DESCRIEREA PROIECTULUI
Proiectul se înscrie în cadrul Programului Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021–2027, Prioritatea 1 – Susținerea și promovarea unui sistem de cercetare, dezvoltare și inovare (CDI) atractiv și competitiv în România. Inițiativa urmărește dezvoltarea și îmbunătățirea capacităților de cercetare și inovare, precum și adoptarea tehnologiilor avansate, prin sprijinirea proiectelor dedicate creării de hub-uri de inovare și transfer tehnologic în domenii prioritare, în cadrul Acțiunii 1.2.
Platforma Națională pentru Tehnologiile Semiconductorilor (PNTS) reprezintă un proiect strategic predefinit ce vizează consolidarea implicării României în domeniul microelectronicii, considerat un sector prioritar la nivel european. Proiectul are ca obiectiv principal revitalizarea ecosistemului național în domeniul tehnologiilor semiconductoare, prin dezvoltarea, integrarea și transferul tehnologic către industriile cu valoare adăugată ridicată.
Perioada de implementare a proiectului este cuprinsă între 27.11.2024 și 26.11.2029, fiind realizată sub coordonarea INCD pentru Microtehnologie – IMT București, în calitate de beneficiar, alături de parteneri din mediul academic, institute naționale de cercetare-dezvoltare și companii private din domeniul tehnologiilor avansate.
Prin această inițiativă, România urmărește să dezvolte infrastructuri moderne de cercetare și producție pilot, să creeze servicii tehnologice competitive și să stimuleze colaborarea dintre mediul industrial și cel academic. PNTS are rolul de a contribui la crearea unei piețe naționale funcționale în domeniul semiconductorilor, la formarea de specialiști, la implementarea proiectelor inovatoare, precum și la integrarea țării în lanțurile valorice europene din microelectronică.
INFO PROIECT
Cod SMIS 304244, Contract nr. G 2024-85828/390008/27.11.2024
Perioada de implementare 27.11.2024 – 26.11.2029
Beneficiar proiect: INCD pentru Microtehnologie-IMT București