Realizarea unei activităţi de cercetare competitive în domeniul neuroștiințelor şi în cadrul temelor abordate; în acest context prioritară este includerea centrului într-un număr cât mai mare de programe/proiecte de cercetare naţionale şi internaţionale;
Atragerea de fonduri prin activitatea de cercetare contractuală cu mediul de afaceri local; identificarea şi valorificarea de noi surse de finanţare a cercetărilor, existente la nivel local, naţional şi internaţional;
Parcurgerea tuturor etapelor necesare pentru ca centrul de cercetare să obţină autorizarea de organizare de cursuri de perfecţionare şi specializare pe direcţii incluse în domeniile de cercetare, pentru diferite categorii de personal;
Valorificarea/diseminarea rezultatelor cercetărilor, în principal prin publicarea acestora în reviste de prestigiu internaţional şi prin prezentarea lor în cadrul unor evenimente ştiințifice recunoscute în domeniu;
Modernizarea bazei materiale şi updatarea dotărilor existente;
Organizarea de conferinţe ştiinţifice naționale/internaţionale/școli de vară în domeniu;
Evaluarea biomarkerilor în diagnosticul și evoluția bolilor neurodegenerative;
Monitorizarea terapeutică a medicamentelor prin metode performante și cost-eficiente; investigarea potențialului neurotoxic al subatanțelor de abuz;
Dezvoltarea resurselor umane antrenate în activitatea de cercetare prin atragerea de noi membri şi încurajarea participării la activităţile de cercetare a studenţilor din toate ciclurile procesului de învăţământ universitar;
Creşterea prestigiului şi competitivităţii Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu în dezvoltarea cercetării ştiinţifice şi a învăţământului superior.