Ne bucurăm că ajutam oameni cu situați incerte si nu din vina lor. Acest gest este făcut din suflet si mulțumim voluntarilor Asociației APDD pentru implicarea lor.
Viata merită trăită ,mai ales când te întâlnești cu suferința bolii si crezi ca nu ai scăpare. Există un moment când strigătul este auzit de semeni care iti vin in ajutor.Ei, sunt donatorii de sânge ce răspund cu dăruire. Lucrul acesta l-a făcut si membrii Asociației Pentru Protejarea Demnității și Drepturilor Omului -APDD Constanța, din dorința de a salva vieți. Multumim cadrelor medicale pentru atașamentul de care dau dovadă față de oameni suferinzi!
Știi ceva? Eu am unde să dorm, am un acoperiș deasupra capului și sunt foarte recunoscător pentru acest lucru! Însă familia din comuna Cobadin, jud. Constanța formată din 4 copii frumoși și 2 adulți, căreia i-a ars casa din temelii și tot ce avea mai acump pe lumea aceasta, toată avuția ei, pentru care a muncit toată viața, nu mai are NIMIC și când spun NIMIC, chiar așa este! Incendiul a avut loc în data de 27.07.2020.
Îți poți da seama și singur de gravitatea situației uitându-te la fotografiile alăturate!
Întâmplarea a făcut ca membrii familiei să nu pățească nimic, sunt bine, spre bucuria sătenilor și implicit a noastră, a celor care știm de situația lor. Acest lucru nu este întâmplator!
Și pentru că binele învinge întotdeauna, lansez un apel către TINE, om frumos cu suflet mare:
Haide să ne unim forțele și să contribuim cum putem, orice sumă poate face o diferență!
Eu am donat deja!
O poți face și tu în contul ONG-ului APDD (Asociația pentru protejarea demnității și drepturile omului):
RON RO27BTRLRONCRT0430959501
EURO RO74BTRLEURCRT0430959501
DOLARI RO78BTRLUSDCRT0430959501
Cod swift BTRLRO22
BANCA TRANSILVANIA (Constanța).
Când faci donația, te rog sa specifici “familia Botea”