Proiecte

Pe parcursul anilor de studii 2012-2018 membrii catedrei au fost implicați în mai multe proiecte atât naționale cât și internaționale, ceea ce le-a sporit gradul de performanțe și interes față de profesia aleasă și instituția de învățământ.

  • Programul ”Realizarea activităților de modernizare curriculară a componentei „Dezvoltarea Competențelor în Domeniul Energiei Solare” în cadrul Proiectului ”Inițiative de Dezvoltare a Competențelor din Domeniul Energiei Solare (SECI)” implimentat de Asociația Obștească ”Educație pentru Dezvoltare” (AED) cu sprijinul financiar al Fundației Liechtenstein Development Service (LED), care oferă consultanță informațională și asistență financiară pentru modernizarea Curriculumului propus. – profesori Cușnir Natalia, Iliev Dmitri, Damian Leonid.
  • Programul Clubul Muncii în cadrul Proiectului „Abilitarea socio-economică a tinerilor” implementat de Asociația „FĂCLIA” cu susținerea financiară a Ministerului Tineretului și Sportului al Republicii Moldova și a Fundației CNV Internationaal Olanda (din fondurile CNV Vakmensen) – profesori Cușnir Natalia, Lilia Grăjdian;
  • Programul Stagii de practică în cadrul Proiectului „Abilitarea socio-economică a tinerilor” implementat de Asociația „FĂCLIA” cu susținerea financiară a Ministerului Tineretului și Sportului al Republicii Moldova și a Fundației CNV Internationaal Olanda (din fondurile CNV Vakmensen) – profesori Lilia Grăjdian, Svetlana Cecan, Ludmila Bucur, Oleg Chitoroagă, Dmitri Iliev, Leonid Damian, Grigore Tofan;
  • Firma de exercițiu în cadrul Proiectului ECONET care a fost finanţat de către ADA (Agenţia de Cooperare Austriacă) şi implementat de către KulturKontakt (Austria) prin colaborare cu Ministerul Educaţiei al RM – profesor Cușnir Natalia;
  • Robotica în cadrul Proiectului USAID CEED II, Asociația Națională a Companiilor din domeniul TIC – profesor Tofan Grigore.

Platforma Moodle CEEE

www.moodle.ceee.md