Georgiana Cristurean

Când soarele toarnă peste lume jar sau renașterea Teatrului din propria cenușă

Cronică de Ana Ionesei

Când soarele toarnă peste lume jar investighează ipostaze variate din existența anumitor cupluri din universul shakespearian, și anume Oberon și Titania (Ștefan Jim Cojocaru, Andrada Coleșa), Petruchio și Catarina (Cristian Uță, Andrada Bișu), Romeo și Julieta (Cristian Uță, Georgiana Cristurean/Sânziana Olteanu), Hamlet și Ofelia (Gabriel Enache/Flaviu Balint, Lavinia Florea). Suntem inițiați în raporturi de familie marcate de convingeri și alegeri divergente, precum cele inerente conflictului dintre Isabella (Iulia Bouroșu) și fratele său, Claudio (Rareș Nistor), respectiv celui dintre regina Gertrude (Anda Uivaroși) și fiul său, Hamlet (Gabriel Enache). De asemenea, ne este expusă complicitatea feminină ambiguă dintre Desdemona (Giorgiana Cristurean) și Emilia (Cristina Kubaș). 

Rușii nu zâmbesc sau cum ne impactează valul Breaking News într-o epocă a războaielor

Cronică de Ștefan Mihai

Volatil și bine închegat ca structură biplanară, spectacolul prezintă povestea a doi studenți români din universuri diferite aflați la început de relație, Ea (Georgiana Cristurean) studentă la Jurnalism și El (George Olar) cântăreț la chitară. Timp de 1h și 15’ cei doi traversează împreună, dar în același timp separați emoțional și de un personaj simbolic, omniprezent, insesizabil protagoniștilor (Leonard Chionac) perioada incipientă a pandemiei, în tandem cu escaladarea războiului ruso-ucrainean surprins prin lentila televiziunilor.

RUȘII NU ZÂMBESC

Cronică de Ioana Toloargă

Un prim element esențial al producției este că echipa e formată, cu precădere, din studenți (sau tineri absolvenți): Diana este în anul III de licență, la secția de regie, colegă de generație cu Georgiana, Ioana a absolvit în vară ciclul de licență, asemenea Marei Solomon, Leonard pe cel de masterat, iar Radu Fărcane a absolvit aceeași facultate (de Teatru și Film, Cluj-Napoca), acum doi ani și un masterat la Rose Bruford College. Deci, spectacolul și procesul de creație de la Apropo înseamnă, pentru mulți dintre ei, debutul și, implicit, găsirea unui cadru de experiment și creație în afara celui universitar. Producțiile în teatre sau coproducțiile universitate-teatre de stat/ spații independente mi se par esențiale pentru dezvoltarea studenților, încă din perioada de formare, pentru că le oferă libertatea, dar și responsabilitatea necesare creșterii lor artistice, precum și o viziune justă asupra domeniului și meseriei, putând conduce și la coagularea unor echipe funcționale pe termen lung (în calitate de colaborări, în diferite proiecte, sau chiar de companii independente).

Gândurile unei dramaturge la început de drum 

Rușii nu zâmbesc

Cronică de Ioana Dajbog

Am stat până la ora asta să mă gândesc și cred că rușii nu zâmbesc pentru că nici Georgiana nu o mai face. Zâmbetul și râsetul ei recognoscibil dispar complet în final. Ea se deformează, nu mai e Georgiana, devine Ea. Ajunge acel personaj feminin fără o identitate exactă despre care am vorbit la începutul acestui proces. Am ținut mult ca Georgiana să piardă ceva. Personajul feminin se pierde pe sine, iar caracteristica cea mai proeminentă a Georgianei e râsul. Am luat asta. Am vrut să văd acest personaj întrupat de ea fără zâmbet, fără râs, fără vocea ei, fără părul ei, fără fața ei și fără sclipirea din ochi.

Îndrăgostiții nu cred în lacrimi sau cum și-a băgat Putin coada în iubirea noastră: „Rușii nu zâmbesc”. Invadare cu dublă izolare la Teatrul Apropo

Cronică de Luciana Antofi

Georgiana Cristurean și Radu Fărcane. Sprijiniți îndeaproape de colegul lor Leonard Chionac (un alter ego al Ei), trei actori tineri și expresivi care dau glas mișcărilor haotice ale acestei triste povești de iubire, trei puncte de suspensie prinse între parantezele faldurilor albe ale unui azi incert după un semn de mirare/exclamare ale unui ieri recent terfelit, ce-și vor pune negreșit împreună amprenta pe un mâine depresiv, pe emoționalul unei generații ce-și va căuta disperată pe canapeluțele specialiștilor originile traumei.

Teatrul prin ochi de fotograf (LVIII) - Rușii nu zâmbesc (Dan Moruzan, Teatrul prin ochi de fotograf (LVIII) - Rușii nu zâmbesc)

Cronică de Dan Moruzan

Rușii nu zâmbesc propune, prin mișcare, o relație strânsă între fapte și vorbe prin situațiile pe care le trăiesc personajele noastre și coregrafia care întărește stările lor. Focusul rămâne iubirea dintre ei care se află în contrapunct cu situația de peste graniță.