Activitati

Curs engleza

Curs informatica

Istorie / Geografie

Pregatirea mobilitatii

„S-a scurs peste o oră între momentul la care s-a dat prima alarmă şi cel în care vasul de croazieră „The Queen Maddy‟ s-a scufundat. Astfel, pasagerii au putut să se organizeze puţin înainte de a urca în ambarcaţiunile de salvare. Din cauza unei furtuni puternice, vasul s-a izbit de un tanc petrolier, ceea ce a cauzat naufragiul.

O jumătate de zi mai târziu, unele dintre ambarcaţiunile de salvare au ajuns la o mică insulă stâncoasă. Avea o formă ovală, o lungime de aproximativ 1,5 km şi o lăţime de două ori mai mică, fiind parţial acoperită de o vegetaţie luxuriantă. Nu se afla nicio altă insulă la o distanţă rezonabilă. Singurii locuitori ai acestei insulei erau membrii familiei Richalone care locuiau într-o vilă luxoasă pe vârful dealului şi care deţineau întreaga insulă.

Cu mulţi ani în urmă, această familie s-a stabilit pe insulă şi nu a păstrat legătura cu lumea din afară; doar au aranjat să li se livreze lunar hrană proaspătă, combustibil şi tot felul de alte bunuri necesare. Viaţa lor era bine organizată: îşi produceau singuri electricitatea de care aveau nevoie, îşi permiteau să cumpere suficientă hrană şi băutură şi aveau cu toţii parte de confortul vieţii moderne pe care şi l-au dorit. În trecut, proprietarul fusese un om de afaceri de succes. În urma unui conflict cu autorităţile în legătură cu o problemă fiscală, s-a simţit dezamăgit de viaţă şi s-a hotărât ca din acel moment să evite orice contact cu lumea din afară.

Proprietarul vilei a observat ambarcaţiunile de salvare care au ancorat pe frumoasa sa insulă şi s-a apropiat de naufragiaţi.”

Profesorul explică apoi că prima întrebare la care elevii trebuie să se gândească este dacă, în opinia lor, proprietarul insulei este moralmente obligat să permită acestor persoane să rămână pe insula lui.

A. Proprietarul poate refuza să permită naufragiaţilor să stea pe insula lui.

B. Proprietarul poate refuza să permită naufragiaţilor să stea pe insula lui, atâta timp cât le oferă alimente şi băuturi necesare.

C. Proprietarul poate refuza să permită tuturor celor care nu sunt capabili de a plăti (cu bani, bijuterii sau prin muncă) să rămână pe insula lui.

D. Proprietarul trebuie să permită oamenilor să stea pe insula lui, atâta timp cât este necesar. Naufragiaţii au obligaţia morală de a respecta intimitatea şi bunurile proprietarului.

E. Proprietarul trebuie să permită accesul necondiţionat al naufragiaţilor pe insulă şi trebuie să îi considere co-proprietari.

F. Vedeti o altă soluţie?

„Proprietarul insulei s-a hotărât să le permită naufragiaţilor să rămână o anumită perioadă. S-a aşteptat ca aceştia să îi plătească pentru serviciile sale şi hrana folosită din rezervele deţinute de el. Atâta timp cât în ambarcaţiunea lor rămăsese suficientă mâncare, nu a fost de acord să le vândă nimic.

Erau 13 naufragiaţi. Victor, soţia sa însărcinată Josepha, şi cei doi copii ai lor (în vârstă de 3 şi 7 ani). Abramovitch, în vârstă de 64 de ani, era un prosper negustor de bijuterii. Era cel mai în vârstă membru al grupului şi nu avea nici rude, nici prieteni. Avea la el o colecţie de inele de aur, diamante şi alte bijuterii valoroase. John, Kate, Leo şi Alfred erau patru prieteni puternici, sănătoşi şi foarte iscusiţi. Locuiseră împreună într-o locuinţă socială pe care au amenajat-o singuri.

Maria, avocată care lucra cu jumătate de normă la o universitate, putea să se deplaseze foarte greu din cauza problemelor la piciorul şi şoldul stâng (urmarea unui accident). Era însoţită de Max, asistentul său de la universitate cu care călătorea în SUA pentru a ţine un discurs la o conferinţă şi a discuta cu un editor despre publicarea unei cărţi. Ambii erau specialişti în drept penal, însă nu erau prea îndemânatici. Şi nu în ultimul rând, Marko şi prietena sa Vicky, ambii membri ai echipajului care, în ultimul moment, au luat cu ei cât de mult au putut din depozitul navei: conserve, biscuiţi, ulei şi tigăi. Toţi naufragiaţii aveau ceva bani la ei, însă şeful echipajului, Marko, avea la el o sumă foarte mare pe care o furase dintr-un apartament din ultimul port în care acostase.

Pe insulă se afla un adăpost mic şi vechi pe coasta unui deal situată foarte aproape de mare. Nu avea decât o cameră care putea oferi condiţii primitive de adăpost pentru doi sau trei oameni.”

Profesorul explică apoi că fiecare pereche trebuie să decidă cine, în opinia lor, ar trebui să aibă permisiunea de a utiliza adăpostul.

A. Femeia gravidă şi copiii.

B. Cei patru prieteni tineri, care sunt singurii în măsură să îl renoveze.

C. Negustorul de bijuterii, care plăteşte pentru adăpost (prin urmare, permiţând celorlalţi să cumpere ceva de mâncare).

D. Şeful echipajului şi prietena lui, cu condiţia ca aceştia să împartă hrana lor cu restul oamenilor.

E. Avocata, care este capabilă să acţioneze ca mediator şi să soluţioneze disputele dintre naufragiaţi.

F. Vedeti o altă soluţie?

„De asemenea, naufragiaţii au trebuit să hotărască ce trebuie să facă cu rezervele de hrană pe care le luase cu el şeful echipajului şi pe care nu intenţiona să le împartă cu ei. În realitate, dacă le-ar fi împărţit, ar fi însemnat că şansele de supravieţuire ale lui şi prietenei lui să se reducă foarte mult.”

Acum perechile sunt rugate să se gândească cine ar trebui să primească hrană din proviziile navei. Profesorul citeşte din nou afirmaţiile şi solicită perechilor să discute şi să decidă cu care dintre afirmaţie(ii) sunt de acord, de ce şi dacă văd o altă soluţie.

A. şeful echipajului trebuie să aibă permisiunea de a păstra mâncarea pentru sine şi prietena lui.

B. alimentele disponibile ar trebui să fie distribuite în mod egal tuturor naufragiaţilor.

C. produsele alimentare disponibile ar putea fi cumpărate de către cel care oferă cel mai mare preţ. (cu bani, bunuri sau servicii).

E. Vedeti o altă soluţie?

„Naufragiaţii au hotărât că mâncarea trebuie să fie împărţită, fără a se plăti nimic în schimb. L-au forţat pe Marko să le dea proviziile lui, făcând apel la sentimentul datoriei morale. După aproape o săptămână nu mai rămăsese niciun fel de mâncare, iar singura soluţia era să obţină hrană de la proprietarul vilei.”

A. Fiecare persoană ar trebui să negocieze în mod individual condiţii comerciale cu proprietarul (plata cu bani, bijuterii sau prin muncă). În acest caz, familia cu copii şi avocata şi asistentul său, în special, vor avea probleme.

B. Toate resursele disponibile (bijuterii, bani) ar trebui împărţite de toţi oamenii, indiferent de proprietarul iniţial. Alimentele cumpărate în acest mod ar trebui distribuite în mod egal. Apoi, ar putea fi cumpărate alimente suplimentare, în mod individual, în schimbul muncii.

C. La fel ca la B, dar se aşteaptă ca toată lumea să muncească în măsura în care este capabil, şi să împartă alimentele pe care le-a câştigat astfel.

D. Negustorul de bijuterii are permisiunea de a cumpăra tot ce proprietarul este gata să vândă şi să îi „ajute” pe ceilalţi cu pachete cu alimente.

E. Vedeti o altă soluţie?

Hârtia igienică

Activitate: depinde de numărul de participanți. Debriefing: 10 minute. Jocul se poate desfășura atât în interior cât și în exterior.

Grupe medii și mari.

Un sul de hârtie igienică.

Pasul 1: Participanții vor forma un cerc.

Pasul 2: Participanților li se spune că sunt supraviețuitori pe o insulă sălbatică împreună cu restul participanților și trebui să își facă rezerve de hârtie, cât consideră fiecare că va avea nevoie, asigurându-se că va ajunge hârtia pentru toată lumea - fără a se oferi mai multe informații.

Pasul 3: După ce fiecare participant și-a rupt bucăți din sulul de hârtie, aceștia vor afla că pentru fiecare bucată ruptă vor împărtăși grupului lucruri care le plac.

• Puteți fi cât mai convingători în argumentele oferite în descrierea situației pentru a le induce participanților nevoia de mai multe bucăți de hârtie, pentru ca mai apoi să împărtășească mai multe despre ei grupului

• Nu trebuie oferite informații cu privire la pașii următori pentru a nu-i face pe participanți să evite împărtășirea prea multor lucruri despre ei

• Se poate trata cu umor situația care va apărea și anume cea în care persoanele realizează numărul mare de bucăți rupte - echivalente numărului de lucruri care vor trebui să le spună grupului (pentru a-i

încuraja și pe cei care nu se vor simți atât de confortabil).

După încheierea jocului vă propunem o serie de întrebări care să ghideze transferul cunoștințelor spre viața reală a participanților:

1. Cât de greu a fost să împărtășiți lucruri despre voi?

2. La ce v-ați gândit atunci când ați realizat numărul de lucruri pe care trebuie să îl împărtășiți despre voi?

3. Ați dori să adăugați și alte lucruri înafară de cele pe care le-ați spus?

Acest joc poate fi utilizat pentru diferite cerințe: să împărtășească cu grupul lucruri despre ei, puncte forte pe care le au, pasiuni, așteptări etc

Cine sunt eu

Activitate: 15 minute.

Debriefing: 5-10 minute de prezentare a produsului final.

Atât în interior cât și în exterior.

Grup mic, mediu sau mare.

Coli A4, pixuri.

Pasul 1: Coordonatorul explică participanților că activitatea care urmează este una de autoreflexie în primul rând, dar poate fi și o ocazie în care pot să afle lucruri unii despre alții.

Pasul 2: Fiecare participant primește câte o foaie de hârtie pe care este scris începutul fiecărui vers dintr-o poezie de trei strofe, așa cum urmează:

Eu sunt

Aș vrea să știu

Aud

Văd

Vreau

Eu sunt

Mă prefac

Simt

Ating

Mă îngriorează

Plâng

Eu sunt

Știu

Spun

Visez

Mă străduiesc

Sper

Eu sunt

Pasul 3: Participanții sunt rugați să completeze fiecare vers al poeziei într-un mod personal, astfel încât la final poezia să îi definească. Dacă participanții doresc, se pot citi câteva poezii în plen, iar altele pot fi afișate într-o „expoziție de autoreflexii”.Este indicat ca exercițiul să se desfășoare în liniște, fără ca participanții să discute între eiParticipanții își pot alege un loc în care se simt bine pentru a completa

poezia

Grupul Facebook