TICHETE EDUCATIONALE 2023-2024
Conform prevederilor Ordonanței de urgență 3946/17.10.2023, în anul școlar 2023-2024, pentru tichetele sociale pe suport electronic sunt eligibili:
a) preșcolarii înscriși în învățământul de stat, care îndeplinesc cumulativ, următoarele criterii:
–au vârsta minimă de 3 ani, împlinită oricând pe parcursul anului școlar curent (copiii pot fi înscriși la grădinițã și înainte sã împlinească vârsta de 3 ani, dacã spațiul o permite, dar devin eligibili în luna în care împlinesc vârsta de 3 ani).
–au vârsta maximă de 6 ani, împliniți după data de 1 septembrie a anului școlar curent;
-venitul lunar pe membru de familie este maximum 633 lei;
b) elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, înscriși la cursuri de zi și care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 1.500 lei.
Reprezentantul legal sau reprezentanții legali, tutorele/tutorii potențialilor destinatari finali, care se încadrează în condițiile de eligibilitate depun la unitatea de învățământ o cerere de acordarea tichetului social pe suport electronic, în termen de maximum 45 zile calendaristice de la începutul cursurilor (data de 27 octombrie 2023).
In vederea completării cererilor se va avea în vedere componența familiei definită la art. 2 din Ordonanța Guvernului n.r 33/2001, aprobată prin Legea 126/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv:
soțul, soția și copii aflați în întreținerea acestora, care locuiesc și se gospodăresc împreună;
Se asimilează termenului de familie și persoana singurã cu copii aflați în întreținere, care locuiesc și se gospodăresc împreună;
Director,
Prof. Stefanescu Alina Petruta