Apare în discuție atunci când, din diferite motive, un dinte nu mai poate fi salvat. Lucrăm cu cele mai bune produse și instrumente, pentru că ne dorim rezultate și un implant care să reziste în timp.
Atunci când se pierde unul sau mai mulți dinți ce nu au fost tratați la timp, metoda minim invazivă de a proteza breșa dentară (spațiul rămas în urma pierderii dinților) este implantul dentar.
Implantul dentar este un “șurub” realizat din titan pur, ce are ca scop principal crearea unei rădăcini artificiale. Peste implantul dentar inserat în os se poate realiza o coroană dentară, o punte dentară (cu ajutorul a două sau mai multe implanturi), dar și o proteză mobilizabilă cu o stabilitate mult mai mare comparativ cu o proteză așezată pe un câmp protetic edentat total (fără niciun dinte).
Scopul lucrărilor protetice realizate cu ajutorul implaturilor dentare este de a substitui dinții lipsă și de a prelua funcțiile unui dinte natural (masticația, estetica și fonația).
Tratamentul prin implant cuprinde 2 etape:
Etapa chirurgicală constă în inserarea implantului în osul maxilar sau mandibular, sub anestezie locală. Pacientul urmează ulterior un tratament antiinflamator local și general, se prezinta după 7 zile pentru a se îndepărta firele de sutură.
După această fază chirurgicală, urmează perioada de vindecare (de osteointegrare) care durează în medie 4 luni, urmând ca apoi să se treacă la următoarea etapă de lucru.
Etapa protetică se referă la restaurarea dintelui respectiv pe implant. În această etapă se fixează un pivot în implant, acesta fiind din titan, la fel ca implantul, iar peste acesta se realizează coroana dintelui respectiv.
Nu pot beneficia de tratament prin implant următorii pacienți:
Fumătorii reprezintă o contraindicație relativă, este recomandat să reduca la minimum numărul de țigări pe zi.
Uneori, pentru a putea insera un implant este nevoie de operații suplimentare, care să îmbunătățească volumul și calitatea osului, de exemplu de lifting de sinus maxilar atunci când sinusul maxilar este foarte bine reprezentat, iar înălțimea crestei osoase este mult prea mică pentru a se putea insera implantul.
Chirurgul vă va informa despre necesitatea unor astfel de intervenții. În acest caz tratamentul își modifică durata și costul.