Resursele Pământului sunt limitate. Dacă continuăm să producem și să consumăm așa cum facem astăzi, vom avea nevoie de trei planete Pământ până în 2050.
Țările UE depun eforturi pentru a transforma economia UE într-un sistem circular în care produsele sunt mai durabile, iar materialele sunt valorificate pentru a se preveni deșeurile.
Pactul Verde European – O Strategie pentru un Viitor Sustenabil 🌍♻️
Pactul Verde European (European Green Deal) este o strategie lansată de U.E. în 2019, având scopul de a transforma Europa în primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050. Acest plan ambițios propune măsuri pentru combaterea schimbărilor climatice, protejarea mediului și tranziția către o economie sustenabilă.
Este contribuția U.E. la Acordul de la Paris, pe care U.E. și toate statele sale membre l-au ratificat și care a stabilit drept obiectiv menținerea încălzirii globale la maximum +1,5°C în comparație cu nivelurile preindustriale.
Accesează site-ul Consiliului UE și a Consiliului European pentru a descoperi mai multe informații despre inițiativele Uniunii Europene privind economia circulară sub umbrela Pactului Verde European.
Notează informațiile esențiale și prezintă-le colegilor.
Știați că ... 80% din deșeurile găsite în oceane sunt din plastic? Începând din 2021, UE a interzis pe piață cele mai frecvente 10 articole din plastic de unică folosință.
Știați că ... Începând cu 1 ianuarie 2030, ambalajele din plastic ar trebui să conțină o anumită cantitate minimă de plastic reciclat, astfel încât să crească gradul de utilizare a materialelor plastice reciclate?