proiectului Reforma Învățământului în Moldova, implementat cu sprijinul Băncii Mondiale, a fost agreată posibilitatea de a procura tehnică de calcul pentru instituțiile de învățământ general în valoare de 3,5 milioane de dolari SUA.

În scopuil promovării excelenței în educație și susținerii instituțiilor de învățămînt superior pentru a oferi servicii educaționale diverse tinerilor din țară a fost semnat Memorandumul de Înțelegere între Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Ministerul Economii și Infrastructurii, Municipiul Cahul și Asociația Națională a Companiilor din domeniul TIC pentru realizarea EU4Moldova: STARTUP City Cahul, semnat la 22 octombrie 2020.

Suntem recunoscători reprezentanților Băncii Mondiale care au fost foarte receptivi de a ne ajuta să soluționăm problemele stringente dictate de necesitatea desfășurării învățământului la distanță.

Digitalizarea educației

Vremurile pe care le trăim, sunt vremuri cu multe provocări.

  • Acum, nu punem problema alegerii între învățământul tradițional și cel mediat de echipamente tehnice și de internet.

  • În urma cartografierii realizate în perioada lunilor martie-mai, am identificat că 28.957 de elevi (8,69% din numărul total de elevi) și 2.958 de profesori (10,80% din numărul total de cadre didactice) nu posedă sau nu dispune de tehnică de calcul.

  • Atât copiii, cât și profesorii nu au calculatoare, laptopuri sau tablete care le-ar permite accesul la educația la distanță.

  • Digitalizarea educației mereu a fost un deziderat al ministerului. Acum însă este o necesitate stringentă.

  • Am constatat în vara aceasta că instituțiile de învățământ primar și secundar general sunt dotate cu 38.059 unități de tehnică de calcul (computere/ laptopuri/ tablete), dintre care 32.098 sunt utilizate în scopuri educaționale.

  • Pe parcursul anului 2020, din bugetul APL și al instituțiilor de învățământ au fost achiziționate 2.216 unități de tehnică de calcul.

  • La 01 iulie 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a lansat Campania Națională „Donează un computer pentru educație”.

  • În contextul acestei campanii, s-au recepționat 1136 de computere, laptopuri și tablete.

  • Guvernul Republicii Moldova a alocat 20 mln. de lei pentru asigurarea desfășurării calitative a procesului educațional în instituțiile de învățământ general, astfel urmând să fie achiziționate aproximativ 2500 de laptop-uri.

  • În cadrul Proiectului BM Reforma Învățământului în Moldova s-a reușit identificarea de resurse financiare în mărime de 3.5 mln dolari SUA pentru a procura laptopuri pentru sistemul educațional din țară.

  • Achiziția de astfel de echipament face parte din activitățile ministerului menite să asigure standardele minime în educație dar și implementarea Strategiei Moldova Digitală 2020.

  • Astfel, în acest an de studii în sistemul educațional din Republica Moldova vor ajunge circa 20 de mii de unități de tehnică de calcul și datorită suportului partenerilor de dezvoltare.

Licitații în baza legislației naționale: 20 mln lei

  • Pentru procurarea tehnicii de calcul de la Bugetul de stat au fost alocate 20 mln lei care au fost orientate pentru procurarea a 2500 laptopuri

    • Lansarea licitației – 25.05.2020; Deschiderea ofertelor – 03.07.2020; Semnarea contractului – 28.07.2020.

    • Termenul de livrare – 59 de zile lucrătoare din momentul publicării contractului de către AAP (marfa a fost livrată în luna octombrie); Suma totală – 14928000 (cu TVA); Prețul unei unități – 5971,20 lei (fără TVA 4976 lei). Compania câștigătoare a licitației – AV-Macrocom.

Ca urmare a licitației din 20 mln lei, au rămas economii, astfel încât a fost posibilă anunțarea unei alte licitații pentru 680 laptopuri.

  • Lansarea licitației – 01.09.2020. Deschiderea ofertelor – 07.10.2020. Semnarea contractului a avut loc în luna octombrie. Termenul de livrare – 60 de zile calendaristice din momentul publicării contractului de către AAP. Suma totală – 4620600 (cu TVA). Prețul unei unități – 6795 lei (fără TVA 5662,5 lei). Compania câștigătoare a licitației – BTS PRO.

Licitații în baza procedurilor Băncii Mondiale: 10000 laptopuri

  • Lansarea licitației internaționale – 20.08.2020. Deschiderea ofertelor – 07.09.2020. Semnarea contractului a avut loc în luna octombrie. Termenul de livrare – 120 zile calendaristice din momentul semnării contractului. Suma totală – 2 914 200 Dolari SUA. Prețul unei unități – 291,42 Dolari SUA (4838 lei). Compania câștigătoare a licitației – Accent Electronic SA.

Ministerul Educației Culturii și Cercetări a inițiat discuțiile cu BM privind finanțarea Adițională în cadrul proiectului PRIM în sumă de 9,8 mln USD, începând cu anul 2020. În prealabil, am primit acordul de principiu din partea partenerilor de dezvoltare, urmează să trecem pas cu pas procedurile conforme discuțiilor și anume: solicitarea argumentată din partea Ministerului Finanțelor, acceptul BM, negocieri propriu-zise și semnarea cu ratificarea ulterioară de Parlament a împrumutului. Din valoarea totală de 9,8 mln de dolari 5 mln de dolari va fi destinată suplinirii școlilor cu tehnică de calcul.

Parteneri de implementare și rezultate

  • Guvernul Republicii Moldova a alocat 20mln. lei pentru procurarea tehnicii de calcul în vederea dotării instituțiilor de învățământ primar, gimnazial și liceal din țară;

  • Fundația Soros Moldova a oferit 20 de laptopuri cu Windows licențiat pentru cadrele didactice din 20 instituții de învățământ, care nu dețin tehnică de calcul necesară pentru educația la distanță;

  • Fundația pentru copii „Pestalozzi” Elveția a donat 74 de tablete pentru elevii care provin din familii numeroase, 5 laptopuri și 5 seturi de echipament audio. Echipamentul a fost repartizat în instituțiile de învățământ parte a proiectelor susținute de organizație (Ungheni, Ștefan Vodă, Cimișlia, Criuleni, Telenești, Hîncești, Drochia, Anenii-Noi, Călărași, Bălți, Ceadâr-Lunga, Comrat) cu conexiune gratuită la internet;

  • Parteneriatul Global pentru Educație prin intermediul UNICEF a acordat 70 mii de dolari pentru susținerea desfășurării procesului educațional la distanță. Datorită suportului acordat de către partenerii de dezvoltare au fost procurate 105 laptop-uri pentru profesori și elevi;

  • Primăria mun. Chișinău au repartizat 61 de tablete profesorilor și experților din cadrul Proiectului Educație Online (profesori din instituțiile de învățământ din mun. Chișinău).

  • Ambasada Turciei - 313 laptopuri și tablete

  • Republica Coreea de Sud - Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a transmis către 30 instituții de învățământ din 26 unități administrativ teritoriale alte 150 de laptopuri, în valoare totală de 1 978 942,5 lei, donate de partenerii din Republica Coreea de Sud. În acest an, în noiembrie, va mai fi recepționată încă o donație de 150 computere de la partenerii din Coreea de Sud.

Serviciul Învățare pe tot parcursul vieții

ACȚIUNEA 1: Extinderea oportunităților de validare a competențelor obținute în contexte de educație nonformală și informală și elaborarea Ghidului de implementare.

  • Beneficiarii principali sunt atât adulții rezidenți în Republica Moldova care au experiență de muncă, dar nu dispun de acte de studii, cât și adulții străini și cetățeni reveniți în țară urmare a consecințelor pandemiei.

  • IMPACTUL ACȚIUNII: Validarea educației anterioare va contribui la o inserție profesională mai rapidă și o remunerare a muncii adecvată competențelor profesionale demonstrate.

  • PARTENERI DE IMPLEMENTARE:

  • Organizația Internațională a Migrației, Misiunea în Republica Moldova; proiectul Migrație și Dezvoltare Locală, PNUD cu suportul financiar al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare.

  • ACȚIUNEA 2: Aprobarea Regulamentului de Atestare a Cadrelor Didactice

  • Aprobat prin ordinul ministrului educației, culturii și cercetării nr. 1091 din 07.10.2020 https://mecc.gov.md/sites/default/files/regulament_atestare_pentru_publicare_in_monitorul_oficial_0.pdf (Versiunea în limba rusă: https://mecc.gov.md/sites/default/files/regulament_atestare_pentru_publicare_in_monitorul_oficial_varianta_rusa_0.pdf)

  • ACȚIUNEA 3: Organizarea și desfășurarea Galei Laureaților în cadrul Concursului Republican „Pedagogul anului” https://www.facebook.com/watch/?v=649729185741565

Direcția Cadrul național al calificărilor

ACȚIUNEA 1: Elaborarea, validarea de către piața muncii, coordonarea cu ministerele de resort și aprobarea prin ordinul MECC a 18 standarde de calificare pentru formarea specialiștilor în învățământul profesional tehnic și superior, pentru domeniile profesionale: Sănătate, Inginerie, Agricultură și Servicii.

  • Scopul: Formarea specialiștilor solicitați de piața muncii și în conformitate cu dezvoltarea economiei naționale și tehnicii moderne

  • BENEFICIARI: Elevi, studenți, angajatori, cadrele didactice

ACȚIUNEA 2: Elaborarea/ revizuirea/ ajustarea Curricula pentru programele de formare în baza rezultatelor învățării, care duc la formarea competențelor solicitate de piața muncii

  • BENEFICIARI: Comitetele sectoriale, Ministerele de resort, Instituțiile de învățământ profesional tehnic și superior și cca 160 de reprezentanți ai pieței muncii.

Serviciul Tehnologiei și comunicațiilor

ACȚIUNEA 1: Elaborarea Modulului Sistemului Informațional de Management în Educație pentru învățământul profesional tehnic. Modulul este implementat în toate instituțiile de învățământ profesional de la 1 septembrie.

ACȚIUNEA 2: Elaborarea Modulului Catalogului Electronic. Acest modul este pilotat în 170 de instituții de învățământ la nivel național.

  • Scopul principal al acestui modul este de debirocratizarea sistemului educațional și posibilitatea de evidență zilnică a reușitei academice a elevilor în perioada de pandemie și nu numai.

ACȚIUNEA 3: Aprobarea Hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Conceptului Sistemului Informațional de Management în Educație. SIME este destinat pentru gestionarea datelor educaționale și oferirea tuturor celor interesați de informația actuală cu privire la domeniul educației. Astfel, SIME va deveni unica sursă de date veridice cu referire la sistemul educațional.

ACȚIUNEA 4: Semnarea Memorandumului de Înțelegere privind implementarea Google pentru Educație în Republica Moldova între Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și gigantul american Google.

  • Semnarea Memorandumului de Înțelegere între Ministerul Educației, Culturii și Cercetării li Compania, Microsoft, 25 septembrie 20220;

Cultura

  • În anul 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării în comun cu Delegația Uniunii Europene a demarat prin intermediul Programului „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, procedura de reabilitare a arenei mari a Circului din Chișinău și restaurarea Cetății Tighina.

  • A fost lansat Programul UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, în cadrul căruia experții în domeniu au selectat 10 obiective cultural-istorice de pe ambele maluri ale Nistrului, care vor beneficia de lucrări de restaurare.

https://www.md.undp.org/content/moldova/ro/home/presscenter/pressreleases/2020/uniunea-european-va-susine-restaurarea-a-zece-obiective-cultural.html?fbclid=IwAR29FPje3CD-hZyN3gzBLv7mH4_NxKS0fCShDuTYt2m_u0khCIzNmoQXrys
  • De asemenea, în anul curent, Ministerul a alocat suma de 3 mln. de lei pentru demararea lucrărilor de reparație pentru acoperișul blocului principal de expoziții al Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală va fi reparat capital. Edificiul a fost construit în perioada anilor 1903-1905 și este înscris în Registrul Monumentelor ocrotite de stat.

  • În contextul pandemiei virusului COVID-19, Ministerul a susținut mediul cultural, fie el de stat, privat sau asociativ, astfel, pentru prima dată, în anul 2020, proiectele culturale ale organizațiilor necomerciale au fost finanțate în avans în proporție de 70%, iar cota de finanțare din totalul unui proiect a crescut de la maximum 50% la 80%.

  • Au fost semnate:

    1. Acord, întocmit prin schimb de note, între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Japoniei privind cooperarea economică, semnat la 29 iunie 2020.

    2. Acord de Grant pentru Proiectul Îmbunătățirea echipamentului de digitalizare al Bibliotecii Naționale între Guvernul Republicii Moldova și Agenția Japoneză pentru Cooperare Internațională, semnat la 14 iulie 2020.

  • Ambele tratate internaționale vizează implementarea Proiectului îmbunătățirea echipamentului de digitalizare al Bibliotecii Naționale, susținut de Agenția Japoneză pentru Cooperare Internațională. Guvernul Japoniei va aloca sub formă de grant suma 43,7 milioane yeni japonezi, echivalentul al 400 000 de $, pentru achiziționarea și instalarea echipamentelor și serviciilor de consultanță.

  • A fost semnat Memorandumul de Înțelegere privind Dezvoltarea Centrului de producție Media Digitală MEDIACOR susținut de USAID, Moldova și alți parteneri, la 5 august 2020. Implementarea Proiectului va susține dezvoltarea industriilor creative și va oferi posibilități de lansare start-up in domeniul culturii. Centrul MEDIACOR va funcționa ca un hub de producție media digitală - o resursă comună pentru producția de conținut și servicii media atât pentru mediul academic cât și pentru mediul privat

  • A fost aprobată Hotărârea de Guvern nr. 100/2020 privind conferirea numelui Iurie Harmelin, Teatrului Dramatic de Stat pentru Tineret „S Ulițî Roz”.

  • A fost aprobat Programul Național de acțiuni consacrate promovării lecturii, Ordinul MECC nr. 291/2020.

  • A fost aprobat Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcției de director al instituțiilor teatral-concertistice subordonate Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Ordinul MECC nr. 319/2020.

  • Au fost aprobate Norme de acreditare a experților în domeniul patrimoniului cultural imaterial, Ordinul MECC nr. 610/2020.

  • În perioada 21-24 aprilie a fost lansat programul educațional special pentru săptămâna pascală „Descoperim Republica Moldova, Împreună!”. Scopul programului a fost de a contribui de dezvoltarea educației pentru cunoașterea ținutului natal, pentru știință, creativitate și inovații, educației muzeale, prin istorie, pentru arte și pentru sport.

  • A fost elaborată și aprobată Instrucţiunea privind măsurile de prevenire şi control a infecţiei COVID-19 la desfăşurarea repetiţiilor şi a activităţilor de pregătire a artiştilor în instituţiile teatral-concertistice, anexa 1 a Hotărârii nr. 21 din 24 iulie 2020 a Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică;

  • A fost elaborată și aprobată Instrucţiunea privind măsurile de prevenire şi control a infecţiei COVID-19 la organizarea evenimentelor/acţiunilor culturale, în aer liber, de către instituţiile teatral-concertistice şi de cinema, anexa 1 a Hotărârii nr. 21 din 24 iulie 2020 a Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică;

  • A fost elaborată și aprobată Instrucțiunii privind măsurile de prevenire și control a infecției COVID – 19, aplicate la organizarea evenimentelor/acţiunilor culturale în incinta instituțiilor teatral-concertistice şi a caselor de cultură, anexă a Hotărârii nr. 31 din 24 septembrie 2020 a Comisiei naţionale extraordinare pentru sănătate publică;

  • La 8 septembrie curent a fost semnat Acordul de prelungire a termenului de conservare-restaurare, în cadrul Laboratorului Specializat al Complexului Muzeal Național „Moldova”, Iași (România), a vestigiilor vestimentației liturgice a Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni, extrase în anul 2016 din cavoul din preajma Bisericii Adormirea Maicii Domnului de la Mănăstirea Căpriana, cu ocazia canonizării Înaltului Ierarh de către Biserica Ortodoxă Rusă;

  • La data de 30 octombrie au fost aprobate modificări în vederea îmbunătățirii Regulamentului cu privire la modul de finanțare din bugetul de stat a proiectelor culturale desfășurate de organizațiile necomerciale.

Domeniul patrimoniului cultural

Elaborarea cadrului normativ și de politici pentru domeniul patrimoniului cultural

  1. HG nr. 751 din 13.10.2020 privind aprobarea Regulamentului privind organizarea concursului de selectare a autorilor monumentelor de for public (PAG, pct. 7.30.1);

  2. HG 743 din 07.10.2020 Cu privire la înființarea în municipiul Chișinău a plăcii comemorative „Alexei Stârcea”;

  3. HG 744 din 07.10.2020 Cu privire la strămutarea mozaicului „Arta” din municipiul Chișinău;

  4. HG 761 din 21.10.2020 cu privire la înființarea monumentului în memoria persoanelor deportate în perioada 1940-1953 din satul Căplani, raionul Ștefan Vodă;

  5. HG nr. 604 din 12 august 2020 pentru punerea în aplicare a Legii muzeelor nr. 262/2017. Publicat : 11-09-2020 în Monitorul Oficial Nr. 229-233 art. 784;

  6. Aprobarea Normelor de acreditare a experților în domeniul patrimoniului cultural imaterial (ordinul MECC nr. 610 din 30 iunie 2020 publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 180-187 (7508-7515), art. 608 din 17 iulie 2020, pp. 196-198.

Inventarierea, documentarea, conservarea, restaurarea patrimoniului cultural național construit

  1. Perfectarea dosarelor de inventariere a 248 monumente istorice – Nucleul istoric al mun. Chișinău.

  2. Continuarea restaurării sediilor MNAM (valorificate 14,260 mii lei), restaurarea edificiilor MNIEN (reparația acoperișului sediului central, valorificate 1,027825 mii lei).

  3. Inițierea restaurării complexului de edificii al Casei-muzeu A. Pușkin.

Promovarea educației artistice, creativității și valorilor naționale

  1. Elaborarea programului și realizarea acțiunilor dedicate Zilei Internaționale a Monumentelor și Siturilor (PAG, pct. 7.34.1) Pe site-ul oficial și pe pagina de Facebook a ANA au fost prezentate rezumatele comunicărilor pregătite pentru Sesiunea Naţională de Rapoarte - Cercetări arheologice În Republica Moldova, Campania 2019, care urma să se desfășoare cu prilejul Zilei Internaționale a Monumentelor și Siturilor.

  2. Elaborarea programului și realizarea acțiunilor dedicate Zilei Internaționale și Noaptea Europeană a Muzeelor (PAG, pct. 7.34.1 ) Organizarea ediției 2019 a Zilei Naționale a Portului Popular (PAG, pct. 7.34.1 ) Din cauza situației epidemiologice din țară, majoritatea evenimentelor au fost organizate online. Pentru a asigura o promovare mai eficientă a sărbătorii, MECC a dedicat o săptămână (22-28 iunie) celebrării evenimentului. MECC, în colaborare cu MNEIN și CNCPPCI, a organizat o serie de activități, care au fost disponibile pe rețelele sociale.

  3. Elaborarea programului și realizarea acțiunilor dedicate Zilei Naționale a Portului Popular, ediția a V-a - 28.06.2020. Din cauza situației epidemiologice din țară, majoritatea evenimentelor au fost organizate online. Pentru a asigura o promovare mai eficientă a sărbătorii, MECC a dedicat o săptămână (22-28 iunie) celebrării evenimentului.

MECC, în colaborare cu MNEIN și CNCPPCI, a organizat o serie de activități care au fost disponibile pe rețelele sociale. Pe 28 iunie a fost difuzată în direct emisiunea Cu mândrIE, Dor de IE, iar pe parcursul săptămânii au fost difuzate în reluare mai multe emisiuni realizate anterior care pun în prim plan costumul tradițional autentic. Evenimente dedicate portului tradițional au fost organizate în alte 17 localități din Republica Moldova. Acestea s-au desfășurat online sau cu respectarea măsurilor de prevenire a infecției COVID – 19.

  1. Elaborarea programului și realizarea acțiunilor dedicate Zilelor Europene ale Patrimoniului (PAG, pct. 7.34.1 ) 21 septembrie – 4 octombrie. În contextul situației epidemiologice provocate de pandemia de COVID-19, a fost lansată campania de sensibilizare a publicului larg cu privire la necesitatea păstrării patrimoniului cultural, cu genericul Arheologia patrimoniului. Pentru atingerea scopului, MECC împreună cu Rezervația cultural-naturală „Orheiul vechi”, MNAM, MNIM, MNEIN, ANA și CNCPPCI, de comun cu asociațiile obștești, asociațiile de voluntari, localnici, au organizat campanii de sensibilizare în 9 localități – gestionare ale obiectivelor de patrimoniu de importanță națională, fiind organizate sesiuni de instruire pentru publicul larg cu participarea unui număr limitat de persoane. Campania va continua în localitățile Văleni, Slobozia Mare, Crihana Veche, Cheile Butești, Cobani, Climăuții de Jos, Vadul lui Rașcov, Mateuți. Totalurile Zilelor Europene ale Patrimoniului 2020 au fost difuzate la postul public de televiziune Moldova 1 duminică, 4 octombrie, ora 17.00. La nivel local, s-au desfășurat 136 de evenimente în 65 de localități din 22 de raioane, cu implicarea a 121 instituții.

  2. Organizarea Concursului pentru finanțarea de stat a proiectelor culturale (ariile patrimoniu cultural, festivaluri, educație prin artă).

Valorificarea și integrarea patrimoniului cultural în proiecte de dezvoltare comunitare și naționale

  1. În anul 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării în comun cu Delegația Uniunii Europene a demarat prin intermediul Programului „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, procedura de reabilitare a arenei mari a Circului din Chișinău și restaurarea Cetății Tighina. De asemenea, în 2019 au fost finalizați termenii de referință pentru lansarea unui program de finanțare cu până la 40.000 de euro a proiectelor de renovare a obiectivelor cultural-istorice de pe ambele maluri ale Nistrului. Este vorba atât de imobile – cum ar fi clădiri istorice, monumente, situri arheologice, obiective de mediu natural etc. – cât și de opere de artă – precum filme artistice sau documentare, fotografii, tablouri, cărți, colecții etc. Programul este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD.

  2. În proces de elaborare este dosarul transfrontalier „Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova”, în scopul includerii în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității. Au fost realizate cercetările științifice ale elementului, identificate comunitățile de purtători și meșterii care realizează cămăși cu altiță, realizate filmări și fotografieri. La moment, se semnează acordurile cu meșterii și cu reprezentanții comunităților.

  • Guvernul a alocat 454 mii de lei pentru lucrările de demontare a edificiului avariat al Filarmonicii Naționale ,,Serghei Lunchevici”, afectată de incendiul din luna septembrie.

  • Restabilirea Filamonicii reprezintă prioritatea MECC pentru perioada urmatoare.

Cercetare

ACȚIUNI RELEVANTE ȘI REZULTATE OBȚINUTE

În perioada martie – noiembrie Direcția Politici în Domeniul Cercetării și Inovării a elaborat următoarele documente pentru consolidarea acțiunilor Ministerului Educației, Culturii și Cercetării în domeniile cercetării și inovării cu scopul de a asigura implementarea reformei și de a asigura buna funcționare a activității organizațiilor din domeniu:

Hotărârii de Guvern aprobate:

  • Hotărârea Guvernului nr.583/2020 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 226/2018 cu privire la parcurile științifico-tehnologice și incubatoarele de inovare. Publicată: în Monitorul Oficial nr. 199-204, art. 710 din 07.08.2020.

  • Hotărârea Guvernului nr.584/2020 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.161/2008 cu privire la Bursa de excelență a Guvernului şi Bursa nominală (pe domenii) pentru studenții-doctoranzi. Publicată: în Monitorul Oficial nr. 256-259, art. 711 din 07.08.2020.

  • Hotărârea Guvernului nr. 572/2020 cu privire la aprobarea Planului de admitere la programele de postdoctorat cu finanțare bugetară pentru anul 2021. Publicată: în Monitorul Oficial Nr. 199-204 art. 706, din 07.08.2020.

  • Hotărârea Guvernului nr. 652/2020 cu privire la aprobarea Planului de admitere la studiile superioare de doctorat, ciclul III, cu finanțare de la bugetul de stat pentru anul academic 2020-2021. Publicată: în Monitorul Oficial Nr. 221-225 art. 778, din 28.08.2020.

MECC a definitivat urmare a avizării și expertizării repetate următoarele proiecte de hotărâre de Guvern care urmează a fi promovate spre aprobare:

  • Hotărârii Guvernului ”Cu privire la aprobarea Metodologiei de evaluare a organizațiilor din domeniile cercetării și inovării” .

  • Hotărârii Guvernului Privind modificarea Anexei nr.1 la Hotărârea Guvernului nr. 381/2019 cu privire la aprobarea Programului național în domeniile cercetării și inovării pentru anii 2020-2023 și a Planului de acțiuni privind implementarea acestuia.

Decrete ale Președintelui:

  • Decretul Președintelui RM nr. 1815-VIII din 1.10.2020 cu privire la inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului dintre Republica Moldova și Uniunea europeană privind participarea Republicii Moldova la programul-cadru al Uniunii Europene pentru Cercetare și Inovarea „Orizont Europa” pentru perioada 2021-2017 nr. 1815 – VIII din 1.10.2020, în vederea implementării Acordului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind participarea Republicii Moldova la Programul cadru al Uniunii Europene pentru Cercetare și Inovare - Orizont Europa pentru perioada 2021-2027.

Ordine ale Ministrului educației, culturii și cercetării:

  • Ordinul nr. 1036 din 28.09.2020 cu privire la aprobarea Planului-cadru pentru studiile superioare de doctorat, ciclul III pentru studenții doctoranzi;

  • Ordinul nr. 111 din 09.10.2020 cu privire la aprobarea Metodologiei de evaluare a dosarelor pentru acordarea Bursei de excelență a Guvernului și Bursei pe domenii științifice pentru studenții-doctoranzi;

  • Ordin nr. 956 din 11.09.2020 - Cu privire la aprobarea Planului de repartizare între Școlile doctorale a granturilor doctorale cu finanțare de la bugetul de stat pentru anul academic 2020-2021;

  • Ordin nr. 962 din 11.09.2020 - Cu privire la repartizarea granturilor doctorale cu finanțare de la bugetul de stat pentru anul academic 2020-2021 în cadrul Academiei de Administrare Publică;

  • Ordin nr. 969 din 11.09.2020 - Cu privire la repartizarea granturilor doctorale cu finanțare de la bugetul de stat pentru anul academic 2020-2021 în cadrul Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice;

  • Ordin nr. 960 din 11.09.2020 - Cu privire la repartizarea granturilor doctorale cu finanțare de la bugetul de stat pentru anul academic 2020-2021 în cadrul Academiei de Studii Economice a Moldovei și Consorțiului național al instituțiilor de învățămînt Academia de Studii Economice a Moldovei şi Universitatea de Studii Politice și Economice Europene ”Constantin Stere”;

  • Ordin nr. 957 din 11.09.2020 - Cu privire la repartizarea granturilor doctorale cu finanțare de la bugetul de stat pentru anul academic 2020-2021 în cadrul Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI al RM;

  • Ordin nr. 965 din 11.09.2020 - Cu privire la repartizarea granturilor doctorale cu finanțare de la bugetul de stat pentru anul academic 2020-2021 în cadrul Academiei Militare a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun”;

  • Ordin nr. 961 din 11.09.2020 - Cu privire la repartizarea granturilor doctorale cu finanțare de la bugetul de stat pentru anul academic 2020-2021 în cadrul Parteneriatului instituţiilor de învăţământ superior Universitatea de Stat din Tiraspol, Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Cahul şi Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei;

  • Ordin nr. 959 din 11.09.2020 - Cu privire la repartizarea granturilor doctorale cu finanțare de la bugetul de stat pentru anul academic 2020-2021 în cadrul Parteneriatului: Universitatea Agrară de Stat din Moldova, Institutul Științifico-practic de Horticultură și Tehnologii Alimentare, Institutul de Pedologie, Agrochimie şi Protecţie a Solului „N. Dimo”, Institutul de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecția”, Institutul de Tehnică Agricolă „Mecagro”, Institutul Științifico-practic de Behnologii în Zootehnie și Medicină Veterinară şi Institutul de Fitotehnie „Porumbeni” ;

  • Ordin nr. 966 din 11.09.2020 - Cu privire la repartizarea granturilor doctorale cu finanțare de la bugetul de stat pentru anul academic 2020-2021 în cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”;

  • Ordin nr. 963 din 11.09.2020 - Cu privire la repartizarea granturilor doctorale cu finanțare de la bugetul de stat pentru anul academic 2020-2021 în cadrul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți;

  • Ordin nr. 964 din 11.09.2020 - Cu privire la repartizarea granturilor doctorale cu finanțare de la bugetul de stat pentru anul academic 2020-2021 în cadrul Universității de Stat de Educație Fizică și Sport;

  • Ordin nr. 968 din 11.09.2020 - Cu privire la repartizarea granturilor doctorale cu finanțare de la bugetul de stat pentru anul academic 2020-2021 în cadrul Universității de Stat din Moldova și Consorțiilor naționale în care Universitatea de Stat din Moldova deține calitatea de Partener administrator;

  • Ordin nr. 958 din 11.09.2020 - Cu privire la repartizarea granturilor doctorale cu finanțare de la bugetul de stat pentru anul academic 2020-2021 în cadrul Consorțiului Instituțiilor Organizatoare de Doctorat din Domeniul Științe Medicale: Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Centru Național de Sănătate Publică, Institutul de Cardiologie,Institutul Oncologic, Institutul de Neurologie și Neurochirurgie, Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”, Institutul Mamei și Copilului și Spitalul Clinic Republican;

  • Ordin nr. 967 din 11.09.2020 - Cu privire la repartizarea granturilor doctorale cu finanțare de la bugetul de stat pentru anul academic 2020-2021 în cadrul Universității Tehnice a Moldovei anul 2020.

Tineret

Hotărâri de Guvern aprobate: Hotărârea de Guvern nr.1/2020 pentru modificarea anexei nr. 2 Hotărîrea Guvernului nr. 1006/2014 cu privire la aprobarea Strategiei naţionale de dezvoltare a sectorului de tineret 2020 şi a Planului de acţiuni privind implementarea acesteia https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=119811&lang=ro Hotărârea de Guvern nr.598/2020 cu privire la organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Programelor și Activității de Tineret

  1. Hotărârea de Guvern nr. 347/2020 cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a Programului „Capitala Tineretului”

https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=121725&lang=ro

  1. Hotărârea de Guvern nr. 477/2020 cu privire la alocarea mijloacelor financiare pentru susținerea programelor raionale/municipale de granturi https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=122130&lang=ro

Programe în derulare:

  1. Programul de granturi pentru organizațiile de tineret - 24

  2. Programul ,,Capitala Tineretului” - 4

  3. Programul de asistență pentru dezvoltarea Consiliilor raionale/municipale - 1

  4. Programul de Dezvoltare a Centrelor de Tineret - 44

  1. A fost instituită o nouă structură dedicată dezvoltării sectorului de tineret - Agenția Națională pentru Dezvoltarea Programelor și Activității de Tineret ( HG 598/2020) fiind asigurată punerea în aplicare a Legii nr.215/2016 cu privire la tineret. Agenția va avea un rol important pe partea de dezvoltare metodologică a programelor, identificarea indicatorilor de performanță, colectarea datelor din domeniu, consultarea documentelor de politici, relaționarea cu diferite structuri din domeniu etc.. Totodată, va asigura cooperarea, oferi suport metodologic și consultanță centrelor de tineret, lucrătorilor de tineret, organizațiilor de tineret, consiliilor de tineret, rețelelor și coalițiilor din domeniu, structurilor de voluntariat și grupurilor de inițiativă ale tinerilor.

  2. Au fost alocate mijloace financiare pentru susținerea programelor raionale/municipale de granturi pentru activități de tineret (HG 477/2020). În cadrul programului, au beneficiat de granturi de până la 100 mii lei, 10 autorități publice locale de nivelul 2.

  3. A fost aprobat Regulamentul de organizare și desfășurare a Programului „Capitala Tineretului” (HG 347/2020). În context pandemic, proiectul Capitala Tineretului 2020 - Sipoteni, a fost prelungit pentru anul 2021.

  4. Au fost susținute prin intermediul Programului de Granturi pentru organizații de tineret, 26 de organizații necomerciale, ce au derulat pe parcursul anului 2020 proiecte locale/regionale și naționale pentru tineri. Finanțare alocată - aprx. 7 milioane lei.

  5. A fost elaborat Indexul de Tineret pentru a calcula inegalitatea între tineri și maturi în domenii precum angajarea, modul sănătos de viață, participarea în procesul decizional etc. (https://moldova.unfpa.org/ro/publications/indicele-de-tineret-metodologia-de-cuantificare-inegalit%C4%83%C8%9Bilor-dintre-tineri-%C8%99i-maturi)

  6. A fost derulat concursul Premiul Național pentru Dezvoltarea Sectorului de Tineret 2020 - în cadrul concursului au fost premiați 11 organizații și tineri pentru derularea proiectelor și activităților de tineret cu impact la nivel local, regional și național.

  7. A fost elaborat Regulamentul - cadru de organizare și funcționare a Centrelor de tineret, în conformitate cu prevederile Legii nr.215/2016 cu privire la tineret. Documentul este în proces de avizare. A fost elaborat Portofoliul de programe pentru Centrele de tineret, pentru a facilita dezvoltarea serviciilor pentru tineri la nivel local (serviciul de informare, voluntariat, abilitare economică, implicare în procesul decizional etc). De asemenea, 22 de Centre de Tineret raionale și 22 Centre de Tineret locale au fost dotate cu materiale de protecție împotriva Covid-19.

  8. A fost desfășurată Săptămâna Națională a Voluntariatului și Cursul de instruire pentru coordonatorii de voluntari. A fost asigurată funcționarea comisiei de certificare a instituțiilor gazdă a activității de voluntariat, fiind certificate aprx.25 instituții și eliberate aprx.100 carnete de voluntar.

Sport

  1. Elaborarea Calendarului acțiunilor sportive naționale și internaționale pentru anul 2020.

  2. Elaborarea Listei lotului național pentru anul 2020.

  3. Desfășurarea campionatelor republicane la toate categoriile de vârstă.

  4. Desfășurarea Zilei Sportivului și Mișcării Olimpice.

  5. Desfășurarea Săptămânii Europene a Sportului.

  6. Stabilirea și plata burselor lunare sportivilor de performanță, membri ai loturilor naționale, cetățeni ai Republicii Moldova, care au obținut medalii sau rezultate deosebite la probele individuale sau pe echipe la Jocurile Olimpice, Paralimpice, campionatele mondiale și europene (seniori, tineret) sau la Universiada Mondială.

  7. Ordinul nr.375/2020 cu privire la continuarea la distanță a procesului educațional în Școlilor sportive.

  8. Ordinul nr.911/2020 cu rеfегirе la арrоbаrеа instrucțiunii privind măsurilе de рrеvеnirе а răsрândirii infecției COVID - 19, în instituțiile cu profil Sport.

  9. Ordinul nr.1194/2020 cu privire la organizarea procesului educațional la disciplina școlară Educația fizică în instituțiile de învățământ.

  10. 29 Ordine privind acreditarea federațiilor sportive naționale cu privire la reluarea antrenamentelor și competițiilor sportive.

  11. 13 Ordine privind recalcularea indemnizației viagere antrenorilor sportivilor de performanță (2020).

  12. 35 Ordine privind recalcularea indemnizației viagere sportivilor de performanță (2020).

  13. Hotărârea Guvernului nr.478/2020 pentru transmiterea unor bunuri imobile și abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 916/2010 cu privire la transmiterea unui imobil.

  14. Proiectul Hotărârii Guvernului privind reorganizarea Manejului de Atletică Ușoară.

  15. Proiectul Hotărârii Guvernului cu privire la reorganizarea Clubului Republican de Șah și Joc de Dame.

  16. Proiectul Hotărârii Guvernului privind modificarea Hotărârii Guvernului nr.1552/2002 privind aprobarea Normelor financiare pentru activitate sportivă.

  17. La indicația Cancelariei de Stat, Ministerul a remis spre avizare proiectul Hotărârii Guvernului privind aprobarea Regulamentului de activitate al Consiliului administrativ al Agenției Naționale Antidoping.

  18. Conferirea 168 de titluri și categorii sportive de către Comisia Republicană de acordare a titlurilor și categoriilor sportive.

  19. 36 Ordine de finanțare privind participarea sportivilor la competiții sportive naționale și internaționale și 36 Acorduri adiționale anuale.

  20. Ordin privind alocarea 5 354 808 lei pentru reparația căminului CSPLN.

  21. Aprobarea a 50 de Regulamente privind desfășurarea Campionatelor naționale.

  22. Eliberarea a 20 avize privind înregistrarea cluburilor/asociațiilor sportive și federațiilor sportive în Registrul de stat al persoanelor juridice.

Campanii, Proiecte de comunicare

„Fii RESPONSABIL! Clasa ta e ACASĂ”

Campania „Fii RESPONSABIL! Clasa ta e ACASĂ!” are ca obiectiv susținerea cadrelor didactice, elevilor, studenților și părinților privind desfășurarea instruirii la distanță, în perioada suspendării procesului educațional în instituțiile de învățământ, în scopul prevenirii răspândirii epidemiei virusului COVID-19.

Menționăm că materialele video pot fi vizualizate, accesând pagina de facebook a Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

https://mecc.gov.md/ro/content/mai-multe-personalitati-din-domeniul-educatiei-culturii-si-sportului-s-au-alaturat-campaniei

Campania „Fii RESPONSABIL! Clasa ta e ACASĂ!”

Descoperim Republica Moldova, împreună!

Program educațional pentru săptămâna pascală

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova a realizatun program educațional pentru săptămâna pascală „Descoperim Republica Moldova, Împreună!” Platformele create reprezintă un suport de învățare, care poate fi valorificat de către cadrele didactice, într-un mod flexibil.️Vă invităm să accesați platformele de învățare în funcție de treapta de școlaritate la care vă aflați. Platformele de învăţare se află aici: Liceu: https://bit.ly/3abZIy1 Gimnaziu: https://bit.ly/3bm3RAY Învățământ primar: https://bit.ly/2xI9Yky Educație timpurie: https://bit.ly/2xLJAGi

Program educațional pentru săptămâna pascală

Programul „Aleg să mă simt bine”

  • Ediția I. Ministerul Educației Culturii și Cercetării și Fondul ONU pentru Populație (UNFPA) a desfășurat programul de asistență psihologică pentru elevi: ,,Aleg să mă simt bine”. Timp de 4 luni, în perioada aprilie-iunie, Dna Daniela Terzi-Barbăroșie și Dl Sergiu Toma, psihologi profesioniști din Republica Moldova au organizat 24 de sesiuni online, live, în care au discutat cu adolescenții și tinerii despre nevoile lor. Live-rile au avut loc de două ori pe săptămână și s-au dat live pe pagina de Facebook a Ministerului Educației Culturii și Cercetării.

  • Ediția a II-a. Este lansat la inițiativa Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și UNFPA Moldova, în parteneriat cu Centrul Media pentru Tineri; cu implicarea Consiliul Naţional al Elevilor și a Consiliului Elevilor din Învățământul Profesional Tehnic. Programul include zece materiale video interactive. Fiecare va cuprinde câteva întrebări ale elevilor și răspunsurile oferite de diverși specialiști: psihologi, experți în educație, specialiști IT, alți experți. Întrebările vor fi colectate de către membrii Consiliului Elevilor din Învățământul General și Consiliul Elevilor din Învățământul Profesional Tehnic și vor cuprinde un spectru larg de subiecte. Primul episod al programului conține întrebări de interes pentru tineri, cum ar fi modul de organizare a examenelor de bacalaureat sau a olimpiadelor în anul 2021. Elevii din toată țara sunt invitați să se alăture grupului de pe Facebook „Aleg să mă simt Bine”, unde pot adresa direct întrebări la care vor să afle răspunsuri.

  • Cele 10 video-uri vor fi publicate săptămânal, în fiecare sâmbăta, la ora 12.00, pe pagina de Facebook a Ministerului Educației, pe pagina de Facebook a Centrului Media pentru Tineri și UNFPA Moldova, precum și pe pagina web www.tineri.md. De asemenea, acestea vor fi publicate și pe portalul Educație Online, la rubrica Sfatul psihologului.

Suporturi educaționale create de MECC

  1. Republica Moldova este Europa https://padlet.com/MinisterulECC2020/nf2bhl1ho10ywb4l

  2. Celebrarea Zilei Drapelului Republicii Moldova https://padlet.com/MinisterulECC2020/rqm339hc5v62nwey

Republica Moldova este Europa

Ora MECC

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a demarat proiectul „Ora MECC”

  • Obiectivul de bază al proiectului constă în stabilirea unei platforme de dialog pe domeniile educației, cercetării, culturii, tineretului și sportului între experți, practicieni și funcționarii ministerului, cu organizarea periodică a unor evenimente de prezentare a acțiunilor MECC, de efectuare a schimburilor de bune practici, de coordonare a măsurilor în contextul crizei COVID-19, de îmbunătățire a unor situații apărute pe domeniile MECC precum și de transmitere a mesajelor-cheie.

  • Evenimentul de lansare https://www.facebook.com/mecc.gov.md/videos/3936231139726859

Proiectul „Ora MECC”

Campania națională „Pledoarie pentru pedagogie/ profesia de pedagog”

  • Acțiuni de promovare în mass media și rețelele de socializare a exemplelor de bune practici și a istoriilor de succes din experiența profesorilor performanți, a școlilor și grădinițelor.

Concursul Republican „Pledoarie pentru pedagogie”

  • La concurs participă cadrele didactice și manageriale din instituțiile de învățământ general și profesional tehnic, care aplică în mod personalizat și creativ Curriculum Național în procesul educațional, realizând progresul școlar la nivelul claselor de elevi cu care lucrează; folosesc metode și strategii didactice interactive/inovative, inclusiv platforme și instrumente web; își adaptează demersul didactic în context pandemic la necesitățile și interesele elevilor, inclusiv în contextul învățării offline/online; utilizează și dezvoltă Resursele Educaționale Deschise și facilitează accesul la educație incluzivă pentru copiii din medii defavorizate.

Concursul Republican „Pledoarie pentru pedagogie”


Acțiuni de gestionare a situației epidemiologice în sistemul educațional

MECC a creat și utilizează în continuare Formularul verde la nivel național, pentru semnalarea situațiilor dificile în legătură cu relansarea procesului educațional în Republica Moldova.

De asemenea, în fiecare raion este activă Linia verde telefonică.

Grupul Național de Coordonare a Siguranței în Educație reprezintă o celulă de criză permanentă, întrunindu-ne de câte ori e nevoie pentru a analiza diverse situații apărute în contextul funcționării eficiente a instituțiilor de învățământ în timp pandemic.

Cu fonduri oferite de USAID și UNICEF au fost achiziționate produse igienice pentru toate școlile și grădinițele din țară, în total – 25006 clase școlare și grupuri de grădinițe la nivel național. Setul a inclus: a) soluție dezinfectantă pe bază de alcool, în sticle cu pompă – 3 unități pentru fiecare clasă/grupă, b) rezervă de dezinfectant (5L la 5 clase) - 3 unităti ; c) săpun (bucată, 90-120 g) – 6 unități și d) săpun lichid (5L pentru fiecare 10 clase) – 3 unități. Bugetul total fiind estimat la aproximativ 400,000.00 USD.

Acte normative elaborate:

Reglementări generale

  1. Ordinul nr. 1112 din 09.10.2020, cu privire la întreprinderea măsurilor în contextul activităţii secţiilor de votare amplasate în unele instituţii de invăţământ în perioada 31.10.-02.11.2020

  2. Ordinul nr 987/2020 cu privire la protecția sănătății în instituțiile de învățământ

  3. „Ghidul pentru părinți: Cum poți susține copilul tău în contextul pandemiei COVID-19?” română/rusă

  4. Fișa de însoțire a ghidului pentru părinți română/ rusă

  5. Hotărârea Comisiei Naționale Eextraordinare de Sănătate Publică nr. 26/2020

  6. Instrucțiunea privind măsurile de protecție care trebuie aplicate pentru organizarea activității instituțiilor de învățământ publice și private în contextul epidemiologic al COVID – 19

  7. Raport de autoevaluare privind pregătirea pentru re-deschiderea instituției de învățământ

Învățământul general

  1. Scrisoarea MECC nr. 03/1-09/5115 din 19.10.2020, cu privire la instruirea elevilor privind regulile de securitate în perioada vacanţei de toamnă

  2. Repere metodologice privind organizarea procesului educațional în condițiile învățării mixte în contextul epidemiologic de COVID-19, pentru instituțiile de învățământ primar, gimnazial și liceal

  3. Repere metodologice privind securitatea și siguranța online a elevilor în procesul educațional la distanță pentru instituțiile de învățământ primar, gimnazial și liceal în anul de studii 2020-2021 (RO) (RU)

  4. Reglementări-Cadru speciale de punere în aplicare a instrucțiunii privind pregătirea pentru redeschidere și reluare activității instituțiilor de educație timpurie în contextul pandemiei COVID - 19

  5. Ordin nr.779 din 07.08.2020, cu privire la aprobarea actelor normative privind redeschiderea instituțiilor de educație timpurie în contextul pandemiei Covid-19

  6. Ordin nr.840 din 19.08.2020, Cu privire la organizarea anului de studii 2020-2021 în învățământul general

  7. Ordin nr.779 din 07.08.2020, Cu privire la aprobarea actelor normative privind redeschiderea instituților de educație timpurie în contextul pandemiei Covid-19

  8. Ghidul elevului/elevei din ciclul primar din învățământul general în contextul situației epidemiologice cu COVID-19

  9. Ghidul elevului/elevei din gimnaziu și liceu în contextul situației epidemiologice cu COVID-19

Învățământul profesional tehnic și superior

  1. Ordin nr.449 din 15.05.2020 Cu privire la măsurile de funcționare a instituțiilor de învățământ superior în perioda riscului de îmbolnăvire cu COVID - 19

  2. Implementarea Ordinului nr. 449 din 15.05.2020

  3. Ordin nr.447 din 15.05.2020 Cu privire la mpsurile de acces restricționat în căminele studențești ale instituțiilor de învățământ superior și profesional tehnic

  4. Ordin nr.843 din 19.08.2020, Cu privire la aprobarea reglementărilor privind organizarea procesului educațional în învățământul profesional tehnic, anul de studii 2020-2021

  5. Ghidul elevului/elevei din învățământul profesional tehnic în contextul situației epidemiologice cu COVID-19

Sport

  1. Ordinul nr.911 din 02.09.2020, cu privire la reluarea programului școlar 2020 - 2021 de către Instituțiile cu profil sportiv .

Gestionarea situației epidemiologice în sistemul educațional

Responsabilitate comună

Cuvântul – cheie în această perioadă a fost pentru toți, elevi, profesori, directori, părinți, oameni de cultură, cercetători, sportivi, tineri este responsabilitatea.

Am menționat în repetate rânduri despre seriozitatea regulilor de conviețuire împreună în cadrul instituțiilor educaționale.

Elevilor le-am transmis și în continuare îi îndemn să respecte cu responsabilitate ceea ce le cer profesorii.

Profesorilor le-am menționat de fiecare dată că suntem alături de ei, i-am îndemnat să monitorizeze atent și empatic comportamentele elevilor la clasă și să îi îndrume cu profesionalism pe elevi în respectarea regulilor.

În contextul campaniei Pledoarie pentru pedagogie, am valorizat meseria de educator, învățător și profesor astfel încât întreaga societate să-și dea seama de respectul pe care îl datorăm cadrelor didactice. În contextul dat, am menționat nelimitat, că este foarte important să păstrăm sănătatea profesorilor de care depinde realizarea procesului educațional.

Părinților le mulțumesc pentru că au fost alături de noi și împreună am dezvoltat și dezvoltăm cultura încrederii

Părinții au înțeles că au o responsabilitate suplimentară, în a-i sprijini pe copii să respecte toate regulile, protejând astfel întreaga familie.

Am subliniat că mersul la școală înseamnă mai mult decât mersul într-un loc unde înveți lucruri noi.

Școala asigură oportunități de a socializa și reduce timpul petrecut în fața ecranelor, de a interacționa cu alții și a construi relații.

Școlile reprezintă locurile în care profesorii implicați pot identifica și trata din timp problemele care apar în lipsa unei familii funcționale, sau cu părinți absenți, problemele de sănătate, problemele comportamentale și altele, oferind astfel la o etapă timpurie sprijinul necesar copiilor.

Dragi colegi, profesori,

Pentru dumneavoastră am reușit să ne conjugăm toate eforturile astfel încât să puteți beneficia de premiului anual pe care îl meritați pe deplin.

Dar, în primul rând, grija mea a fost să vă știu sănătoși, profesori și elevi, la adăpost de riscurile infectării. Am găsit să răspundem împreună provocării de a face școală de acasă, continuând procesul de instruire prin elaborarea și derularea programelor online.

Am filmat sute de ore de prezentări ale profesorilor, am organizat zeci de programe de pregătire ale cadrelor didactice pentru elaborarea materialelor digitale specifice învățământului online, am desfășurat conferințe științifice cu participarea unor personalități notorii din domeniul educației și cercetării din țară și de peste hotare. Nu în ultimul rând, am asigurat baza materială pentru elevi și profesori, dotându-i cu calculatoare și tablete.

Efortul n-ar fi dat roade în lipsa unei echipe, motiv pentru care doresc să mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături: colegilor de la minister, managerilor, cadrelor didactice din toate nivelurile de învățământ. Nu în ultimul rând, le mulțumesc elevilor care au înțeles să accepte provocările realității să ne dea uneori nouă, adulților, lecții de înaltă ținută și responsabilitate civică.

Bineînțeles, au fost făcute multe, dar nu suficient pentru a asigura toate nevoile sistemului nostru de educație. Reforma și adaptarea la sistemul hibrid de învățare trebuie să continue, indiferent de echipa care va prelua cârma ministerului.

Dragi profesori, cine dacă nu breasla noastră este chemată să inspire încredere și speranță în timpuri atât de complicate? Forța noastră stă în crezul nostru în bine și adevăr, iar dincolo de izolarea asumată, vom găsi întotdeauna resurse să fim aproape de elevii noștri prin gândirea pozitivă creatoare, prin modelul de credință pe care-l împărtășim, prin convingerea că impactul nostru poate depăși cadrul strict profesional. Depinde doar de noi înșine.

În aceste provocări globale, rolul cercetătorilor este unul crucial.

Dragi oameni de știință, cu ales respect, vă rugăm să fiți alături de toate domeniile vieții. Soarta noastră depinde de flexibilitatea, dar și de creativitatea Dumneavoastră! Vă doresc să avansați cercetarea și inovarea. Investiția în formare și educație suplimentară este prioritară oriunde sunt promovate noile tehnologii și procese. Numai în acest fel ne putem pregăti pentru viața de zi cu zi în lumea conectată digital. Numai în acest fel putem motiva oamenii și companiile să participe la procesul de inovare. Și numai în acest fel putem promova un spirit inovator în Republica Moldova.

Scumpi și valoroși oameni ai domeniului culturii, toți deopotrivă și fiecare în parte, actori și interpreți, muzicieni și dirijori, bibliotecari și muzeografi, scriitori și artiști plastici, tehnicieni ai scenei!

În aceste vremuri de restriște, am înțeles că viața fără artă, fără frumos nu există! În același timp, am constatat încă o dată cât de vulnerabil este acest domeniu, mai ales pe timp de criză. Cultura este un element indispensabil al economiei, or, succesorii la conducerea MECC nu trebuie să neglijeze rolul esențial al culturii.

Urez inspirație tuturor și reziliență!

Dragi sportivi, antrenori, manageri de cluburi și de federații, medici și jurnaliști sportivi, arbitri și voluntari în domeniul sportului! Să nu uităm că sportul ne unește, ne învață să apreciem munca în echipă. Anume acum, în această perioadă fără precedent, să ne încurajăm familiile, prietenii, vecinii să aducă sportul în viața lor, pentru că mișcarea și modul sănătos de viață contribuie la dezvoltarea unei societății responsabile.

Vă urez multă răbdare în acest sens și vă mulțumesc că nu ați contenit să promovați modul sănătos de viață și sunteți alături de echipa MECC în determinarea vectorilor potriviți în aceste vremuri zbuciumate.

De la începutul pandemiei, tinerii au fost cei care primii s-au implicat în activități de voluntariat, folosindu-și spiritul și energiile pentru a ajuta oamenii. Vă mulțumim, dragi tineri! Vă doresc să vă implicați cât mai activ în procesul de luare a deciziilor la nivel comunitar. La fel, vă îndemn să îndrumați autoritățile atunci când greșesc, dar și să ajutați să modeleze politici noi.

Tuturor vă doresc multă sănătate și optimism, spre binele nostru, al tuturor.

Dr. Igor ȘAROV, conferențiar universitar

Ministrul Igor ȘAROV și activitatea publică

  1. 09 noiembrie 2020 - Miniștrii desemnați de PDM în Guvern susțin un briefing de presă https://realitatealive.md/mini-trii-desemna-i-de-pdm-in-guvern-sus-in-un-briefing-de-presa---116898.html

  2. 13 septembrie 2020 - Despre evoluția situației epidemiologice și menținerea comportamentelor responsabile în instituțiile educaționale https://www.facebook.com/358236461007799/videos/368808060906035/

  3. 1 septembrie 2020 - referitor la începutul noului an școlar 2020-2021, în instituțiile de învățământ, în contextul pandemiei virusului COVID-19 https://fb.watch/1IuT9A74x1/

  4. 24 august 2020 - referitor la rezultatele admiterii la studii superioare, sesiunea de bază 2020 și pregătirea instituțiilor de învățământ superior pentru noul an de studii în condițiile COVID-19 https://youtu.be/9QuL1aOf1yA

  5. 19 August 2020 - Referitor la aprobarea „Reglementărilor speciale privind organizarea anului de studii 2020-2021, în contextul epidemiologic de COVID-19, pentru instituțiile de învățământ”

  1. 13 iulie 2020 - Privind redeschiderea instituțiilor de învățământ în anul de studii 2020-2021 și organizarea concursului de admitere în instituțiile de învățământ profesional-tehnic/superior https://www.youtube.com/watch?reload=9&v=jRaKohZMJ90

  2. 4 iunie 2020 - „Reforma universitară. Dotarea școlilor cu calculatoare” https://www.facebook.com/358236461007799/videos/1580501962102323/

  3. 13 mai 2020 - Referitor la organizarea și desfășurarea examenului național de bacalaureat, sesiunea 2020 https://www.facebook.com/358236461007799/videos/570499560267240/

  4. 4 mai 2020 - Privind finalizarea anului de studii 2019-2020 https://www.privesc.eu/7ada9a20-8554-48dd-9177-7ae2130583b2

  5. 15 aprilie 2020 - Privind acțiunile întreprinse de minister în vederea asigurării desfășurării procesului educațional la distanță https://youtu.be/VaH4xneG7Fw

  6. 1 aprilie 2020 - Privind desfășurarea procesului educațional la distanță, când prezența fizică a elevilor în sălile de clasă este restricționată, în scopul prevenirii răspândirii epidemiei virusului COVID-19 https://www.youtube.com/watch?v=2__bmyeUdAs

Ministrul Igor ȘAROV - Participant la emisiuni televizate şi radio

  1. 09 noiembrie - Emisiunea: „Punctul pe azi”, TVR Moldova https://www.youtube.com/watch?v=Kz16ibVtDT4

  2. 5 octombrie 2020 - Emisiunea: „Punctul pe azi” TVR Moldova, moderată de Vasile Munteanu http://tvrmoldova.md/ro/actualitate/igor-sarov-aportul-romaniei-este-unul-enorm-pentru-sistemul-educational-din-r-moldova?fbclid=IwAR0GFHdkfVPVupcuKdPUY7-b3uPPppN0Eye5u7jNkFiiCKJiBG5VQ6nXRv8

  3. 17 septembrie 2020, Puterea a Patra, National 4 moderată de Gheorghe Gonța, subiecte abordate: reluarea sistemului educațional în perioada pandemică. https://www.youtube.com/watch?v=61fUqp1OOfY&ab_channel=PutereaaPatra

  4. 3 septembrie 2020 - Emisiunea: Эксклюзивное интервью Выпуск 10, REN Moldova.

  5. 2 septembrie 2020 - Emisiunea: „Punctul pe azi”, TVR Moldova

  6. 31 august 2020 - Emisiunea: „Obiectiv comun”, ediție specială, TVR Moldova, Subiect: Ziua limbii române

  7. 28 august 2020 - Ediție Specială la postul Moldova 1, moderator Oxana Mititelu. Tema abordată, reluarea procesului educațional https://www.youtube.com/watch?v=TOGDDamzPhM&ab_channel=TeleradioMoldova

  8. 20 august 2020Emisiunea: Publika Report, de la Publika tv cu Rita Ursalovschi.

  9. 18 august 2020 - Emisiunea: „Acces Direct” de la postul tv NTV, moderată de Alexei Lungu. Subiectul: pregătirea instituțiilor de învățământ pentru noul an de studii http://ntv.md/news/35871

  10. 8 iulie 2020 - Emisiunea: "Главное" с Лилией Бураковской на TVC-21. https://point.md/ru/novosti/obschestvo/sharov-ia-prinoshu-izvineniia-vypusknikam-za-otmenennyi-bak?fbclid=IwAR3HTo_3usLUKaYCc2tflbz0JxjoszBRVe0i_hRxu4rVSb8GSsUikbr5dfU

  11. 19 mai 2020Emisiunea: „ Moldova în Direct” de la postul național de televiziune, moderată de Tatiana Gherța. Temele abordate:Situația epidemiologică și a examenelor de Bac. https://www.facebook.com/watch/live/?v=2948127858557785&ref=watch_permalink

  12. 5 mai 2020 – Emisiunea: „Publica Report” de la postul tv Publika tv,moderată de Rita Ursalovschi. Temele abordate: Situația epidemiologică și a examenelor de Bac. https://youtu.be/3S6N_p7oil8

  13. 16 aprilie2020 – Emisiunea: „ Important” de la postul tv TVC 21, moderată de Margareta Răducanu. Temele abordate: Situația epidemiologică și a examenelor de Bac. https://www.youtube.com/watch?v=DRpJpmpuNhM&ab_channel=tvc21channel

  14. 2 aprilie 2020 – Emisiunea: „Puterea a Patra” de la postul tv Național 4, moderată de Gheorghe Gonța. Temele abordate: Situația epidemiologică și a examenelor de Bac. https://www.youtube.com/watch?v=TDYEmiUJmmg&feature=emb_title&ab_channel=PutereaaPatra

CUPRINS