satul muzeu

    O mică parte din casele archiudenilor, care pot face obiectul unei acţiuni de popularizare a acestora.

Imaginile au fost realizate odată cu acţiunea de realizare a muzeului etnografic.

• http://didacticanova.blogspot.com/2008_04_01_archive.html

O datorie - cunoaşterea tezaurului

nostru folcloric

„Avem o datorie sacră faţă de generaţiile care vin,

să-i facem să cunoască tezaurul nostru folcloric.”

(Smaranda Florean)        

         Două surori, ambele învăţătoare, Lucia Pintican, de la Şcoala Generală din Archiud, şi Delia Pop, de la Şcoala Generală „Liviu Rebreanu” din Beclean, au finalizat un curs opţional de „Etnografie şi folclor” pentru elevii ciclului primar, prin publicarea volumului „Fereastra cu muşcate” ( Editura „Napoca Star”, 2008). În cele două şcoli au fost iniţiate proiecte de amenajare a unor muzee de etnografie şi folclor, în cadrul unui program de granturi pentru dezvoltare şcolară.

        Titlul cărţii semnalate, amintind mai degrabă de piesa de teatru a lui Ion Victor Popa, „Muşcata din fereastră”, este o metaforă simbolizând atât deschiderea („fereastra”) sufletelor şcolarilor spre creaţia folclorică, cât şi bogăţia şi frumuseţea acesteia („muşcate”). Apariţia acestei lucrări „demonstrează încă o dată că avem o datorie sacră faţă de generaţiile care vin, să-i facem să cunoască tezaurul nostru folcloric, păstrându-ne astfel identitatea naţională”, a afirmat în preambulul ei inspectoarea de specialitate Smaranda Florean.

            Iubirii pentru spaţiul natal i se asociază, didactic, obiectivele cadru ale cursului opţional de folclor al celor două dăscăliţe: înţelegerea folclorului ca parte integrantă a culturii româneşti, perceperea diversităţii obiceiurilor şi tradiţiilor naţionale şi locale, conştientizarea necesităţii păstrării şi transmiterii obiceiurilor româneşti.

            Se poate afirma faptul că această carte constituie partea teoretică a opţionalului semnalat, iar ultima ei secvenţă este una de evaluare a acestuia, sub forma unei serbări şcolare, „Sfântă muncă de la ţară” (un vers din poezia ,,Plugurile” de Vasile Alecsandri).

        După o scurtă introducere, „Satul românesc, imens zăcământ folcloric”, este prezentată „gospodăria tradiţională”, casa ţărănească cu părţile ei componente: camera de oaspeţi (casa dinainte), tinda şi camera de locuit (casa dinapoi). Din camera de oaspeţi nu lipseau canapeiul, patul cu „cobăr”, icoana cu „cingeu”, lada de zestre. Tinda era spaţiul cu multiple funcţionalităţi, mic depozit de cereale, fără pod, sau bucătărie. Aici era cuptorul pentru copt pâine şi vatra pentru foc deschis („Archiud, dragostea mea - File de monografie”, ediţie coordonată de Melania Cuc şi Rodica Şulea, Editura „George Coşbuc”, Bistriţa, 2007, p.80) . În tindă se ţineau de regulă şezătorile.

        Dintre ocupaţii, este detaliată cultura cânepii, probabil şi ca o etapă pregătitoare a descrierii portului popular archiudean. Lexicul specific acestei ocupaţii, aproape dispărute, reactualizează termeni aproape uitaţi şi necunoscuţi tinerilor generaţii de elevi: „pupci”, „zbiciuială”, „hecelă”, „buci”, „jârebgiuţe”, „bgileşte”, „cenuşar” etc.

            Din punct de vedere etnografic, Archiudul „pare a fi un punct de interferenţă între zona de câmpie şi zona Şieului, atât în port, cât şi în folclor” (monografia citată, p.78).

        Costumul popular, afirmă autoarele „adună în el unduirea grâului, macii câmpului, lacrima izvoarelor şi frunzele codrului”. Ca la un concurs de prezentare a portului popular, facem cunoştinţă cu termeni ca „pogneţi”, „ajur”, „fodor”, „şuluari”, „uioş” etc.

Jocurile specifice archiudenilor sunt: „De-a lungul”, „Bărbuncul”, „Învârtita”. Admirabil este descrisă învârtita de către preotul Octavian Băieş: „Niciodată nu am văzut o învârtită mai îndrăcită ca la nunţile din Archiud. O beţie, o vrajă, o frenezie a jocului se revarsă asupra tuturor”.

        Obiceiurile descrise sunt „legate de anotimpuri, de sărbătorile religioase, de momentele mai importante ale vieţii”. Interesant este obiceiul cununii, „încredinţatul”, logodna tinerilor prin schimbul de „năfrămuţe” (batiste), „şarantăul”, făcutul steagului de nuntă, „colăcarii”, feciorii călare, împodobiţi, purtând la şa un colac, ei însoţind alaiul mirelui plecat după mireasa din alt sat, legatul drumului pentru alaiul de nuntă.

        Bine argumentat este obiceiul priveghiului, „datină prin care se încearcă o evadare din tragismul vieţii”, probabil o reminiscenţă păgână, amintind şi de dacii bucuroşi în faţa morţii, convinşi că astfel ei trec în împărăţia lui Zamolxis. La fel ca în ,,Mioriţa”, în ritualul înmormântării tinerilor nelumiţi, necăsătoriţi, se introduc şi elemente de nuntă: ei sunt îmbrăcaţi ca miri, în alaiul funebru nelipsind steagul, ceteraşii. După aşezarea sicriului în groapă „tinerii joacă în jurul acesteia”.

        Lucrarea se încheie cu imagini referitoare la interiorul casei ţărăneşti, la costumele populare din Archiud, la obiceiul de nuntă „şarantăul”, imagini din spectacolul „Sfântă muncă de la ţară”.

Lucrarea celor două învăţătoare se vrea şi o sinceră intenţie de căutare a „rădăcinilor” rurale ale celor plecaţi din satul natal, fiindcă, aşa cum spunea scriitoarea archiudeancă Melania Cuc, „fără rădăcini suntem Nimeni.”

prof. Ion Radu ZĂGREANU

Şc. Gen. „Liviu Rebreanu”, Beclean