1. metoda ResultSet executeQuery(String sql) – este folosită pentru executarea interogărilor de tip SELECT și returnează un obiect de tip ResultSet care va conține rezultatul interogării sub o formă tabelară, precum și meta-datele interogării (de exemplu, denumirile coloanelor selectate, numărul lor etc.).
Exemplu: Extragerea datelor despre o persoană stocate în tabela Angajati din baza de date Firma:String sql = "SELECT * FROM Angajati";ResultSet rs = stmt.executeQuery(sql);
Pentru a parcurge înregistrările rezultate în urma unei interogări de tip SELECT, un obiect de tip ResultSet utilizează un cursor, poziționat inițial înaintea primei linii. În clasa ResultSet sunt definite mai multe metode pentru a muta cursorul în cadrul structurii tabelare, în scopul parcurgerii sale: boolean first(), boolean last(), boolean next(), boolean previous(). Toate cele 4 metode întorc valoarea true dacă mutarea cursorului a fost efectuată cu succes sau false în caz contrar.
Pentru a extrage informațiile de pe fiecare linie se utilizează metode de forma TipData getTipData(int coloană) sau TipData getTipData(String coloană), unde TipData reprezintă tipul de dată al unei coloane, iar argumentul coloană indică fie numărul de ordine din cadrul tabelului (începând cu 1), fie numele acesteia.