Asociația Scântei de geniu
Loc. Videle, jud. Teleorman
Loc. Videle, jud. Teleorman
Asociația Scântei de Geniu este o organizație non-guvernamentală, constituită în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/30.01.2000, cu modificările și completările ulterioare. Înființată în anul 2019, asociația are drept scop principal reprezentarea juridică a părinților elevilor Școlii Gimnaziale nr. 2 Videle și sprijinirea activității educaționale desfășurate în cadrul instituției.
Obiectivele Asociației Scântei de Geniu includ:
- Contribuirea la îmbunătățirea condițiilor în care se desfășoară activitatea educațională la Școala Gimnazială nr. 2 Videle;
- Sprijinirea elevilor în vederea creșterii performanțelor școlare și motivării acestora;
- Susținerea materială a elevilor aflați în situații dificile;
- Promovarea elevilor și a imaginii școlii prin diverse activități educaționale și sociale;
- Organizarea de sesiuni de consiliere și orientare școlară pentru elevi;
- Facilitarea integrării sociale a elevilor prin activități de suport și mentorat;
- Sprijinirea conducerii școlii în organizarea de activități educative cu părinții pe teme de interes general;
- Implementarea unor programe educative pe teme precum prevenirea consumului de droguri în rândul copiilor, combaterea violenței domestice și protecția minorilor prin intermediul școlii.
Asociația își desfășoară activitatea prin colaborare strânsă cu conducerea școlii, cadrele didactice, părinții și comunitatea locală, având ca scop dezvoltarea unui mediu educațional optim pentru elevii Școlii Gimnaziale nr. 2 Videle.