Inițiativa ,,Natura în siguranță” a avut loc în cadrul inițiativei #EcoȘcoala – un #MediuSănătos la Cahul și Ungheni. Inițiativa se desfășoară în cadrul proiectului UNICEF „Îmbunătățirea cunoștințelor și abilităților tinerilor în domeniul Apă, Sanitație, Igienă și Mediu în regiunile cheie Cahul și Ungheni”, implementat de către Centrul Naţional de Mediu în cadrul Programului EU4Moldova: Regiuni-cheie, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UNDP Moldova și UNICEF
implementat de AO ”Alfa Beta” în parteneriat cu Direcția Educație Ungheni, Centrul Raional de Tineret Ungheni și Centrul Raional de Asistență și Performanță Educațională, susținut financiar de Agenția Națională pentru Tineret, în cadrul Programului Anual de Granturi pentru Organizațiile de Tineret, ediția 2024.
În cadrul proiectului EcoExplorers 2.0, Clubul EcoExplorers din Ungheni a organizat o drumeție exploratorie prin Lunca Prutului, oferind participanților o experiență memorabilă în mijlocul naturii.
Traseul a început din Valea Mare, unde exploratorii au admirat zăvoaiele specifice regiunii, continuând cu un popas în Rezervația „Pădurea Domnească”, printre stejarii seculari. Drumeția a continuat spre „Suta de Movile”, un peisaj fascinant care a stârnit curiozitatea tuturor. Ultima oprire a fost la lacul de acumulare Costești-Stânca, unde participanții s-au bucurat de un apus spectaculos și de liniștea apei.
Această activitate a avut ca scop descoperirea biodiversității locale, promovarea ecoturismului și dezvoltarea spiritului de aventură. Cu peisaje deosebite, momente de relaxare și voie bună, drumeția a fost o experiență de neuitat pentru toți participanții.
Proiectul Senzoirii pasco: Detectivi ai naturii este desfășurată de GIL „EcoExplorers” în cadrul Programul de minigranturi: „Inovații sociale și inovatori sociali”, parte a proiectului: „Alege să fii Tânăr Ambasador în Ungheni”, implementat de Asociaţia Obştească „Făclia", în parteneriat cu Primăria municipiului Ungheni în cadrul Programului „Ungheni Capitala Tineretului din Republica Moldova 2023”, finanțat de Agenția Națională pentru Tineret. Program Național al Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova.
Tianerii au participat la instruirea pentru utilizarea Senzorilor Pasco, pregătindu-se intens pentru provocarea concursului ”Senzorii Pasco: Detectivi ai Naturii”
O săptămână plină de inovație și cunoaștere la CRAPE! Cadrele didactice s-au implicat cu entuziasm într-o instruire specializată despre utilizarea senzorilor PASCO. Oportunitatea de a aduce tehnologia și știința în sălile de clasă a fost incredibilă
O zi plină de entuziasm și descoperiri fascinante la Concursul "Senzori Pasco: Detectivi ai Naturii"!
Am avut bucuria să avem alături nu mai puțin de 19 echipe pasionate, fiecare dedicată investigării și explorării lumii înconjurătoare cu ajutorul tehnologiei Senzorilor Pasco.
Echipele noastre au demonstrat abilități impresionante în conectarea senzorilor, colectarea datelor în timp real și interpretarea rezultatelor obținute. Fiecare proiect a fost o incursiune captivantă în lumea științifică și a naturii, arătând angajamentul și creativitatea participanților.
Felicitări tuturor echipelor pentru eforturile depuse și pentru că au contribuit la atmosfera vibrantă a acestui concurs! A fost o zi remarcabilă și suntem încântați să vedem câtă pasiune și dedicație există în rândul tinerilor detectivi ai naturii.
Mulțumim tuturor celor implicați, de la participanți la jurați și organizatori, pentru că ați făcut posibil acest eveniment extraordinar!
Tinerii din cadrul clubului de biologie s-au implicat în mod activ la Academia de Educație Ecologică în cadrul proiectului EcoExplores "Construind Generația Verde". Au explorat natura, au învățat despre ecosistemele noastre locale și au pus bazele unui viitor mai verde. Ne bucurăm să fim parte a acestui proiect!
Tinerii din cadrul clubului de biologie s-au implicat în cadrul proiectului EcoExplores "Construind Generația Verde" implementat de AO ”Alfa Beta”, susținut financiar de Agenția Națională pentru Tineret, în cadrul Programului Anual de Granturi pentru Organizațiile de Tineret, ediția 2023
Această activitate este desfășurată de GIL „PRO Cercetare” în cadrul Programul de minigranturi: „Schimbarea începe de la TINEri”, parte a proiectului: „Alege să fii Tânăr Ambasador în Ungheni”, implementat de Asociaţia Obştească „Făclia", în parteneriat cu Primăria municipiului Ungheni în cadrul Programului „Ungheni Capitala Tineretului din Republica Moldova 2023”, finanțat de Agenția Națională pentru Dezvoltarea Programelor și Activității de Tineret. Program Național al Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova. #UngheniCapitalaTineretului2023
GIL,,PRO Cercetare” a dat start proiectului ,,Natura în obiectiv"! Împreună vom porni într-o aventură captivantă prin lumea vegetală din Parc ,,Micul Cluj”.
Acest proiect își propune să ne conecteze cu frumusețea și diversitatea naturii care ne înconjoară, în special cu bogăția incredibilă a regatului vegetal. În această săptămâna, vom explora împreună colțuri ascunse ale parcului, vom învăța despre speciile de plante ce găsesc aici un cămin și vom descoperi poveștile lor unice.
Fiecare frunză, floare și copac ascunde o poveste aparte și suntem nerăbdători să le dezvăluim împreună. Vom învăța să observăm detaliile, să apreciem culorile și formele naturii și să înțelegem importanța conservării acestui colț de paradis urban.
Încheiem cu bucurie și mândrie ultimele zile ale proiectului nostru, "Natura în obiectiv"! A fost o călătorie incredibilă prin lumea naturii din jurul nostru și suntem încântați să împărtășim cu voi rezultatele muncii noastre.
În aceste zile pline de efort și pasiune, echipa noastră și-a concentrat energiile pentru a sistematiza toată informația valoroasă pe care am strâns-o pe parcursul acestui proiect. De la fotografii uimitoare cu natura din Parcul Micul Cluj până la cunoștințe esențiale despre ecosistem și conservarea biodiversității, fiecare detaliu a fost atent înregistrat și evaluat.
Iar acum, suntem mândri să anunțăm că am transformat această comoară de cunoștințe într-un site interactiv și o broșură informativă! Site-ul nostru va oferi o platformă ușor accesibilă pentru cei interesați să exploreze frumusețea naturală a parcului.
Pe de altă parte, broșura noastră va fi un ghid informativ, care să răspundă la întrebări cheie despre ecosistem, speciile locale și pașii pe care îi pot lua oamenii pentru a sprijini natura din jurul lor. Este o modalitate prin care dorim să împărtășim cu întreaga comunitate înțelepciunea și învățămintele pe care le-am dobândit în această călătorie minunată.
Vă invităm să vizitați site-ul nostru: www.unghenipark.dev pentru a vă bucura de eforturile noastre de a aduce natura mai aproape de inimile voastre. Împreună, putem contribui la păstrarea și protejarea frumuseții naturii pentru generațiile viitoare.
Dragi elevi pe data de 11.10.2022 dăm start proiectului ,, Ș𝖈𝖔𝖆𝖑𝖆 𝖉𝖎𝖓 𝖌𝖗ă𝖉𝖎𝖓ă”.
Te așteptăm cu mare drag, dacă dorești să cunoști secretele grădinăritului cum cresc legumele și ce miros au plantele aromatice atunci
_________________________
Inițiativa ,,Școala din grădină” este organizată în cadrul Programului raional de Granturi, ediția 2022, pentru organizaţiile de tineret şi grupurile de iniţiativă ale tinerilor din raionul Ungheni, finanțat de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, co-finanțat de Consiliul raional Ungheni, coordonat și implementat de Direcția Educație Ungheni.