Embedded Files
Balcanii reprezintă un spaţiu comun de vieţuire al popoarelor român, bulgar, sârb, croat, albanez şi grec, cu o influenţă majoră turcă, cu o cultură oarecum unitară şi de un farmec absolut fascinant. Fondul de bază tracic a fost într-un mod extraordinar completat cu influențe romane, greceşti, slave şi turce. Creştinismul pe teritoriul României nu a fost importat, el s-a dezvoltat natural, pornind de la izvoare şi dăinuind aproape două milenii. Nu poţi separa cultural lumea satului românesc de lumea alăturată, balcanică. La începutul secolului 20 au fost înregistraţi cca 1.000.000 de români în spaţiul balcanic, în afara graniţelor regatului României Mari. În Grecia, Bulgaria, statele foste Iugoslavii au trăit şi trăiesc încă numeroşi români chiar dacă politica de deznaţionalizare a statelor vecine a fost una foarte agresivă şi continuă. Ambele maluri ale Dunării au fost populate de aceiaşi locuitori şi, dacă realităţile politice au făcut ca o mare parte dintre aceştia să-şi piarda limba, le desluseşti originea în portul, tradiţiile şi obiceiurile lor.
Istoria şi cultura provinciilor balcanice au purtat marca culturii romane si apoi a celei bizantine care s-a îngemănat cu viguroasa cultura autohtonă tracă. Năvălirile succesive ale nomazilor, atraşi de strălucirea noii Rome, nu au reuşit să despartă această populaţie de valorile ei sacre şi multimilenare. Creştinistul s-a dezvoltat uşor în rândul unei populaţii doritoare de linişte şi convieţuire paşnică.
Diversitatea culturale nu este neutra, lipsite de originalitate, ci este un „excedent de varietate”, sesizabil până în etapele finale ale istoriei Imperiului Bizantin, şi în contactul cu Imperiul Otoman succesor. Istoria provinciilor balcanice este istoria deturnărilor şi a crizelor de destin greu de controlat de instituţia imperială. Poziţia excentrică a Constantinopolului a exclus posibilitatea unui control constant.
Cu excepţia perioadei iustiniene, a dinastiei Macedonene, şi a sfârşitului de secol XII, Peninsula Balcanică nu a avut un centru politico-religios unic. În zonele adiacente Munţilor Rodopi, a lacurilor Macedonene sau în Pind, Bizanţul a fost o putere labilă şi
ineficientă. Migratori, minorităţi dizidente, zone de „protecţie” ca cea veneţiană din fâşia dalmată au transformat Balcanii într-un topos intermediar între Răsărit şi Apus.
Profund implicate în criza ariană, provinciile din Balcani au oferit, într-un impuls de dizidenţă religioasă o variantă „raţionalistă” la dogma niceeană şi la politica religioasă a Bisericii constantinopolitane. Pentru aproape un secol, Serdica şi Sirmium au contestat bazele dogmatice ale iconomiei Sfintei Treimi. Amploarea crizei a fost sporită şi de poziţia împăraţilor Constans al II-lea şi Valens, arieni. Succesorul lor în Orient, Theodosius a promulgat însă, la 28 februarie 380, la Thessalonik, edictul în favoarea ortodoxiei catolice. Arianismul, având ca fundament negarea divinităţii lui Iisus Christos ar fi redus creştinismul la un monoteism filosofic în care adevărurile revelate ar fi fost profund deformate.
În demersul de definire a matricei culturale balcanice este greu să urmărim mecanismul indicat de Blaga în Trilogia culturii: substrat-strat-adstrat cultural. Pare mai indicat demersul de a configura arhetipurile unui inconştient colectiv cu contribuţie decisivă asupra fenomenologiei spiritului balcanic, dominat de psihologia renaşterii. Renaşterea face parte dintre enunţurile primordiale, comune atât substratului mitic autohton, cât şi straturilor mitice transplantate ulterior. În procesul de transplant mitologic, simbolurile migrează „din comunitatea religioasă (de credinţă), către o comunitate culturală (de conştiinţă)”.
Drama misterelor (fie ele eleusine, dionisiace, orfice) a fost întemeiată pe moarte sacrificială şi renaştere. Spiritul religios balcanic a fost în mod constant caracterizat de un optimism transcomunitar care a avut ca rezultat o transformare a personalităţii colective în sensul multiplicării acesteia. Adstratul creştin a adăugat experienţa subiectivă a transcendenţei vieţii, valori morale comune, şi un limbaj religios de vocaţie universalistă. Vechile tipuri psihologice (ahileic, odiseic, apollinic, dionisiac) au fost înlocuite, după metamorfoza Sinelui în sens creştin. Optimismul creştin bazat pe valori morale ca smerenia, renunţarea, iubirea de aproapele a dat culturii balcanice un impuls spre extravertire şi spre toleranţă.
Anamneza colectivă a jucat un rol fundamental în configurarea spaţiului politic şi religios balcanic, în resemnificarea conceptelor filosofice de Spaţiu şi Timp. Biografiile martirilor creştini au contribuit la delimitarea unui spaţiu simbolic, având ca axe de referinţă păstrarea şi transmiterea mesajului creştin. Anamneza religioasă a însemnat o intensificare a vieţii interioare, o actualizare continuă a mesajului neotestamentar, contemporaneitatea progresivă cu Iisus Christos, formarea unei memorii simbolice, capabile să reconstruiască experienţele trecutului
Anamneza politică a contribuit la conştientizarea evoluţiei structurilor locale. De exemplu, revenirea bizantină la Dunărea de Jos în vremea basileului Ioan Tzimiskes a fost întâmpinată cu entuziasm de comunitatea locală doar în virtutea unei experienţe comune, dar care în secolul al X-lea nu mai era necesară; aparţinea unui trecut glorios, dar imposibil de actualizat în noile condiţii politice şi economice.
După năvălirea slavilor în Balcani aproape întreaga Peninsulă a fost pierdută. În secolele VII-IX, istoriografia bizantină a etichetat aceste ţinuturi drept barbare. Mecanismul politic şi administrativ romano-bizantin a devenit caduc, consecinţa fiind o regresie culturală greu de recuperat. Totuşi, conştiinţa unui creştinism ecumenic a supravieţuit până în secolul al XIII-lea. Situaţia generală din Balcani a fost în perioada amintită în defavoarea Imperiului Bizantin. În regiunile din Nord-Vest autoritatea Bizanţului s-a oprit la Marea Adriatică. Sârbii au manifestat tendinţe centrifuge încă din vremea lui Heraklius, croaţii din Dalmaţia şi nordul Savei au devenit supuşi ai Imperiului Franc, centrul şi sudul Balcanilor erau ocupate de sclavinii independente. În secolul al IX-lea, pecenegii, uzii şi cumanii staţionau în stânga Dunării. Între anii 1090-1094, pecenegii au ajuns aproape de coastele egeene şi au atacat Constantinopolul în alianţă cu Emiratul turc de Smirna, determinând formarea coaliţiei bizantino-cumane.
În secolul al IX-lea, în contextul efortului Imperiului Bizantin de reintegrare a Europei de Sud-Est, Balcanii au început să-şi capete trăsăturile tipic medievale. Recursul la elenismul antic şi la creştinismul ortodox ca modalitate de afirmare a grecităţii medievale
au devenit axele matricei culturale balcanice. Faptul de a fi grec în sens bizantin în spaţiul balcanic a presupus un îndelung proces de raportare politică şi religioasă la sisteme de referinţă exterioare unei matrici culturale în continuă formare.
Aşadar, în procesul de definire a matricei culturale balcanice trebuie marcate:
1. etapa geografiei mitice, care a contribuit la formarea personalităţii colective;
2. etapa uniformizării religioase prin creştinare;
3. etapa geografiei reale, cu aspectul etnic pasager al atacurilor barbare sau constant, al constituirii sclaviniilor pe teritoriul de jure al Imperiului Bizantin;
4. recursul la elenism, după secolul al IX-lea.
Fundamental rămâne însă mecanismul anamnetic colectiv, intersecţia punctuală a trecutului şi prezentului care a creat în mod constant veleităţi de ordin politic şi cultural. Matricea culturală balcanică, de factură extravertită a fost condiţionată de mobilitatea graniţelor, de concepţia diplomatică a instituţiei imperiale, bazată pe ideea includerii în sfera de influenţă bizantină a unor structuri comunitare eterogene, controlate prin creştinare, subsidii sau prin metode politice radicale.
Stromatismul cultural al Balcanilor a fost, în esenţă consecinţa vocaţiei universaliste a Imperiului Bizantin, necesităţii de contestare şi depăşire a propriilor graniţe. Rezultat al eşecurilor politice şi reuşitelor culturale, stromatismul balcanic a marcat istoria acestei zone şi în perioadele postmedievale.
dupa MATRICEA CULTURALĂ BALCANICĂ - încercare de definire - ADRIANA CÎTEIA
Page updated
Google Sites
Report abuse