OFERTA EDUCATIONALA
Școala Gimnazială „Kós Károly” Arduzel este situată în localitatea Arduzel. Satul Arduzel este așezat în sud vestul județului, aproape de limita dintre județele Maramureș și Sălaj, la 50 km de Baia Mare, reședința de județ. Este așezată pe malul stâng al râului Someș, în imediata vecinătate a oraşului Ulmeni (5 km) de care aparține administrativ- teritorial.
În anul școlar 2015-2016 Școala Gimnazială „Kós Károly” Arduzel funcţioneazǎ cu trei cicluri de învǎţǎmânt : preșcolar, primar şi gimnazial la secția maghiară. Învǎţǎmântul primar şi gimnazial îşi desfǎşoarǎ activitatea conform orarului şcolii : între orele 800 – 1300 învăţământul preșcolar cu program normal, între orele 800 – 1700 învăţământul preșcolar cu program prelungit, între orele 800 – 1300 învăţământul primar şi între orele 8 00-15 00 învăţământul gimnazial. Ora de curs are 50 de minute, pauza are 10 minute.
Școala Gimnazială „Kós Károly” Arduzel funcţioneazǎ în baza planului de şcolarizare aprobat anual de Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş. Numǎrul de elevi din învǎţǎmântul preuniversitar de stat din formaţiunile de studiu (clase, grupe, etc.) este reglementat prin Legea Educației Naționale.
În anul școlar 2015-2016 Școala Gimnazială „Kós Károly” Arduzel va funcționa după următorul plan de școlarizare:
Ciclul preșcolar: - 1 grupă combinată cu program normal
- 1 grupă combinată cu program prelungit
Ciclul primar : - clasa pregătitoare
- clasele I – III - predare simultană
- clasele II – IV - predare simultană
Ciclul gimnazial : - clasa a V-a
- clasa a VI-a
- clasa a VII-a
- clasa a VIII-a
Corpul profesoral:
· Cadre didactice calificate în proporţie de 100%.
· Cadre didactice titulare – 50%.
· Cadrele didactice manifestă dorinţă de formare continuă şi perfecţionare şi sunt deschise spre noutăţile reformei din domeniul învăţământului.
· Cadrele didactice aplică noul curriculum
· Cadrele didactice urmăresc modernizarea actului de predare – învăţare prin orientarea lui spre capacităţi şi atitudini, utilizând strategii participative.
Şcoala oferă elevilor:
· posibilitatea studierii în limba maghiară;
· studierea istoriei şi tradiţiei minorităţii maghiare;
· studierea limbii engleze ca limbă străină;
· pachete de opţionale atractive ca: Educaţie pentru sănătate, Literatură pentru copii, Teatru pentru cei mici ,“Prietenul meu - Calculatorul”, Jocuri populare, Traista magică, Istoria maghiarilor , Cutreierând în UE, Conservare tradițiilor populare, Origami, etc.
· participăm la diverse activităţi extracurriculare, cu elevii: Concursul de recitări balade și basme populare „Kriza János”, Concursul de recitări poezii „Csak tiszta forrásból”, Concursul interdisciplinar „Cutreierând în UE”, Concursul de recitări poezii „Kányádi Sándor”, „ Kisnyelvész”, „Adi, király, katonát”, Concursul de matematică „Zrinyi Ilona”, Concursul de matematică „Cangurul matematician”, Concursul de ortografie „Fürkész”, Concursul de ortografie „Simonyi Zsigmond”, Olimpiada de limba și literatura maghiară, Olimpiada de matematică, Concursul de recitări „Vidám versek versmondó versenye”, etc.
· pregătirea pentru examene;
· programe de recuperare pentru elevii cu probleme și de dezvoltare competențelor pentru cei performanți.
Şcoala oferă părinților:
· programe realizate în colaborare;
· transparență deplină și participare la actul decizional.
Activitatea școlară se desfășoară momentan în 4 clădiri, 2 la grădiniță, iar 2 la școală. În cadrul școlii funcționează și un cabinet de informatica dotat cu 10 calculatoare unde cursurile sunt sustinute de un profesor calificat, iar elevii pot afla tainele informaticii. Școala dispune de un CDI (Centru de documentare și informare) dotată cu calculator conectat la internet, cu aparat fotocopiat (xerox), cu televizor, cu Cd player, cu videoproiectoare, are o bibliotecă cu peste 1221 de volume, care se înmulțesc de la an la an.
În ultimii ani școala a fost total reabilitată, amenajată, dotată cu mobilier nou, cu materiale didactice moderne ținând pas cu dezvoltarea societății moderne.