Ediția a IV-a (An școlar 2014 - 2015)
Proiect inclus în CAEJ 2015 la poziția 26, domeniul cultural - artistic, literatură
În contextul utilizării zilnice a noilor tehnologii atât pentru informare cât și pentru comunicare se observă necesitatea formării la elevi a deprinderilor de redactare a unor articole pe diferite domenii.
Scopul proiectului: stimularea creativității şi originalității elevilor.
Obiectivele specifice ale proiectului: cunoaşterea şi popularizarea revistelor şcolare de prestigiu, aprofundarea nivelului de însuşire a tehnicilor clasice şi moderne de documentare, investigare, redactare şi tehnoredactare a unei publicaţii şcolare.
Durata proiectului: Concursul se desfășoară anual, pe perioada unui an școlar. Proiectele vor fi trimise în format electronic și pe suport de hârtie până la data de 31 martie. Festivitatea de premiere va avea loc în ultima sâmbătă a lunii mai a fiecărui an calendaristic.
Beneficiarii direcţi sunt elevii clasei şi ai instituției școlare. Beneficiarii indirecţi sunt părinţii şi cei interesaţi de domeniul fiecărei reviste.
Concursul are 3 secțiuni; - secțiunea I - Revista instituției școlare
- secțiunea II - Revista clasei
- secțiunea III - Fotografie
Fiecare instituție școlară se poate înscrie cu maxim o revistă la secțiunea I și cu maxim 3 reviste la secțiunea II. Fiecare revistă va fi coordonată de una sau 2 cadre didactice care vor stabili echipa redacțională (un redactor şef, un redactor şef-ajunct şi câte un redactor de rubrică sau pagină). Fiecare revistă va conține, obligatoriu, un interviu cu o personalitate culturală sau politică din zonă (comună, oraş sau judeţ) şi desigur, cel puțin o fotografie sugestivă.
Atât pentru interviu cât și pentru toate fotografiile incluse în revistă se va specifica numele autorului.
Se vor acorda premii speciale pentru: interviu, fotografie portret, fotografie artistică și instantaneu.
Termenul limită de trimitere al lucrărilor este 31.03.2015. Fiecare revistă va fi trimisă atât în format tipărit (împreună cu fișa de înscriere) cât și în format electronic. Forma tipărită a revistei se va trimite pe adresa Str. Scarlat Vârnav, nr. 2, Medgidia, jud. Constanţa, cu menţiunea “pentru Concursul revistelor şcolare“ iar revista în format electronic (un singur fișier pdf) se va trimite pe adresa concurs.reviste@gmail.com.
Coordonator concurs :
Prof. Gina Elena Șerban – Liceul teoretic ”N. Bălcescu”, Medgidia