Istoric școală
Localitatea Sălsig se află situată în partea de SV a judeţului, la o distanţă de 37 de km de Baia Mare, pe malul drept al Someşului, de-alungul şoselei naţionale care leagă Baia Mare de municipiul Zalău. Urma cea mai îndepărtată despre existenţa Sălsigului datează din anul 1387. Un grup de ţărani români aparţinând Cetăţii Arieşului s-au stabilit pe malul stâng al Someşului, formând localitatea denumită Sălsig - nume provenit din limba maghiară şi care înseamnă „cuiul vântului" ca urmare a aşezării satului pe malul Someşului la intersecţia celor trei văi ce coboară din dealurile Urmenişului în câmpia Someşului.
În anul 1642 comuna a fost arsă complet de către soldaţii nemţi care urmăreau ocuparea prin forţă a localităţilor pur româneşti. Cu 302 ani în urmă, comuna Sălsig a fost situată dincolo de râul Someş în partea de hotar ce se numeşte azi Arini. Multele inundaţii ale râului Someş şi desele depuneri de namol au constrâns pe locuitorii de atunci ai Sălsigului să treacă râul dincoace, unde existau terenuri fertile şi mai ridicate faţă de Someş, în acest fel fiind mai feriţi de inundaţii. Odată cu casele de lemn, a fost adusă şi biserica din lemn. În anul 1797, cei mai mulţi locuitori ai Sălsigului erau slujitori ai feudalilor, ai famililor domneşti (Baronul Bornemisa, contele Bethlem).
Cele mai mari inundaţii cunoscute în istoria comunei Sălsig sunt acelea din anul 1970 cand numai o porţiune de aproximativ 50 m de şosea naţională nu a fost acoperită de ape. Comuna Sălsig este situată pe malul stâng al Someşului, ceea ce îi conferă si un aspect de câmpie pe langă cel preponderent deluros. Teritoriul comunei mai este străbatut şi de pârâul Sălaj. La 1 km de vatra satului se întinde lunca Someşului, ce constituie albia superioară a râului şi care, pe ani ce trec, se îngustează datorită acţiunii de eroziune a apei. Satul tradiţional a fost în totalitate construit din lemn, toate casele, şurele, şoproanele, gardurile, porţile şi bisericile cu acoperişuri din şindrilă. Comuna are rădăcinile foarte bine păstrate, iar oamenii supravieţuiesc în armonie cu natura înconjurătoare, cu câmpii, păşuni, pajişti, livezi şi păduri. Astăzi, multe dintre clădiri sunt făcute din cărămidă, piatră sau beton, iar acoperişurile - din fier încreţit. Din fericire, dimensiunea clădirilor este încă mică, iar structura satului nu s-a schimbat de-a lungul timpului.
Din documente reiese ca prima şcoală a fost în ,,ţintirimul bisericii şi primul dascăl a fost Vârtoc, care a fost şi cantor la biserică, iar după moartea lui a rămas fiul său, Nuţu al lui Vârtoc. Şcoala era prevăzută fără bănci, copiii se aşezau pe gubuţă, pe jos, iar încălizirea se făcea cu lemne aduse de la copiii care mergeau la şcoală. Învăţământul nu era obligatoriu, învăţau numai aceia care, de bună-voie şi cu dragoste de carte, vroiau să cunoască cartea românească scrisa cu litere chirilice. Statul maghiar s-a oferit să construiască o şcoală nouă, deoarece cea veche era într-o stare deplorabilă, pe punctul de a se prăbuşi, cu condiţia să se treacă sub jurisdicţie maghiară, în limba română să se predea numai religia. Satul nostru a rezistat şi a influenţat şi alte sate din jur să facă la fel, să rămână sub jurisdicţie bisericească, cu limba de predare română, dar istoric şi geografic în ungureşte. Încet-încet se promova scrierea cu litere latineşti, acest lucru dovedind puternica credinţă în Dumnezeu a locuitorilor din Sălsig.
S-a construit, în sfârşit, o şcoala nouă, învelită cu şindrilă, prevăzută cu bănci şi locuinţa dăscălească, local care a dăinuit până în anul 1911, când s-a ridicat actuala şcoală veche, cu suma de 38 000 de coroane valuta aur, care a fost repartizată pe credincioşi, deoarece şcoala era sub oblăduirea bisericii, iar ca director era protopopul Andrei Centea.
În anul 1948 a luat fiinţă Grădiniţa de copii din Sălsig, în localul şcolii vechi, iar în anul 1951 se dă în folosinţă Căminul Cultural. În anul 1964 s-a construit şcoala nouă cu patru clase, iar în 1974 s-au mai adăugat la aceasta încă două săli. Învăţământul obligatoriu a început abia prin anul 1965, extinzîndu-se la opt clase.
De-a lungul timpului, destinele şcolii au fost conduse de învăţătorul Vasile Ştefuţiu, profesorul Atanasie Glavaţki, iar mai apoi doamna profesoară Ştirbu Florica, domnul profesor Pop Traian, domnul profesor Zah Vasile, doamna profesoară Feidi Mariana, domnul profesor Chivu Ghiorghe, domnisoara profesoara Zah Ioana-Tatiana doamna profesoară Bot Ioana-Nicoleta , iar în prezent, doamna profesoară Vălean Loredana Simona .
În ultimii ani, şcoala din Sălsig a căpatat un aspect exterior nou, efectuându-se lucrări de renovare la şarpantă şi faţadă. A fost introdusă încălzirea centrală cu gaz metan şi centrala termica pe gaz şi s-au amenajat grupuri sanitare moderne.
Activitatea și rezultatele Școlii Gimnaziale Sălsig din ultimii 20 de ani s-au axat pe realizarea unei educații de tip european în concordanță cu cerințele dezvoltării socio-economice, politice a comunei Sălsig ca și comunitate europeană care dispune de electricitate, retea apă potabila și canalizare, rețele de internet, telefonie și televiziune multiple, străzi asfaltate, bibliotecă comunală, parc, dar și o etnie de rromi considerabilă.