Dacă ai dificultăți în atingerea obiectivului, apasă butonul de mai jos și aplică pentru programul
Fit Fără Restricții.
Locuri sunt limitate – se actualizează lunar
Dragos (-8kg)
Ioan (-10kg)
Valentin (-10kg)
Maria (-12kg)
Am început să merg la sală la 16 ani, inspirat de filmele cu Arnold și de anime-urile Dragon Ball.
Îmi doream să am și eu corpul ăla puternic, dar oricât de mult mă antrenam, nu reușeam să ajung la rezultatele pe care mi le voiam cu adevărat.
Timpul a trecut… și în loc să arăt mai bine, ajunsesem la 108 kilograme.
Nu știam ce și cât trebuie să mănânc.
Nu știam cum să mă antrenez corect.
Și, ca să fiu sincer, nici nu am fost constant.
Mergeam trei luni, mă lăsam trei.
Mergeam șase, apoi pauză iar.
Dar fără consecvență, nu se schimbă nimic..
Așa au trecut 4 ani, în care am tras, dar nu aveam corpul pe care mi-l doream.
Până într-o zi, când am decis că vreau să mă dedic 100%.
Am început să citesc, să învăț, să testez, să greșesc și să învăț din greșeli.
Și patru ani mai târziu, am ajuns pe scenă, la prima mea competiție de Men’s Physique
Am reușit să-mi construiesc corpul pe care mi l-am dorit dintotdeauna și, mai important, să-l mențin, fără să mă chinui, fără restricții, bucurându-mă de viață.
De peste patru ani trăiesc așa.
Și nu doar atât, acum îi ajut și pe alții să facă același lucru.
Să-și schimbe corpul, dar și viața.
Să învețe să trăiască echilibrat, fără stres, fără vinovăție, fără extreme.
Dacă te regăsești în povestea mea, apasă butonul de mai jos și aplică pentru programul Fit Fără Restricții
Te voi ajuta să slăbești 10-15kg în 12 săptămâni.
Locuri sunt limitate – se actualizează lunar