RAPORTUL DINAMIC AL LOCURILOR DISPONIBILE ÎN GRĂDINIȚĂ ȘI CREȘĂ
RAPORTUL DINAMIC AL LOCURILOR DISPONIBILE ÎN GRĂDINIȚĂ ȘI CREȘĂ
LISTA PREȘCOLARILOR ADMISI
LISTA ANTEPREȘCOLARILOR ADMISI LA LOCAȚIA OSTAȘILOR
LISTA ANTEPREȘCOLARILOR ADMIȘI LA LOCAȚIA MICRO
În vederea dezvoltării continue a competențelor de management și leadership educațional, doamna director Soporan Cornelia a participat la programul de formare „LIDER – Leadership inovator pentru dezvoltarea educației responsabile”, dedicat managerilor și inspectorilor școlari din învățământul preuniversitar.
Programul este organizat de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, în cadrul proiectului PNRR 2024/C15/118, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României.
Acest demers educațional are ca obiective principale dezvoltarea leadershipului educațional, profesionalizarea managementului în învățământul preuniversitar și sprijinirea managerilor și inspectorilor școlari în procesul de implementare a unor practici moderne și eficiente de conducere.
Programul face parte din Componenta C15 – Educație, în cadrul Reformei 7 – Reforma guvernanței sistemului de învățământ preuniversitar și al Investiției 18 – Programul de formare și îndrumare pentru managerii și inspectorii școlari. Proiectul este implementat în parteneriat cu inspectoratele școlare din județele Arad, Hunedoara, Alba, Caraș-Severin și Timiș.
Participarea doamnei director Soporan Cornelia la acest program reprezintă o oportunitate valoroasă de dezvoltare profesională și de consolidare a competențelor necesare unui management educațional performant. Cunoștințele, strategiile și bunele practici dobândite în cadrul activităților de formare vor contribui la îmbunătățirea procesului managerial și la creșterea calității actului educațional din cadrul grădiniței noastre.
În perioada următoare, informațiile și experiențele acumulate vor fi diseminate în cadrul colectivului unității, cu scopul de a valorifica și implementa soluții inovatoare care să susțină dezvoltarea unui mediu educațional modern, eficient și orientat către nevoile copiilor.
#PNRR #Leadership #LeadershipEducațional #Educație #EducațieDeCalitate #ManagementȘcolar #DezvoltareProfesională #LIDER #UniversitateaAurelVlaicuArad
ANUNT IMPORTANT
ÎNSCRIEREA COPIILOR LA CREȘA NOUĂ și CREȘA MICRO, DAR ȘI LA GRĂDINIȚĂ
DOCUMENTE NECESARE PENTRU ÎNSCRIERE:
-copie de pe certificatul de naștere al copilului;
-copie de pe actele de identitate ale părinților/ reprezentantului legal;
-adeverință de angajat pentru fiecare dintre părinți/reprezentantul legal sau adeverință privind perioada concediului de creștere și îngrijire copil, pentru tipul de program prelungit, respectiv pentru înscrierea în învățământul antepreșcolar;
-alte documente doveditoare care fac obiectul criteriilor generale sau specifice de înscriere și care sunt analizate în timpul procesului de înscriere.
-(după caz) În situația transmiterii prin e-mail sau prin poștă a cererii-tip, părintele va transmite unității de învățământ o declarație pe propria răspundere, cu privire la veridicitatea informațiilor completate în cerere.
-(dacă este cazul) dovada modului în care se exercită autoritatea părintească în cazul părinților divorțați și informații privind părintele la care a fost stabilită locuința minorului.
La dosarul de înscriere se adaugă, la începutul anului școlar, următoarele documente:
a) adeverință de la medicul de familie în care se menționează că respectivul copil este sănătos clinic; adeverința este necesară în prima zi de prezentare a copilului în unitatea de învățământ;
b) avizul epidemiologic/dovada de vaccinare întocmit(ă) conform prevederilor elaborate de Ministerul Sănătății, cu privire la intrarea copilului în colectivitate, eliberat de medicul de familie al copilului cu maximum 5 zile înainte de a începe frecventarea unității.
REZULTATE FINALE
CONCURS BUCĂTAR
REZULTATUL SELECȚIEI DOSARELOR
ANUNȚ
ORGANIZARE CONCURS PENTRU OCUPAREA POSTULUI VACANT DE BUCĂTAR
REZULTATE ÎNSCRIERE GRĂDINIȚĂ / CREȘĂ AN ȘCOLAR 2025-2026
CREȘĂ/ GRĂDINIȚĂ
METODOLOGIE-CADRU DE ÎNSCRIERE A COPIILOR ANTEPREȘCOLARI ȘI PREȘCOLARI ÎN UNITĂȚILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR CU PERSONALITATE JURIDICĂ CU GRUPE DE NIVEL PREȘCOLAR ȘI/SAU ANTEPREȘCOLAR ȘI ÎN SERVICIILE DE EDUCAȚIE TIMPURIE COMPLEMENTARE