Trăiau odată în satul Marin diverse vrăjitoare.
Se spune că pe vremea bunicilor vrăjitoarele patrulau prin sat. Mergeau cu tot felul de ingrediente și le spuneau oamenilor că le vor pune blesteme, bune sau rele. Sătenii pășeau cu frică pe drum și erau atenți la fiecare om pe care-l întâlneau.
Fantome. De Eliza.
Se spunea că vrăjitoarele se puteau preschimba în orice animal, dar și în fete foarte frumoase. Și se mai spune că unii oameni chiar mergeau la ele pentru faceri de bine sau faceri de rău, iar acestea creau diferite poțiuni magice, ca să crească și descrească, să facă și să desfacă.
Spirite. De Ale.
De Alexandra.
Într-o bună zi, niște copii se plimbau prin satul lor Marin și voiau să se distreze.
Au găsit niște baloți și au început să sară pe ei, să cânte și să se alerge.
Cățelul Bobi.
Cățelul a simțit un miros ciudat și a alergat mai departe...
...și i-a condus pe copii către un beci părăsit.
Beciul era plin de lilieci și multe lucruri bizare.
Cel mai probabil, mirosul venea de la țuica, pălinca și restul licorilor pe care vrăjitoarele le țineau dosite acolo.
Beciul vrăjitoarelor.
Beciul vrăjitoarelor.
Copiii, în joacă, au început să arunce cu pietre și praf printr-o crăpătură din tavan.
Vrăjitoarele au simțit că lăcașul lor a fost perturbat și atunci au făcut o vrajă să crape pământul ca să-i înghită pe copii.
Vrăjitoarele au crăpat pământul.
În schimb, aceștia reușiseră deja să plece....
Câinele Bobi a fugit către ei ținând în gură o hârtie. Era o hartă veche ce vorbea de o casă a vrăjitoarelor.
Copiii s-au hotărât să se îndrepte spre acel loc ciudat. Bobi cățelul a luat-o înainte să adulmece drumul și copiii l-au urmat prin iarba înaltă.
După ce au mers o bună vreme, nici nu-și mai dădeau seama cât timp a trecut, soarele deja mergea către apus.
De Rebeca.
La un moment dat au văzut o casă veche care aproape se răsturna. Imediat și-au dat seama că aceea era casa vrăjitoarelor.
Casa vrăjitoarelor. De Eliza.
Copiii au intrat tiptil înăuntru să afle ce țineau vrăjitoarele în casă.
Adesea – și a fost și acum la fel – vrăjitoarele au o tapiserie pe care țes cu fir de aur predicții care se vor adeveri, și bune și rele. Printre aceste tapiserii, pe peretele din dosul casei, erau scrise niște versuri.
Acestea le erau foarte cunoscute. Au început să citească versurile și să le învețe. Când au reușit să le recite deodată, s-a auzit o melodie ciudată și copiii imediat au rămas ca vrăjiți.
„Haideți să cântăm să nu ne descurajăm !”
Li se părea că tot ce se întâmplă e doar un vis. Nu se puteau opri din cântat și fără să-și dea seama melodia i-a purtat către pădure.
De Karina.
Simțeau că vrăjitoarele sunt acolo cu ei dar nu le puteau vedea.
Ei și-au făcut curaj și au aprins focul, iar atunci vrăjitoarele au început să râdă înfricoșător și să fugă în toate părțile.
Focul. De Eliza.
Copiii și-au dat seama că nu-l mai văzuseră demult pe Bobi cățelul și așa s-au prins că poate câinele avea legătură cu vrăjitoarele, că poate era chiar o vrăjitoare preschimbată.
Bobi Cățelul. De Eliza.
Soarele urma să apună foarte curând și copiii erau din ce în ce mai speriați fiindcă se lăsa seara. Au pus și mai multe lemne pe foc și l-au făcut și mai mare.
De Eliza.
De Eliza.
De Eliza.
Fix atunci trecea un om bun prin pădure cu o căruță cu două iepe albe, frumoase și blânde. Acestea imediat au simțit că copiii sunt în mare primejdie și le-au sărit în ajutor.
De Eliza.
Cu picioarele din spate, iepele au reușit să le împingă pe vrăjitoare în foc.
Astfel, copiii și iepele au scăpat Marinul de vrăjitoare și toată lumea a trăit mai liniștită.
De Karina.
Ș-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa.
Imaginată, fotografiată și scrisă de: Alexandra, Karina, Eliza, Rebeca, Denisa, Rebeca, Maria T, Maria P, Maria Ș, Maria N, Maria B, Sofia, Andrei, Rareș, Iustin, Angelo, Matei, Claudiu, Sebi, Isabela, Iulia.