Scurt istoric

Locuirea în această zonă este dovedită din paleolitic, când ocupanţii erau vânători şi pescari. Prima atestare documentară datează de la 25 februarie 1484, într-un act prin care Matei Corvin (1458-1490) donează lui Iacob Gârlisteanu o serie de moşii, printre care şi cea de la Eşelniţa.

Aşezarea actuală datează din 1970 când, în urma construirii Hidrocentralei Porţile de Fier I, nivelul lacului de acumulare a crescut cu aproximativ 20 de metri, înecând şi generând strămutarea a 24 de aşezări de pe malurile românesc şi sârbesc, dintre care 16 (1 oraş, 2 târguri şi 13 sate cu cătunele aferente) de pe malul românesc şi 8 (2 oraşe şi 6 sate) de pe malul sârbesc.

Ceea ce mai aminteşte de vechile aşezări sunt doar câteva terenuri situate în zone mai înalte, la care apa nu a ajuns, amintirile locuitorilor şi sărbătorile locale, păstrate din timpul vechilor aşezări.

Strămutarea, ca fenomen socio-urbanistic, a însemnat mutarea locuitorilor din vechile aşezăminte ca urmare a inundării spaţiilor ocupate. Este denumit fenomen deoarece a durat 2 ani, dar el constituie un proces datorită consecinţelor sale şi implicaţii în alte spaţii de cunoaştere (ecologic mai ales), generând efecte deosebite ca întindere în timp şi spaţiu, dar mai ales la nivelul vieţii sociale, în întreg Defileul Dunării. Strămutarea a început în 1968 şi s-a finalizat cu mutarea efectivă a localităţilor în 1970.