Poezii

Timpul i-o caleașcă-n vânt, 

Rece mirosind, curgând. 

Norii indigo plimbând

Imprimă, 

Scrisul simțământ în gând 

Îmbibă, 

Trupul dizolvat în cânt 

Dictând, 

Ochii lăcrimând - cuvânt. 

Caii aflați pe-a nopții cale

Își mărturisesc la trap

Inimi galopânde, în zare

Trec uimite felinare

Nuanțele venind de hac

Închegând de zori nămeți din ploaie.

Din șezut, pierduți pe gânduri vizitiul și turista, 

Calofili, privesc la totul și-și transcriu răzleți artista.

Din instinct matern natura creiona-și-a dulce aspectul

Roadelor născute-n lume contemplate-n înțeleptul 

Orizontului gândirii ce rămâne întredeschisă

Și lărgi-va a firii minte ce privește întregul drum

Întrebând, de unde vine, o putea opri și cum,

Observându-și orizontul, doar o ușă interzisă.

E mister, e doar turistă, e mai mult de-atât, doar tristă...

Speră să-i apară un semn sau vreun vis de la Artistă.

Vizitiul e voința ce ghidează spre ascunsuri 

Caii sunt duetul minții și-al senzațiilor nucleu

Iar caleașca le conține în adâncuri, în antreu, 

Darul zace în turistă care, printre neajunsuri, 

Scoate din poșetă-o oglindă, fiind mânată de jocheu,

Se apropie uimită, ce frumoasă, sunt un eu!

Își atinge blând pomeții, iar înconjurând bărbia

Își privește nasul, ochii, își astâmpără astenia. 

Printre buze își șoptește de-o fi pregătită acum

Să pășească în adâncuri, după antreu și după fum. 

Își găsi-va atunci răspunsul, 

Întâlni-va-n ea Artista?

Își va transmuta nevoia,

Calm va ști pe unde s-o ia

Ori s-o pierde-n contemplare

Ajungând din fluviu-n mare...

Neștiind unde-o fi cu gândul

E în sine sau în larg

Doar în timp o fi... cuvântul

Ancorând-o aievea în prag.

E uimită cum zăcuse în poșeta-i acest dar, 

Ce-i aduce acum adâncul și-o desparte de calvar,

Îi permite să observe, rece mirosind, curgând,

Să pășească, să se-ntrebe, timpul i-o caleașcă-n vânt?