Mitologia chineză

Povestea de dragoste din China medievală ( sec. VIII) dintre împaratul Xuanzong , din dinastia Tang și Yang Yuhuan, soția prințului de Shou, este la fel de cunoscută în Asia, precum povestea lui Tristan și a Isoldei în Occident. Intrată în gineceul imperial între cele 3000 de femei, ea devine favorita și apoi Soția Prețioasă a suveranului. Romanul Favorita, scris de Yasushi Inoue surprinde în mod sugestiv viața de la curte și istoria zbuciumată a epocii.

Pornind de la textul citat și cunoștințele dobândite anterior, rezolvă următoarele cerințe:

- A sosit ora întâlnirii cu Maiestatea Sa! Vă rog să ne urmați!

Yang Yuhuan a pornit în urma lor și toată neliniștea ei a dispărut. Cu chipul mândru, mergea cu pas domol, dar hotărât, către destinul ce-o aștepta.

A fost condusă la o sală de recepții care se afla în fața galeriei unde se întâlnise mai devreme, întâmplător, cu împăratul. În fața sălii se întindea o terasă largă cu dale. Era ușor de ghicit că acolo aveau loc dansuri și cânta muzica pentru banchete. Platforma era destul de largă cât să încapă cu ușurință vreo patru sute de persoane, dar acum nu era nici măcar un suflet. Numai lumina lunii de iarnă cădea pe dalele înghețate, conturând umbra neagră a balustradei de marmură care înconjura din trei părți platforma. Sala era puternic luminată în interior, de parcă ar fi fost miezul zilei. Muzica s-a auzit din nou, iar sunetele diferitelor instrumente, precum flauturi de trestie, tamburine, lire, xilofoane și altele, umpleau aerul. Yang Yuhuan a pășit înăuntru. A observat doar că în dreapta era un tron. Nu a văzut nimic altceva, nici câte persoane erau în sală, nici cum erau așezate. Înainta, urmându-le pe doamnele de companie printre făclii, și se oprea doar când acestea se opreau. La un moment dat, ele au făcut o reverență și au dispărut, iar Yang Yuhuan și-a dat seama că a rămas singură în fața tronului, la o distanță destul de mare. S-a plecat adânc, apoi a ridicat ochii pentru a privi chipul împăratului. Era cu siguranță un bărbat în vârstă, dar parcă impresia de bătrânețe pe care i-o făcuse în timpul zilei nu mai era atât de puternică. Avea trăsături ferme, iar privirea sa pătrunzătoare părea că o străpunge. Ca și mai înainte, Yang Yuhuan nu și-a ferit ochii, ci s-a uitat țintă la el. În mod ciudat, odată ce l-a privit, nu și-a mai putut dezlipi ochii de pe chipul lui.

Doamnele de companie s-au apropiat și au condus-o spre locul ei, aflat lângă împărat. După ce s-a așezat, a putut observa pentru prima dată sala. Nu era multă lume. În strălucirea luminii se vedeau un șir de muzicanți în dreapta și un grup de femei semănând unor păpuși, care așteptau în liniște, în stânga. Ritmul muzicii s-a schimbat și pe scena improvizată din fața lor au început să danseze cu mișcări vioaie femei cu veșminte barbare. Yang Yuhuan nu mai auzise niciodată instrumente ca acelea, a căror melodie era când tristă și duioasă, când aprigă, și se întreba dacă erau oare tot străine.

Pe o măsuță din apropierea sa au fost așezate cupe de diferite mărimi. O slujnică a turnat băutura de orez într-una dintre ele și când Yang Yuhuan a ridicat cupa de sticlă în mână, muzica s-a întețit. Când punea cupa jos, muzica își domolea ritmul, când lua paharul, ritmul muzicii se iuțea. A dus cupa la buze și apoi a lăsat-o pe măsuță. Muzica i-a punctat gesturile. A luat cupa pentru a treia oară și a băut la unison cu muzica ce se întețise brusc.[...]

- Yang Yuhuan, ești de loc din ținutul Shu, nu-i așa? i-a răsunat deodată în urechi o voce puternică, vibrantă.

A avut senzația că se auzea, după foarte multă vreme, un glas omenesc.

- Este întocmai cum spuneți, a răspuns.

- Acesta a fost un dans din ținuturile tale. Cred că l-ai privit cu dor.

- Mi-am părăsit locurile natale pe când eram foarte mică și nu cunosc deloc dansurile de acolo. [...]

Într-un colț al sălii s-a produs apoi o oarecare agitație. Grupul de dansatoare care-și așteptau rândul s-a separat în două, pentru a face un culoar de trecere, iar câteva doamne s-au îndreptat în acea direcție. De acolo și-a făcut apariția un grup restrâns de doamne de Curte. Văzând-o pe tânăra femeie care înainta în fruntea lor, Yang Yuhuan* și-a dat seama că trebuia să fie concubina Floare de Prun, cea care, conform zvonurilor, se bucura de toate favorurile împăratului, urmându-le concubinelor Wang și Wu Hui, care muriseră. [...]

Frumusețea ei era diferită de cea a lui Yang Yuhuan. Era înaltă și subțirică, iar chipul îi era delicat și fin, în armonie cu trupul. Bărbia sa micuță, cu o formă drăgălașă, părea puțin ascuțită, poate din cauza luminii puternice.

O doamnă de Curte i-a anunțat intrarea.

- Alteța Sa, doamna Floare de Prun.

Yang Yuhuan a văzut cum, după ce a făcut o plecăciune în fața tronului, doamna Floare de Prun s-a rotit ușor, cu privirea îndreptată către împărat, ca și cum îl invita s-o admire din toate părțile. Prin această mișcare și-a dezvăluit profilul, spatele, mersul, machiajul și chiar veșmintele, de parcă ar fi vrut să spună „Ce ziceți, nu-i așa că sunt frumoasă?”[…].

Era cu-adevărat o frumusețe, una în care se împleteau delicatețea și noblețea. Gura, în special, era foarte atrăgătoare; mică, buzele erau discret conturate, așa cum se purta în vechime, ceea ce contrasta cu rujul puternic al lui Yang Yuhuan. Și, în acel moment, buzele acelea gingașe s-au mișcat pentru a lăsa să răzbată o voce limpede și suavă, cum Yang Yuhuan nu mai auzise.

- Așadar, femeia care plânge cu lacrimi de rubin, cu trupul parfumat ca ambra și care s-a născut cu un cerc de jad la mâna stângă există cu-adevărat! Iar în această seară este chiar aici, în fața noastră!

După ce a rostit aceste vorbe, a izbucnit în râs. Iar râsul acela era așa de cristalin, că putea fi asemuit cu perlele care, rupându-se dintr-un șirag, cad în cascadă.[…]

Povestea acestui semn din naștere nu o cunoșteau decât rudele sale cele mai apropiate, ea însăși o aflase de la mama sa, care murise. Nu mai vorbise despre acest lucru cu nimeni, de foarte multă vreme. Nici nu știa dacă era adevărat. Și totuși, cum se putea ca această poveste știută demult de rudele din ținuturile sale să ajungă la urechile concubinei Floare de Prun.(...)

Peste vreun ceas, doamna Floare de Prun a plecat împreună cu câteva însoțitoare.[…]

La îndemnul însoțitoarelor, Yang Yuhuan s-a ridicat și ea. După ce a făcut o plecăciune în fața împăratului, a părăsit sala. […]

În luna a șaptea a celui de-al patrulea an din Era Comorii Celeste (745), lui Yang Yuhuan i-a fost oferit titlul de Guifei, Soție Prețioasă în cadrul unei ceremonii speciale. Înainte de aceasta, prințul de Shou primise de soție, prin decret imperial, pe una dintre fiicele lui Wei Zhaoxun, general al gărzilor Palatului.

Yang Yuhuan nu simțea nici un regret la gândul că fostul ei soț primea ca soție în locul ei o femeie mai tânără. Pentru ea, el era doar un personaj dintr-un trecut îndepărtat. De fapt, ar fi fost de așteptat să privească oarecum cu neplăcere faptul că fusese înlocuită, dar ea nici măcar asta nu simțea. Cel care avea un sentiment de ușurare era împăratul. Pentru a evita elevetirile lumești, trebuise să aștepte cinci ani înainte de a-i acorda acest titlu lui Yang Yuhuan. Considera că dăduse dovadă de multă prudență și suficientă răbdare. Yang Yuhuan îl părăsise pe prințul de Shou sub pretextul că se dedica studiului credinței daoiste și, timp de cinci ani, trăise în Palatul Deplinei Sincerități în calitate de călugăriță. Și iată că, acum, această călugăriță intra deodată în Palatul Imperial ca Yang Guifei, Soție Prețioasă.[…]

Anunțul oficial al faptului că Yang Yuhuan devenea Soție Prețioasă a fost făcut într-un pavilion retras al Palatului Marii Străluciri. Împăratul și-ar fi dorit ca totul să se facă în cadrul unei ceremonii fastuoase, la care să asiste toți demnitarii, mandarinii și militarii, iar apoi să se organizeze banchete timp de mai multe zile, dar, pentru că atât Li Linfu, cât și Gao Lishi s-au opus acestei dorințe, a trebuit să renunțe. Gao Lishi s-a împotrivit argumentând că nu era nimeni la Curte care să nu știe deja că Yang Yuhuan este singura favorită a împăratului și considera că nu există nici un motiv să se țină o sărbătoare fastuoasă. Împăratul credea că trebuie să aibă loc o ceremonie măreață pentru că cei cinci ani de așteptare fuseseră grei, dar Gao Lishi spusese că, tocmai pentru că așteptase cu prudență până acum, era bine să arate înțelepciune și mai departe.

Pe la mijlocul lunii dinaintea ceremoniei, Gao Lishi i-a făcut o vizită lui Yang Yuhuan în apartamentele sale și i-a spus:

- Este extrem de important să evitați a da vreun prilej de bârfe. Din ziua în care veți deveni Soție Prețioasă, viața Alteței Voastre se va deosebi complet de cea de până acum. Va trebui să vă ridicați la înălțimea noii poziții, pentru a nu vă compromite.

Yang Yuhuan intenționa să asculte îndemnurile bătrânului eunuc și să facă exact cum o sfătuia el, pentru că, de fapt, totul decurgea perfect datorită lui. În noul apartament din Palatul imperial unde se mutase a fost adusă mobilă foarte diferită de tot ce avusese ea până atunci. Începând cu patul, mesele, paravanele, vazele mari de flori și până la oglinzile de mână, măsuțe si taburete, vase cu apă așezate în fiecare cameră, toate erau de o frumusețe cum nici nu bănuise că poate exista. Nu știa unde fuseseră ținute aceste obiecte până atunci, dar acum erau aduse unul lângă altul într-un du-te vino amețitor, ca și cum fuseseră special pregătite pentru această zi.

Ceremonia prin care Yang Yuhuan a primit titlul de Soție Prețioasă a avut loc în Grădina Phoenixului din Palatul Marii Străluciri într-o atmosferă discretă, dar foarte solemnă. După ceremonie a fost așezată pe un tron mare, încrustat cu pietre scumpe, și a primit felicitările tuturor demnitarilor. Miniștrii s-au perindat unul după altul prin fața ei, prezentându-și scurt salutul. [...]

În acel an, împăratul a stat la Palatul Izvoarelor Calde din luna a zecea până în luna a douăsprezecea. Yang Guifei l-a însoțit și a petrecut și ea sfârșitul toamnei și începutul iernii în Palatul de la Poalele Muntelui Calului Negru, pentru prima dată de când primise noul titlu. În grădinile din interiorul palatului erau plantați mulți rodii și arbori de kaki, precum și în satele din împrejurimi, dar cei mai frumoși erau cei din grădinile imperiale.

La începutul celei de-a douăsprezecea luni, Yang Guifei i-a chemat la Palat pe bătrânii înțelepți din satele din împrejurimi pentru a-i povesti legendele transmise din vechime în aceste locuri. Toate erau interesante. Ideea fusese a lui Yang Guifei, dar i s-a alăturat imediat și împăratul. Existau zeci de legende din vremea de demult, dar pe ei îi atrăgeau mai ales cele care aveau legătură cu Muntele Calului Negru la poalele căruia se afla Palatul de iarnă.

Un bătrân de optzeci de ani le-a povestit următoarea legendă:

- Pe vârful Muntelui Calului Negru se găsesc două platouri unde se aprind focuri de veghe. Ele au legenda lor, care datează de pe vremea regelui You din dinastia Zhou. Regele avea o soție pe nume Baosi, atât de frumoasă, că regele o iubea mai mult decât orice pe lume. Însă regina nu râdea niciodată și regele suferea în ascuns din această pricină, deși făcea tot ce-i stătea în putință pentru a-și înveseli soția. Cam pe atunci s-au făcut platourile de pe vârful muntelui și, de îndată ce au fost gata, regele a poruncit să se aprindă focuri. Flăcările s-au întins pe neașteptate și palatul, care se afla puțin în pantă, părea a fi cuprins de vâlvătaie. Vasali și seniori deopotrivă au venit în grabă la palat din reședințele lor împrăștiate la poalele muntelui, crezând că e vorba de un atac al dușmanilor. Atunci regina le-a spus cu un surâs:”V-ați speriat degeaba.”. Era prima dată când zâmbea. Peste un an, avut loc un atac al dușmanilor, dar de data aceasta nici un vasal n-a mai venit, crezând că era vorba de un foc aprins pentru distracție. Regina a surâs și de această dată, chiar mai tare. Dar de ce oare? În urma acestui atac, regatul Zhou a fost aproape ras de pe fața pământului.

Yang Guifei a râs și ea ascultând această legendă. Parcă vedea în fața ochilor chipul copilăresc și totodată mândru al reginei Baosi. […]

După ce a ascultat legendele povestite de bătrânii adunați acolo, Yang Guifei a privit la Muntele Calului Negru care se înălța pentru veșnicie în fața Palatului. Terasele pe care se aprindeau focurile păreau că încă există pe piscul muntelui și i-ar fi plăcut să le vadă. Cel mai mult însă îi plăcuse legenda reginei Baosi și îi venea să râdă ori de câte ori și-o amintea.

Într-o zi, pe când se plimba prin grădinile palatului și se gândea la frumoasa regină Baosi, a străfulgerat-o un gând: de obicei se înveselea din toată inima când se gândea la această legendă, dar, de data aceasta, i-a înghețat zâmbetul pe buze. I-a trecut prin cap că degeaba râdea de această regină mereu îmbufnată; dacă se gândea bine, ea însăși râdea foarte puțin. Și-a dat seama deodată că nu mai râsese cu adevărat de ani buni. Nu numai Baosi, regina din legendă nu putea să râdă, ci și ea era în aceeași situație.

S-a gândit pe rând la toate doamnele de la Palat. Nici Floare de Prun nu râdea. Și nu era vorba numai de Baosi, de ea însăși și Floare de Prun. De fapt, toate femeile care intrau în gineceul imperial își pierdeau râsul din momentul în care intrau pe poarta Palatului. Și ce primeau în schimbul pierderii râsului? Puterea?... Yang Guifei a căzut pradă unor gânduri triste. Era pentru prima dată când privea din acest punct de vedere la poziția pe care o căpătase de când devenise Soție Prețioasă.

A fost un moment hotărâtor pentru Yang Guifei, căci acest gând care-o străfulgerase avea s-o urmărească toată viața. Răul care-i furase râsul era legat în cazul ei de puterea pe care-o căpătase. Inima sa fusese cuprinsă de cruzime, ca a tuturor femeilor care deținuseră puterea vreodată în istoria chineză. Cruzimea era ascunsă acolo, chiar dacă răbufnea sau nu, dar era la îndemână, pentru a-i fi de folos oricând avea nevoie. Așa cum Baosi râsese odinioară la vederea flăcărilor ce cuprindeau palatul, așa și ei avea să-i stârnească râsul într-o bună zi o întâmplare de același fel.

La începutul celei de-a cincea luni din al cincilea an, al Cocoșului, din Era Comorii Celeste, comisarul imperial al comandamentului din Long, Huangfu Weiming, a fost numit oficial și comisar imperial în comandamentul Hexi. Această veste o bucura pe Yang Guifei, care se temuse oarecum până atunci de soarta luptătorului din teritoriile îndepărtate. Presimțirile ei sumbre erau contrazise de această numire.

În luna a noua din anul precedent, Huangfu Weiming dăduse bătălii crâncene cu tibetanii și-l pierduse pe generalul său adjunct în luptă. Cauzele înfrângerii trupelor lui au devenit principalul subiect de discuție la Palat. […]

Yang Guifei a tresărit amintindu-și statura impunătoare a luptătorului, felul său stăpânit de a vorbi, noblețea gesturilor sale. Uneori se întreba cum ar fi fost dacă el ar fi devenit prim-ministru în locul lui Li Linfu. Nu era imposibil. Era ceea ce și-ar fi dorit, și, cu străduință, putea, într-o zi, să transforme această dorință în realitate. […]

La o zi după sosire, generalul a fost primit de împărat, iar Yang Guifei era și ea de față.

- Am venit pe neașteptate în Capitală și v-am cerut o audiență pentru că doresc să vă propun un lucru important, a spus puțin grăbit, dar cu tonul liniștit care-i era caracteristic. Iată despre ce este vorba. Consider că pentru binele imperiului e necesar să-i retrageți funcția de prim-ministru lui Li Linfu. Pentru că se teme că prințul moștenitor ar putea să-i încurce socotelile, Li Linfu nu numai că urzește planuri de distrugere a casei prințului moștenitor, dar încearcă și să-i îndepărteze pe toți cei care au relații bune cu prințul Heng. Decapitează pe oricine nu-i e pe plac prin tertipuri josnice. A trimis pe lumea cealaltă cu miile, iar în popor au apărut multe nemulțumiri cu privire la el. La palat toți se tem și nu au curajul să vă vorbească despre aceste nemulțumiri. De aceea, m-am hotărât în mintea și sufletul meu să vin în Capitală pentru a vă face cunoscute aceste lucruri.

Auzind vorbele generalului, Yang Guifei a simțit că pălește. Indiferent ce gândea, se pripea făcând aceste acuzații în fața împăratului. Chiar dacă poporul îl ura din ce în ce mai mult pe prim-ministru, împăratul nu avea cum să creadă cele afirmate de el, pentru că nimeni nu-i mai vorbise despre așa ceva până în acel moment. Avea să considere că sunt doar jigniri aduse prim-ministrului. A-i vorbi astfel împăratului, când la Curte se discuta încă despre înfrângerea pe care o suferise în confruntarea cu barbarii, însemna să provoace multă neînțelegere. Generalul făcea această greșeală tactică din cauză că, fiind prea mult timp departe de Capitală, nu putea pricepe situația politică.

Așa cum era de așteptat, împăratul i-a răspuns nemulțimit.

- Am înțeles, acum te poți retrage.

Generalul s-a retras demn, cu pași repezi, dar pe Yang Guifei o cuprinsese o mare îngrijorare. După părerea ei, vorbind astfel, Huangfu Weiming comisese o greșeală teribilă.

În acea seară, înainte de culcare, Yang Guifei i-a trimis vorbă lui Gao Lishi. Acesta a venit imediat.

- Ce lucru grav vi s-a întâmplat la această oră târzie? a întrebat eunucul îngrijorat, înclinându-se adânc.

- Vreau să-ți cer părerea referitor la un anumit lucru.

- Despre ce este vorba, Alteță?

- Nu e ceva foarte important. Mă întreb doar dacă generalul Huangfu Weiming nu l-a supărat cumva pe Maiestatea Sa.

- O, vă rog să vorbiți în șoaptă! a rugat-o el. Până când familia Alteței Voastre nu va căpăta mai multă putere, trebuie să vă prefaceți că nu vedeți și nu auziți nimic. Și mai ales nu trebuie să vorbiți deloc despre probleme politice. Înțelegeți, Alteță? Ca cele trei maimuțe înțelepte – nu văd, nu aud, nu vorbesc...

Gao Lishi și-a ascuns pe rând cu palmele ochii, urechile, apoi gura cu buze subțiri. Se prefăcea sau era sincer? Yang Guifei l-a privit îndelung, fără să înțeleagă. Apoi răcoarea nopții i-a pătruns în tot trupul și a făcut-o să se înfioare.

Gao Lishi a lăsat jos mâinile și a zis cu voce scăzută.

- Alteță, comisarul Huangfu Weiming tocmai a fost arestat din ordinul prim-ministrului, exact când urma să aibă o întâlnire secretă cu seniorul Wei Jian, într-o chilie a templului daoist al Dragonului Norocos din cartierul Chongren. Arestat, el nu mai poate face nimic. A greșit încercând să se întâlnească pe ascuns cu Wei. O persoană de rangul lui Huangfu Weiming nu trebuia să facă asta. E trist!

Din tonul vocii lui nu puteai ghici dacă se bucură sau regretă ce i se întâmplase generalului. Wei Jian, alături de înaltul funcționar Li Shizhi, erau cunoscuți ca făcând parte din tabăra ce se opunea prim-ministrului.

- Împăratul a ordonat arestarea?

- Nici vorbă!

- Atunci cine?

- E un ordin al prim-mistrului. Nici un cotlon al Capitalei nu scapă de privirea sa vigilentă. A aflat cu siguranță de vorbele rostite astăzi de Huangfu Weiming în fața împăratului.

- Cum e posibil așa ceva?

În afară de ea, de împărat și de generalul Huangfu Weiming, nimeni nu mai fusese în sala de audiențe – nici un curtean, nici o doamnă de companie. Cine ar fi putut dezvălui cuvintele generalului?

Gao Lishi a pufnit ușor, ca și cum ar fi citit gândurile Soției Prețioase.

- Vi se pare imposibil? Nu e asta o dovadă în plus că bătrânului Gao Lishi nu-i scapă nimic din ceea ce se petrece în Palat? Și, uitându-se cu precauție în jur, a adăugat: Brr, ce frig e! Și ce noapte întunecată! Haideți să intrăm, Alteță! Să nu răciți!

(Yasushi Inoue, Favorita )

1. În drumul către întâlnirea oficială cu împăratul, Yang Yuhuan simte că se îndreaptă către destinul ce-o aștepta. Cum percepe tânăra ritualul pregătit pentru ea la curte?

2. Împăratul i se înfățișează lui Yang Yuhuan cu tot fastul și prestanța funcției sale. Prin ce o impresionează acesta pe tânăra fată?

3. Palatul imperial are o serie de săli cu denumiri poetice precum Sala Armoniei Celeste. Întâlnirea celor doi este regizată cu scopul acestei armonizări. Exemplifică câteva elemente surprinzătoare ale ritualului întâlnirii.

4. Apariția neașteptată a favoritei Floare de Prun tulbură atmosfera și ritualul.Acest moment îi oferă autorului ocazia realizării unor portrete în oglinzi paralele. Din perspectiva cui e realizat portretul lui Floare de Prun? Prin ce trăsături se distinge aceasta?

5. La rândul său, Yang Yuhuan are un un portret conturat succint de către rivala ei. Comentează acest portret.

6. Cum apreciezi comportamentul concubinei Floare de Prun din timpul ceremoniei oficiale și ce evidențiază el referitor la statutul său de favorită imperială?

7. Dobândirea, în cele din urmă, a titlului de Guifei, Soție Prețioasă, e rezultatul unor perseverente strategii de culise pentru a nu distruge prestigiul împăratului.Care sunt motivele discreției neobișnuite care însoțește această numire?

8. Momentele care precedă numirea lui Yang Yuhuan evidențiază polii de putere vizibili și cei din umbră de la curtea imperială.Care sunt aceștia și cine îi reprezintă?

9. Ca Soție Prețioasă, Yang Guifei e o însoțitoare permanentă a împăratului. Pentru a combate monotonia zilelor de iarnă, invită la Palatul Izvoarelor Calde înțelepți ai satelor pentru a povesti legende. Rezumă legenda cu regina Baosi.

10. De ce crezi că această legendă îi provoacă adeseori râsul lui Yang Guifei?

11. În ce constă revelația pe care o are la un moment dat soția împăratului în legătură cu Baosi? Explică dacă există o asemănare între ea, Floare de Prun și regina Baosi și în ce constă aceasta.

12. Consideri că implicarea lui Yang Guifei în jocuri politice este firească? Justifică-ți punctul de vedere.

13. Care e rolul eunucului Gao Lishi la curtea imperială? De ce îl acceptă soția împaratului în preajma ei?

14. Realizează un cvintet în care să concentrezi imaginea ta despre Yang Guifei.

Nu uita că într-n cvintet: primul vers-este format dintr-un singur cuvânt ce denumeşte subiectul ( substantiv); al doilea vers-este format din două cuvinte care definesc caracteristicile subiectului (două adjective); al treilea vers-este format din trei cuvinte care exprimă acţiuni(verbe la gerunziu); al patrulea vers-este format din patru cuvinte care exprimă starea noastră faţă de subiect; Al cincilea vers-este format dintr-un cuvânt care arată însuşirea esenţială a subiectului.