MULTIMEDIA ANIMATORS
WE AIM HIGHER!
Proiectul depus de către Colegiul Național “Nicolae Titulescu” Pucioasa, la termenul 19.10.2022, pentru obținerea acreditării Erasmus în domeniul Formare profesională (VET) a obținut al III-lea punctaj la nivel național. La termenul 19.10.2022, s-au depus 129 aplicații de către instituții de învățământ și inspectorate școlare județene , 76 proiecte fiind aprobate.
Pentru Colegiul Național “Nicolae Titulescu” Pucioasa, obiectivul acreditării în domeniul formării profesionale îl constituie dezvoltarea competențelor digitale (în domeniile: managementul site-urilor web, animație și multimedia, aplicații pentru telefoane mobile, întreținere și depanare PC), a competențelor antreprenoriale și lingvistice, pentru aproximativ 100 de elevi din clasele a XI a, specializarea matematică-informatică, în perioada 2023-2027. Scopul acreditării este corelat cu Planul Erasmus 2022-2027 al colegiului, al cărui prim obiectiv este “Dezvoltarea unui culturi a educației digitale de înaltă performanță“ și care, la rândul său, este corelat cu Țintele strategice din PDI 2021-2025 nr. 4 “Dezvoltarea profesională și personală a resurselor umane ale școlii pentru educație digitală, dezvoltare durabilă și participare activă” și nr. 5 “Dezvoltarea dimensiunii comunitare și internaționale și recertificarea colegiului ca Școala Europeană”.
Obiectivul general al acreditării se bazează pe nevoia instituției de a oferi educație digitală, în acord cu provocările actuale, valorificând potențialului tehnologiilor digitale pentru predare și învățare și pentru dezvoltarea competențelor digitale. Din septembrie 2022, colegiul beneficiază de o baza materială IT foarte modernă și bogată și își propune folosirea infrastucturii sale digitale, la cel mai înalt nivel.
Al doilea proiect ce se va derula în cadrul acreditării Erasmus, în perioada 01.06.2024-31.08.2025, este “Multimedia Animators - We aim higher!”.
Obiectivul general al proiectului este: oferirea de sprijin elevilor de la specializarea matematică-informatică, pentru dezvoltarea și recunoașterea competențelor lor digitale, antreprenoriale, ingvistice și sociale, prin participarea la un stagiu de formare profesională în domeniul managementului paginilor web, atât pentru asigurarea succesului școlar imediat – obținerea atestatului de competențe profesionale în informatică, cât și pentru a oferi perspective îmbunătățite de carieră.
Grupul țintă al proiectului este constituit din 29 elevi care, în anul școlar 2024-2025, au calitatea de elevi în clasa a XI a A și a XI a B, la specializarea matematică-informatică, având competențe digitale și de comunicare în limba engleză, bune și foarte bune, competențe sociale relevante, motivație pentru tema proiectului și disponibilitatea de a participa la toate activitățile proiectului, în primul rând, la stagiul de formare profesională. Cei 29 participanți au fost selectați în urma unui proces complex, care a presupus: evaluarea competențelor de comunicare în limba engleză prin probă scrisă și prin interviu; evaluarea documentelor de aplicație (CV și scrisoare de intenție); evaluarea competențelor digitale prin probă practică. Selecția a avut loc în perioada 04-21.10.2024 și a respectat, principiul egalităţii de şanse şi al non-discriminării. Nu a existat nicio contestație referitoare la rezultatele selecției. Au fost selectați patru elevi, cu statut de rezervă, în vederea completării grupului ţintă, în cazul neparticipării elevilor selectaţi, la stagiul de formare profesională.
Principalele activități din proiect vor fi:
activități de pregătire a mobilității (aranjamentele practice, selectarea participanților, încheierea de contracte și acorduri cu partenerii și participanții, pregătirea culturală, pregătire generală a participanților și profesorilor însoțitori, înainte de mobilitate);
implementarea - activitatea de mobilitate – constând din stagiul de formare profesională în domeniul managementului paginilor web, în Turcia, organizația de primire fiind Anatolia Mobility (flux 1: 23.02-08.03. 2024 - 14 participanți stagiari și 2 profesori însoțitori; flux 2: 16-29.03.2025 - 15 participanți stagiari și 2 profesori însoțitori);
follow-up (evaluarea activităților, recunoașterea rezultatelor participanților în timpul activității, diseminarea și valorizarea rezultatelor proiectului).
Cei 29 stagiari vor participa timp de două săptămâni la stagiul de formare profesională, vor elabora, în diade, template-ul unei pagini web (la finalul modulului de pregătire pedagogică din țară), vor completa și finaliza pagina web cu informații și imagini despre activitățile realizate zilnic de ei în cursul mobilității, vor prezenta pagina web în cadrul unui seminar deschis, în organizația de primire (parte a evaluării finale) și, ulterior, în organizatia de trimitere, pentru recunoașterea competențelor dezvoltate prin proiect. Proiectul va fi prezentat și în cadrul examenului de atestare profesională, va demonstra dezvoltarea competențelor digitale, lingvistice și antreprenoriale ale participanților, va fi un produs original, autentic, care va ilustra experiența profesională dobândită de către elevi în mobilitate, relevante pentru atât pentru nevoile lor de dezvoltare profesională, cât și de interacțiune cu medii competitive și diferite cultural.
Toți cei 29 participanți vor avea: competențe digitale de proiectare și elaborare a unei pagini web îmbunătățite, prin pregătirea pedagogică din țară, dovedite prin cele 15 template-uri de pagină web elaborate în diade; competențe digitale de management al site-urilor web, certificate prin cele 29 documente de mobilitate Europass, recunoscute în instituția de trimitere și în cadrul examenului de atestare profesională; competențe lingvistice, antreprenoriale și sociale îmbunătățite prin mobilitate, dovedite prin cele 15 pagini web elaborate în diade, completate în limba engleză cu informații despre activitățile din stagiu. În plus, proiectul va oferi participanților o experiență culturală deosebită, în Antalya – Turcia.
Echipa de gestiune a proiectului este formată din șase membri: Diaconescu Alina - profesor limba engleză - coordonator proiect; Bratu Florentina, profesor limba engleză, asistent de proiect; Baicu Izabel, profesor matematică-informatică, cu responsabilități de formare profesională; Arjan Laurenția, director adjunct, profesor fizică, responsabil monitorizare-evaluare - implementare si impact proiect; Casandroiu Ionela, administrator financiar, responsabil financiar.
Bugetul alocat proiectului este de 65,949.00 euro.