7 IUNIE 2021

Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, a declarat într-un interviu la Adevărul Live că partidul a fost nemulţumit de negocierile purtate de preşedintele PNL Ludovic Orban. Potrivit secretarului general al PNL negocierile au fost în defavoarea PNL şi au existat nemulţumiri care nu s-au spus atunci.

„Trebuie să recunosc că, în ultimul timp, lucrurile nu au mai funcţionat la parametrii pe care i-am dorit noi ca şi echipă. Înclusiv în luna decembrie, când au fost negocierile cu celelalte partide din coaliţie, noi am fost total nemulţumiţi. Acele negocieri au fost purtate strict de preşedintele PNL şi au fost în devafoarea formaţiunii noastre”, a spus secretarul general al PNL. El a mai spus că nemulţumirile nu s-au exprimat până acum, însă fiind alegeri interne „este dreptul fiecăruia să îşi exprime opinia”. „Din momentul în care am ajuns la Guvernare, trebuie să recunosc, anumite lucruri au scârţâit. Au fost şi nemulţumiri. Acestea nu s-au exprimat, însă acum, pentru că avem alegeri interne, este dreptul fiecăruia să îşi exprime opinia şi să aleagă după cum crede că este mai bine pentru viitorul partidului„ a mai spus Robert Sighiartău. Ludovic Orban spune că el este un „garant al menţinerii coeziunii în această coaliţie” şi argumentează faptul că el a condus echipa de negociere pentru formarea coaliţiei de guvernare.

Citeste mai mult: adev.ro/qubyp1

pas cu pas. Cum începe Orban să piardă teren în partid

Pas Contestarea lui Ludovic Orban în interiorul partidului are şi primele efecte în plan politic. Şeful PNL nu a mai reuşit să-şi impună favoriţii pentru două funcţii-cheie, cea de secretar general al Guvernului şi cea de chestor al Camerei Deputaţilor. Grupul de liberali care contestă modul de conducere a partidului de către Ludovic Orban a încetat atacurile publice la adresa şefului PNL. În schimb, aceştia au trecut la tactica diminuării treptate a puterii lui Orban în partid. Metoda aleasă: blocarea accesului la funcţii a oamenilor din anturajul preşedintelui PNL. Iar acest lucru a putut fi observat atât la nivelul deciziilor din Guvern, dar şi la nivelul Parlamentului, în şedinţele desfăşurate cu uşile închise. Numirea lui Tiberiu Horaţiu Gorun în funcţia de secretar general al Guvernului, promovat din funcţia de secretar general-adjunct al Ministerului Finanţelor, i-a luat prin surprindere o parte a liberalilor din conducerea PNL, aceştia aşteptându-se să fie ales, totuşi, un om vechi de partid, adică fie Mircea Abrudean, fie Tănase Stamule. Dar decizia lui Cîţu nu a fost luată de unul singur, ci în urma discuţiilor purtate cu „grupul reformist”, adică tabăra contestatarilor lui Orban, cărora le-a explicat de ce nu îl ia ca mână dreaptă pe Abrudean, actualul prefect de Cluj. Pe de altă parte, de alegerea lui Gorun a ştiut şi Ludovic Orban. Surse din conducerea PNL au precizat pentru „Adevărul” că Florin Cîţu nici nu a vrut să audă de numirea lui Tănase Stamule (fost consilier al lui Ludovic Orban) în funcţia de secretar general al Guvernului. De asemenea, alegerea lui Gorun a fost motivată prin faptul că a lucrat foarte bine cu acesta în ultimul an, în perioada în care Cîţu era ministru al Finanţelor. Mai mult, acesta ar fi fost apropiat de liberali, fără a fi membru de partid, pentru că era funcţionar public, însă în trecut a fost şi în alte partide (PDL, PD) ADVERTISING

Citeste mai mult: adev.ro/qnzjoq

Curtea de Apel Pitești a decis că existența Secției Speciale pentru magistrați nu este justificată, ca urmare a deciziei Curții de Justiție a UE. Sentința este definitivă

https://www.g4media.ro/curtea-de-apel-pitesti-a-decis-ca-existenta-sectiei-speciale-pentru-magistrati-nu-este-justificata-ca-urmare-a-deciziei-curtii-de-justitie-a-ue-sentinta-este-definitiva.html

Liberalii contra Ionuț Cristache

https://www.cotidianul.ro/liberalii-contra-ionut-cristache/

Decizia interimarei de la TVR de a muta România 9 mai pe la 5, după emisiunile în limbile minorităților (cînd în afara unui grup restrîns se mai uită la TVR numai șefii gărilor părăsite) este ca o tăietură de brici pe gîtul unui luptător. Arată ca o execuție de mercenar. Ea a fost detașată în TVR pentru neutralizarea unui om incomod.

Cum încearcă unii să ajungă președinți la TVR

Și care a fost „incomod” și pentru liberali, și pentru pluseriști, și pentru pesediști, inclusiv pentru Traian Băsescu. Emisiunea lui Ionuț Cristache încă mai joacă rolul unui reper de credibilitate pentru TVR. Poate fi socotită ca un for public de dezbatere, în care s-a vorbit deschis, critic, fără menajamente, despre politică și politicieni, economie, corupție, impostură și toate celelalte care apasă peste țară.

Reacții! Ionuț Cristache arată ce s-a defectat

Emisiunea lui Ionuț Cristache a devenit un punct de mare interes pentru o televiziune împărțită între partide și servicii, grupuri de interese și mediocrități și a așezat-o pe o poziție de top în orele de seară. De multe ori, Romania 9 era și mai este egală ca audiență cu programele televiziunilor de știri. Ceea ce, pentru TVR, este o performanță pe care care nu a mai atins-o de decenii.

Mutarea emisiunii simbol a TVR la oră de înmomîntare mediatică este un mod de intervenție politică în libertatea de exprimare. Avem de-a face cu o operațiune plănuită de PNL, pentru a reduce impactul unei tribune publice de la care nu ploua cu tămîieri și pupături. Nu m-ar mira ca la această tentativă de minimalizare a unei emisiuni de impact să fi pus umărul și președintele Klaus Iohannis și devotații săi susținători din SRI.

Ionuț Cristache nu mai e la România 9

Deprimantă poate fi socotită și reacția „industriei”. Exceptînd două-trei site-uri care au semnalat manevra și au consemnat reacția lui Ionuț Cristache, celelalte ziare și televiziuni n-au zis nimic. Organizațiile profesionale (din ce în ce mai adormite) și cele sindicale se fac acum că au alte preocupări. Cele din TVR au amuțit, semn că au schimbat macazul. MediaSind, organ de luptă împotriva Doinei Gradea, tace de parcă și-ar fi atins scopul. În sfîrșit, partidele politice au tăcut și ele. Se liniștește tronsonul orar la care aveau probleme. Mai mult, liberalii, cu guvern cu tot, ar putea considera că au cîștigat un canal la care să se exprime lejer și fără întrebări incomode. În plus, se pot lăuda și ei cu „realizările” și cu ambigua reconstrucție a României.

Tăcerea din jurul deciziei luate în privința emisiunii Romania 9 este un semn că mass-media din țara noastră s-a împăcat cu statutul de întreținută.

Trăiască Marele Cîțu cel Mic!

https://www.cotidianul.ro/traiasca-marele-citu-cel-mic/

Știți care este esența laudelor adresate unui prost sau unei mediocre? Tupeul și lipsa de caracter. Trăsăturile acestea au marcat mai toate campaniile de comunicare ale partidelor politice, inclusive ale PDL. Și se prelungesc acum și în PNL. Tupeu mare, cultură puțină, slugărnicie la refuz. Vă mai aduceți aminte campaniile făcute Elenei Băsescu sau Elenei Udrea? Cum veneau primarii din provincie și spuneau că dorm cu fotografia uneia sub pernă? Cum ieșea Teodor Baconschi la rampă să o giugiulească politic și feminin pe Coana Joițca?

”Eu, Elena, sunt foarte bucuros să lucrez cu tine. Trebuie să faci eforturi monumentale ca să nu cad sub farmecul tău. Eşti inteligentă, eşti frumoasă, eşti tenace, ai anduranţă la mediul general dezgustător al politicii româneşti şi nu te deranjează vecinătatea oamenilor de valoare”.

Urmează elogiul lui Ioan Oltean:

„Soarele răsare de mult timp pentru întreaga Românie de la Bucureşti. A fost un timp când a răsărit şi pentru PDL tot de la Bucureşti. E timpul să răsară din nou. Sunt sigur că prin alegerea noului preşedinte organizaţia va redeveni soarele PDL”.

Nici Cristian Boureanu (mare valoare morală la liberali!) nu putea să rateze ocazia să-și arate caracterul și slugărnicia:

„Este pentru prima oară când organizaţia PDL Bucureşti este condusă de o femeie. Elena Udrea este motorul unei generaţii şi reprezintă femeile curajoase care muncesc şi care sunt chemate să dea ora exactă în politica românească”.

Raluca Ţurcan, cea care a încercat să pară deșteaptă în fiecare demers pupincurist, a exersat și pe ascensiunea Elenei Udrea:

„Mă bucur să fiu astăzi alături de colegii mei, dar în special alături de Elena, care şi-a asumat o misiune grea. Are forţa, are energie, are curaj şi, uitându-mă la ea, nu mă pot abţine şi trebuie să spun că poate fi un veritabil Kill Bill al politicii româneşti”.

Nu cumva ați uitat județele pavoazate cu panourile Elenei Băsescu țuguindu-și botoxatele să pronunțe și ea două vorbe în limba română? Campionii lingușelilor din PDL pe seama favoritelor prezidențiale au ridicat pupincurismul la cote necunoscute în comunism. Elenei Udrea i s-a spus că ”are sînge în păsărică”, ceea ce trebuie să recunoaștem că este un semn de blocaj al minții și de apogeu al vulgarității. Și în bîrfă, și în politică!

Lumea se dumirește. Pînă la urmă oameii înțeleg și judecă. Cu timpul, triumfă un adevăr și se conturează o dreptate. Prostiile spuse din interes nu rezistă prea mult. Toți cei de mai sus, cu excepția Ralucăi Turcan, au dispărut din politică. Pur și simplu au fost șterși. Nu mai reprezintă nimic.

În cazul altora dispariția este mai lentă. Ridicolul iese mai greu la suprafață.

Muc cel Mare de la Cluj s-a lansat în apărarea țării ca o formă dragoste pentru fetele sale. De fapt, cu fetele la defilare, Muc îi face propagandă lui Vasilică Cîțu. S-a dus în Maramureș să cînte două cîțisme pentru candidatul care îi reprezintă interesele și îi consolidează ”parteneriatul”:

„Pot să vă spun că am un motiv particular şi egoist. N-o să vă gândiţi la care, şi o să spuneţi metroul, cum spun cei de la PSD. (…) Deci, nu pentru acel motiv îl susţin pe domnul Cîţu, ca să fiu foarte bine înţeles. Pentru un motiv particular, egoist, care ţine de familia mea, de fetele mele. Eu vreau ca ele să trăiască în România. Se apropie de sfârşitul ciclului universitar şi îmi doresc ca viitorul lor să fie aici, în ţara asta. Ori, ştim că sunt patru milioane de români în afara României. Cum îi aducem pe cei care au plecat de acasă? Cum îi împiedecăm pe cei care astăzi stau cu un picior să treacă graniţa, pentru a munci în UE? Asta nu se poate face decât printr-o politică liberală. Nu se poate face decât printr-o orientare care să pună accent pe producere de prosperitate, de bogăţii, ca să ai după aceea ce să împarţi, să aduci calitatea vieţii, să aduci locuri de muncă, să aduci sănătate, educaţie mai bună. Cine poate face acest lucru? Partidul care este astăzi la guvernare cel mai important”.

Emil Boc a început să fredoneze politică pe cozile patriotice și sentimentale. A cîntat pe coarda prezidențială, fiind un soi de preș la Traian Băsescu. A cîntat și la Nicolae Ceaușescu, și la Ion Țiriac, și la amatorii de sport, făcînd pe șeful galeriei pentru echipa de tenis a României. Cîntă și la Untold și, dacă este nevoie, cîntă și la Orban. La oricare! Și pentru că are pretenții intelectuale, mai schimbă placa și stilul.

Fosta secretară a lui Theodor Stolojan a sărit și ea la promovarea lui Cîțu cu o declarație la Botoșani:

„De fiecare dată, în momentele cruciale de reformă pe care PNL le-a avut sau pe care le-a marcat, am fost într-un parteneriat cu preşedintele Klaus Iohannis şi, da, suntem în continuare într-un parteneriat cu preşedintele Klaus Iohannis, aşa cum avem un parteneriat destul de strâns şi puternic cu Uniunea Europeană, cu Comisia Europeană, parteneriat în urma căruia vom beneficia de nişte resurse de finanţare unice în România ultimilor 30 de ani”.

Ați înțeles ce înseamnă un ”parteneriat”? Ce stă la baza presupusei inteligențe a lui Vasilică Cîțu? De ce asistăm la atîta revărsare de dragoste, de admirație și de ce această susținere pe toate planurile și prin toate județele? Cu un așa parteneriat, și tupeul și caracterul se exprimă mai ușor și mai sincer.

Post scriptum:

Condoleanțe și încurajare pentru toți cei care au pierdut pe cineva și nu au parte de compasiunea nimănui.

Bolojan dă semnalul: Cine pierde șefia PNL trebuie să piardă și funcția în stat

https://www.cotidianul.ro/bolojan-da-semnalul-cine-pierde-sefia-pnl-trebuie-sa-piarda-si-functia-in-stat/

Semnal în bătălia internă din PNL. Totul sau nimic!

Preşedintele PNL Bihor Ilie Bolojan consideră că trebuie să-și piardă funcția deținută în stat cel care va pierde cursa pentru șefia PNL.

Bolojan, și-n căruță, și-n teleguță

Bolojan a vorbit despre cursa pentru șefia formațiunii, spunând că fiecare dintre candidaţi are avantajele sale, Ludovic Orban având experienţă mai mare în politică şi administraţie „şi a dovedit o capacitate de negociere destul de bună, nu doar în interiorul partidului”, în timp ce Florin Cîţu „e dintr-o altă generaţie”, e „finanţist liberal” într-o perioadă în care e nevoie de „oameni care stăpânesc mecanismele financiare în aşa fel încât să poată face reglajele bune”.

„Eu am avut discuţii cu ambii candidaţi în această perioadă, pentru că discutăm probleme administrative, legislative sau inclusiv probleme politice. Am luat o decizie în organizaţia PNL Bihor să nu ne poziţionăm din două raţiuni: pe de-o parte, dacă aş fi participat la o lansare sau la alta, lângă un candidat, mi-aş fi desconsiderat colegii, din punctul meu de de vedere, pentru că eu nu sunt doar preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, sunt şi preşedintele organizaţiei judeţene. Or eu de multe ori am criticat colegii din Capitală că iau anumite decizii administrative (…) fără să-i consulte pe cei care au o anumită expertiză în domeniul respectiv. Dacă aş fi făcut la fel, nu s-ar fi pus problema periclitării poziţiei mele de preşedinte, dar nu m-ar mai fi respectat colegii şi deci, din respect pentru dânşii, decizia pe care noi o vom lua se va face după Conferinţa Judeţeană de alegeri, care va avea loc la jumătatea lunii iulie, după consultarea primarilor noştri, a parlamentarilor şi a oamenilor alături de care în aceşti ani am obţinut rezultate administrative”, a spus Ilie Bolojan, vineri seară, la Digi 24.

El a adăugat că este important de văzut programul fiecărui candidat şi „care este echipa care va garanta că acel program devine realitate”.

Bolojan a anunțatcă decizia PNL Bihor va fi anunţată după a doua jumătate a lunii iulie sau în august.

„Suntem în situaţia în care avem doi colegi care candidează, fiecare are avantajele lui şi deci va fi o competiţie. Având în vedere că suntem în guvernare şi nu suntem în opoziţie, nu estimez că va mai fi o altă candidatură pentru că trebuie să dăm un sens guvernării şi atunci trebuie să existe o formulă în care să aliniezi deciziile guvernamentale, deci trebuie simplificată structura de decizie (…)”, a susţinut Ilie Bolojan.

El a explicat care sunt, în opinia sa, avantajele fiecăruia dintre candidaţii la şefia PNL.

„Domnul Orban are o experienţă mai mare pentru că este activ politic de foarte mulţi ani de zile, deci are o anumită predictibilitate pentru că îl cunosc colegii, are o experienţă destul de mare în administraţie, în Parlament, a fost viceprimar, deci vede lucrurile în ansamblu şi a dovedit o capacitate de negociere destul de bună, nu doar în interiorul partidului, dar inclusiv în Parlament, cel puţin votul de cădere a Guvernului Dăncilă a fost totuşi un rezultat de negocieri şi deci are nişte avantaje”, a declarat el.

„Domnul prim ministru Florin Cîţu are alte avantaje, e dintr-o altă generaţie şi dacă eşti un om dintr-o generaţie, să spunem, mai tânără e un avantaj inclusiv prin această chestiune, e finanţist liberal într-o perioadă în care datorită dezechilibrelor pe care le are ţara noastră e nevoie totuşi de oameni care stăpânesc mecanismele financiare în aşa fel încât să poată face reglajele bune şi, sigur, are poziţia de premier, care este o poziţie importantă, e o poziţie de jucător în care în perioada următoare poate să demonstreze ceea ce vrea să facă”, a mai spus el.

El a subliniat că actul de guvernare contează foarte mult.

„Degeaba ai un preşedinte la partid deosebit, o echipă de conducere nemaipomenită, dacă Guvernul condus de partidul tău, cu miniştri pe poziţii cheie, cu un rol totuşi important în coaliţie, nu livrează, nu este bună regulă. Nu e o problemă pentru partidul respectiv, ci pentru ţară sau poentru comjunitatea respecitvă pentru că se pierd nişte ani”, a explicat Ilie Bolojan.

Întrebat dacă vreunul din cei doi candidaţi ar putea să îşi piardă funcţia în cazul în care nu câştigă alegerile din partid, el a explicat: „Pentru a putea da rezultate într-o funcţie de management, că este public, că este privat, ai nevoie de autoritate. În condiţiile în care autoritatea îţi este ştirbită într-o formă sau alta, chiar dacă ai vrea s-o exerciţi cu randamentul maxim acea funcţie nu mai poţi. În momentul în care într-o competiţie într-un partid ocupând o funcţie care depinde de partid, deci nu este o funcţie votată deja – eşti parlamntar, de exemplu, care nu ţi-o mai ia nimeni – şi partidul din care faci parte nu-ţi dă votul de încredere, adică pierzi competiţia, deja autoritatea este serios afectată pentru că se presupune că dacă nici ai tăi, de exemplu, nu te-au susţinut, înseamnă că e greu să mai exerciţi autoritatea asupra altora, deci va fi o problemă menţinerea acestor funcţii, pentru cel care pierde. Asta este punctul meu de vedere personal. E o decizie a fiecăruia ce va face în această stiuaţie, dar nu voi fi doi câştigători”.

Autoportretele liberalilor: „oportuniști, lichele, șmecheri” contra “Bădălăi”

https://www.cotidianul.ro/autoportretele-liberalilor-oportunisti-lichele-smecheri-contra-badalai/

Grupările din PNL își aruncă vorbe grele acum când s-a dat startul în cursa pentru șefia partidului.

De pildă, fostul secretar general al Guvernului, Antonel Tănase, a lansat un atac dur la adresa susținătorilor lui Florin Cîțu pentru șefia PNL numindu-i „oportuniști, lichele și șmecheri” într-un mesaj în care se războiește cu un ziarist.

„Citeam deunăzi un articol al unui domn care are meseria de “jurnalist”, articol în care explica cum că Ludovic Orban “reprezintă generația expirată” pentru că face parte din garnitura de politicieni din ‘90 și deci, cu alte cuvinte, ar trebui să se retragă. Pe scurt, ce zicea domnul “jurnalist” este că, dacă ai peste 50 de ani în țara asta, atunci toate ar trebui să se termine. Viața socială, cariera și tot ce ai mai putea face după vârsta de 50 de ani nu își mai au rostul și deci nici nu mai ești binevenit în societate sau pe piața muncii pentru că, pe scurt, “ești expirat”.

M-aș fi gândit și eu serios dacă nu cumva domnul “jurnalist” are dreptate, asta dacă “jurnalistul” respectiv nu ar fi avut și el la rândul său multă experiență în domeniul “jurnalistic” de pe vremea când domnia sa închina ode epice domnului Băsescu și doamnei Udrea, care, probabil, îi și plăteau salariul.

Găsesc mereu fascinant cum anumiți oameni uită că au un trecut și acel trecut este lipit de ei. Orice ai face, trecutul și reputația, tot ce ai lăsat în urmă, te definesc, te urmează oriunde și nu pot fi rașchetate cu șpaclul și nici dizolvate cu diluant.

Și pentru că tot suntem la capitolul renume, nu te poți numi un “om nou”, un om “care o ia de la capăt într-un nou proiect politic” dacă tot ce ai făcut până la “noul proiect” a fost să ștergi pantofi pentru putere, să te guduri pentru 5 minute la știri, să lingușești, să cerșești poziții, să juri loialitate când nu ți-a cerut-o nimeni, să faci compromisuri ca să pari relevant, să fentezi munca, să minți că ești capabil când de fapt nu știi diferența între Pepsi și Plexi, în sfârșit, un om nou este acela care nu caută cu disperare să se facă de râs arătându-și duplicitatea pentru a rămâne pe scena politică.

Cât despre inițiatorul “proiectului politic nou” ei bine, eu, dacă aș fi în locul lui, m-aș delimita pe cât posibil de oameni care acum 1 lună voiau să-i care plasele lui Ludovic Orban pentru puțină atenție.

Când ești cu adevărat nou și vrei să faci cum nu au făcut alții, să te îndepărtezi de practicile vechi, să începi de la 0, atunci nu aduna lângă tine în poza de grup oportuniști, lichele și șmecheri.

Revenind la “expiratul” politician Orban, ei bine, el a fost singurul care s-a opus formării USL, decizie în urma căreia a suferit politic ani la rând, singurul care a reușit să îndepărteze PSD de la guvernare înainte ca toată România să devină proprietatea privată a lui Liviu Dragnea și a prietenilor lui și singurul care a repus PNL pe harta politicii, pe vremea când cei care stau acum în poza de grup a “noului proiect politic” îl duseseră în derizoriu.

În plus, liberalismul nu este o declarație de 3 minute, cât durează să te filmeze la știri, liberalismul este o atitudine, o stare de spirit, un crez, dacă vreți, iar Ludovic Orban îl practică încurajând orice competiție în interiorul partidului.

Voi vota Ludovic Orban la congresul din toamnă al PNL pentru toate motivele expuse mai sus dar mai ales pentru că domnul Orban este un lider, nu un șef.

Să ne reauzim sănătoși!”, a scris Tănase pe pagina sa de Facebook.

În replică, deputatul PNL Florin Roman, susținător al lui Florin Cîțu, i-a numit pe liberalii lui Ludovic Orban „Bădălăi”:

„Văd ca din păcate, cedează nervii la unii din echipa lui Ludovic Orban, cel care a rostit apăsat ca “începe festivalul democrației”.

Eu am spus ca va fi lupta și una urâta, pentru ca știu cine s-a cățărat in spatele succesului lui Orban. A-i numi “lichele” pe Boc, Flutur, Rares Bogdan, Robert Sighiartau, Raluca, Alina, Dinu Iancu Salajan, Nicolae Ciuca, Ion Lungu, Monica Anisie, Mara Calista, Pavel Popescu, Dan Vilceanu, Ionel Bogdan, Stefan Stoica, Hubert Thuma, Marcel Romanescu, Daniel Buda, Daniela Cimpean, Virgil Popescu, Lucian Bode, Virgil Chitac, și ultimul pe lista, cu voia Dvs, Florin Roman și alți liberali care au câștigat batalii pentru PNL mi se pare deja prea mult. Sper ca Ludovic Orban sa-și trezească “Bădălaii” și sa le dea obligatoriu lectura despre Bratieni! Poate își amintesc de PSD și de bucuria lor la astfel de declarații.

L-am sunat pe Antonel Tanase și i-am spus ca nu ma regăsesc in “aprecierile” lui de susținător al lui Ludovic Orban. Poate nu este timpul trecut sa îndrepte ce mai este de îndreptat și sa ceara scuze pentru aprecierile triviale la adresa unor oameni, care l-au trimis ministru in guvernul liberal, și cu voturile aduse de “lichele”. Așa nu se face, Ludovic Orban!”

Antisemitism cu voie de la stat

Un cimitir evreiesc a fost vandalizat, la Ploiești. Nu e primul caz, în România. Antecedentele au fost, însă, mușamalizate. În ciuda declarațiilor politice, neaplicarea legii încurajează actele antisemite și rasiste.

Cu o lună înainte de sfârșitul mandatului, președintele Israelului, Reuven Rivlin, vine la București, într-o vizită de stat amânată un an din cauza pandemiei Covid-19. Șeful statului evreu se va întâlni, pe 8 iunie, cu președintele Klaus Iohannis și va vorbi în fața camerelor reunite ale Parlamentului. „Conexiunea cu România este semnificativă pentru evoluția problemelor relevante pe care Israelul le are cu Uniunea Europeană”, a comentat pentru presa din Israel Gadi Arieli, coordonatorul Institutului pentru Export, agenția guvernamentală de la Ierusalim specializată în comerțul internațional. Vizita, mai scrie ziarul Maariv, se va concentra și pe problema rememorării Holocaustului și lupta împotriva antisemitismului.

Despre antisemitismul din România a vorbit și Raportul privind libertatea religioasă în anul 2020, difuzat săptămâna trecută de Departamentul american de Stat. Documentul remarcă, între altele, că „urmărirea penală a cazurilor de discurs antisemit şi de negare a Holocaustului a continuat să fie o raritate”. Autorii actelor de vandalism asupra unor cimitire, sinagogi sau monumente nu au fost puși sub acuzare, un exemplu fiind vandalizarea, în 2019, a monumentelor funerare din cimitirul evreiesc de la Huși, caz pe care autoritățile de acolo l-au închis sub pretextul că ar fi fost comis de oameni beți. Între timp, chiar săptămâna trecută, în noaptea de 2 spre 3 iunie, un alt cimitir evreiesc, cel din Ploiești, a avut și el parte de astfel de barbarii.

„Nu e nimic controversat”

În prima jumătate a lui 2020 au fost înregistrate 53 de cazuri nesoluționate de parchet, inclusiv discursuri fasciste. În plus, în mai multe orașe din România există străzi sau instituții publice care poartă numele unor persoane condamnate de crime împotriva umanității și de război în perioada legionar-nazistă. Printre acestea, mareșalul Ion Antonescu, conducătorul statului militarizat român în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, aliat al Germaniei lui Adolf Hitler.

Istorici, ofițeri în rezervă ai armatei române și oficiali administrativi au participat săptămâna trecută, lângă Huși, într-o biserică din Vaslui, la un parastas pentru Antonescu. „Este ilegal și inadmisibil”, spune reprezentantul Guvernului României pentru combaterea antisemitismului, deputatul Alexandru Muraru, care amintește, într-un comunicat, că Antonescu „a pus la cale, în anii 40, un întreg plan de exterminare a populației evreiești”. Oficialul guvernamental a aflat despre eveniment dintr-o relatare a presei locale vasluiene care notează, pe burtiera relatării video, că ar fi vorba despre „o figură extrem de controversată din istoria modernă a României”.

„Nu e nimic controversat aici”, comentează pentru Deutsche Welle profesorul Marcel Bartic, specializat în istoria mentalităților și imaginarului, studiul Holocaustului și istoria drepturilor minorităților. „Lucrurile sunt foarte clare. Există atâtea dovezi, o bibliografie atât de consistentă, colecții de documente, încât nu e nimic controversat. Regimul Antonescu a fost unul criminal și se face vinovat de moartea a 300 de mii de evrei și 25 de mii de romi. Istoria secolului 20 a rămas într-o zonă în care foarte puțini specialiști au curajul să spună lucrurilor pe nume”.

Turnul călduț de fildeș al profesorilor

România are în continuare o problemă serioasă în abordarea propriului trecut. Iar aceasta pornește chiar de la istorici, care, spune Bartic, folosesc un discurs cu dublă măsură, „pseudoneutru și toxic pentru adevărul istoric”. Autoritățile, este de părere istoricul, au făcut, de data aceasta, ceea ce trebuie, cel puțin în privința cadrului legislativ. Reiese și din raportul Departamentului de Stat, care evocă existența unei legislații care să descurajeze și să combată antisemitismul. „Poate nu e suficient, dar suntem pe drumul cel bun”, consideră Bartic, care adaugă: „Bunele intenții s-au blocat undeva la mijloc: între autorități și elevi suntem noi, profesorii. Ne-am obișnuit să stăm într-un turn de fildeș, unde e foarte comod, foarte călduț. Ne ținem departe de subiectele care ard. Din partea noastră este tăcere. Ni se aude vocea doar când sunt mișcări cu iz sindicalist. Nu și acolo unde sunt cazuri de intoleranță, unde au fost oameni discriminați din anumite motive. Copiii observă și se întreabă uneori ce părere are profesorul despre un subiect sau altul - și e liniște, și e călduț. Hai să mulțumim pe toată lumea. Nu! Profesorul are obligația morală să intervină în astfel de situații.

Asta este rețeta succesului: elevii trebuie să simtă că într-adevăr crezi în lucrurile despre care le vorbești. Să le transmiți convingerea că valorile pentru care pledezi sunt cele reale, nu doar le afișezi în timpul orelor și le abandonezi după ce a sunat de ieșire, s-a terminat. Copiii simt lucrurile acestea. Noi, profesorii, în special profesorii de istorie, trebuie să fim modele pentru copiii noștri. Iar a fi model înseamnă, dacă e să ne raportăm la problematica Holocaustului, în primul rând să accepți, să recunoști și să susții adevărul istoric. Nu toată lumea face asta. Sunt subiecte istorice în care nu trebuie să împaci pe nimeni. Adevărul istoric este unul singur și trebuie spus, cu subiect și predicat, respectând sursele istorice, care sunt foarte multe”.

Școala la care se învață avantajul de a fi diferit

Diana Gherasimiuc predă istoria de 13 ani la Centrul Educațional Laude-Reut din București. Ca și elevii școlii cu care am discutat, a pronunțat în mai multe rânduri sintagma „valorile evreiești” la care sunt expuși copiii, care - asemeni profesorilor - provin din medii variate, din confesiuni diferite, inclusiv din lumea islamului.

„Prima dintre valorile este obișnuința cu alteritatea. Toleranță față de celălalt, indiferent cine este celălalt. Copiii înțeleg că a fi diferit nu este sub nici o formă un dezavantaj ci un avantaj. Sunt expuși la foarte multe forme de diferit și învață la școală respectul față de celălalt, față de felul lui de a fi pe care ți-l dorești și pentru tine, să-l experimentezi, și la rândul tău îl oferi pe al tău celorlalți. Mă interesează să văd de ce tu ești altfel. Ne bucurăm de diversitate”.

Centru Laude-Reut funcționează ca urmare a unui demers lansat, în 1997, de Tove Ben Nun-Cherbis: reînvierea educației evreiești în România, chiar pe locul fostei școli evreiești, dispărută de-a lungul celor două dictaturi devastatoare pentru România, cea nazistă și cea comunistă. Este de la sine înțeles că studiul Holocaustului este o datorie de onoare pentru această școală.

„Am avut la un moment dat un eveniment la care am invitat o supraviețuitoare a Holocaustului”, povestește profesoara Gherasimiuc. „O doamnă incredibilă, de o modestie și un bun simț teribil, care l-a vorbit copiilor despre experiența ei. La final am întrebat-o dacă am putea să facem ceva pentru ea, Ne-a spus că de la fereastra ei se vede o mare zvastică, într-un părculeț pentru copii. Credeți că ați putea să faceți cumva să dispară? Toți copiii ar fi vrut să plece atunci și să vopsească”.

Daria Goldenberg a studiat de la grădiniță la Laude-Reut și termină acum clasa a a XII-a. „Această conexiune cu oameni care au trecut prin aceste orori este foarte specială. Odată ce auzi și vorbești și comunici cu o persoană care a supraviețuit acelor evenimente îți dai seama de riscul amneziei. Nu este doar o oră de istorie sau nu este doar o tablă plină de reguli pe care trebuie să le reținem, este o experiență prin care trecem cam toți și care ne oferă ustensile proprii de înțelegere”.

„Copiii trebuie să știe”

Vorbim despre antisemitism și ne așteptăm să fie undeva departe de noi. Dar nu e, spune Gherasimiuc. „Am avut situații în care am parcat pe trotuar și am auzit în spatele meu că jidanii ăștia ne iau locurile de parcare. Cred că persoana aceasta va avea o problemă cu oricine altcineva”, conchide profesoara.

Marcel Bartic a început ca autodidact în explicarea Holocaustului pentru elevi. „Sper eu să nu fi greșit foarte mult. Experiența m-a învățat să adaptez conținuturile fiecărui nivel de vârstă. La noi, în învățământul gimnazial, începem din clasa a VII-a să vorbim despre acest subiect. În școlile britanice există discuții încă din ciclul primar. E important și factorul psihopedagogic, modul în care le vorbim. Holocaustul nu a fost așa, dintr-o dată. Auschwitzul are o istorie în spate. Sunt ani în care au fost luate măsuri care au crescut treptat în intensitate. Cu copiii din clasele mai mici aș începe invitându-i să se pună în pielea unui elev din Germania nazistă care s-a trezit dintr-o dată dat afară din școală doar pentru că este evreu. În București, s-a întâmplat exact același lucru, după 1940. Copiii trebuie să știe lucrul acesta.

Nu am nici o îndoială că în școlile din România sunt oameni care au discernământul necesar pentru a recunoaște adevărul istoric, așa cum trebuie să recunoaștem că sunt și, la polul opus, oameni mai degrabă afectați de un naționalism și o modalitate de a se raporta la izvoarele istorice care nu au nimic în comun cu statutul unui profesor de istorie”.

Centrul Laude-Reut organizează evenimente educaționale deschise pentru profesorii și elevii întregului învățământ bucureștean. Cei interesați să afle trebuie doar să își dorească acest lucru. „Sunt colegi care preferă să nu intervină pentru că este mai comod așa. Și”, spune profesorul Bartic, „mai există și negaționiști ai Holocaustului, afectați de o doză toxică de naționalism și care din nefericire transmit ideile acestea mai departe. Nu toată lumea înțelege rolul educației în combaterea antisemitismului”.

„M-au întrebat dacă mă învață să fiu zgârcit”

Elton Dincă este unul dintre adolescenții care se pregătește de Bacalaureat. „Pentru mine, să văd cum merg lucrurile în comunitatea evreiască și să mă implic într-o oarecare măsură în activitățile comunității evreiești din România a fost un plus și așa am tratat-o. Și așa am prezentat-o și prietenilor și cunoștințelor mele - ca pe ceva unic. Mi s-a întâmplat, când am spus că urmez școala evreiască, să fiu întrebat dacă mă învață să fiu zgârcit. M-a deranjat ura asta nejustificată, venită din stereotipuri, din mentalitățile care se transmit din generație în generație, și nu poate fi schimbată cu nici un fel de argumente. Nu le plac evreii, dar nu au întâlnit un evreu în viața lor.”

Daria, colega lui Elton din ultimul an de școală, scoate în evidență ignoranța: „Sunt adolescenți care fac o glumă antisemită. Le explic de ce nu ar trebui să o facă și mi se răspunde cu nonșalanță că a fost doar o glumă, că nu ar trebui să o iau în serios, să nu o iau personal și să nu mă supăr. Oricât de inocentă ar putea părea, este primul pas către ură. Poate sună exagerat, dar glumele au fost un prim pas către genocid și către pogrom. Cred că asta mă deranjează cel mai tare: că sunt ignorate observațiile mele. Dar învățăm că trebuie să fim o voce pentru cei care nu sunt auziți. Toleranța este o chestie învățată în această școală”.

Yaleen Zosmer pune cazurile de antisemitism de care s-a lovit pe seama bravadelor și naivității: „Venind din partea unor copii de vârstă fragedă pentru asemenea concepte, a fost generată mai mult de dorință de a intimida; și cu ce poți mai bine intimida pe cineva decât cu ceva ce nu poate schimba? Lucrurile acestea sunt adânc implementate în conștientul fiecăruia și e de muncă. Munca înseamnă educație, dar înseamnă și a te uita în jurul tău și a-ți da seama că toți suntem în esență la fel și vrem în esență același lucru. Munca înseamnă să vrei”, punctează eleva de clasa a X-a.

În Laude-Reut, toleranța „se învață ca un fel de picătură chinezească. Și ne este insuflată această mentalitate de a acționa vehement, de a ne spune punctul de vedere dar în același timp de a ști când trebuie să ne oprim. Acest echilibru joacă un rol foarte important. Mai greu e că nu poți vorbi cu cineva care nu vrea să te audă”, încheie Yaleen.

„Spațiul public e debusolat fiindcă aude o singură variantă”

Bartic ar propune cursuri de formare profesională care să îi pregătească pe colegii lui care predau istoria, cultura civică sau gândirea critică pentru o altfel de abordare a Holocaustului. „În momentul de față pare o simplă lecție de istorie. Nu e așa, nu e ca și cum aș vorbi despre statul lui Burebista. Sunt lucruri care ne afectează viața de zi cu zi, sunt lucruri care dor, până la urmă. Sunt etape istorice pe care nu și le asumă nimeni. Opinia publică poate fi influențată nu doar de discursul antisemit ci și de absența unor reacții din partea celor care ar trebui să le aibă. Sunt pseudopersonalități care au un discurs toxic în societatea românească și nu e nimeni care să contraargumenteze. Pot să înțeleg de ce marea majoritate a spațiului public e debusolată și confuză - pentru că aude o singură variantă”.

Marcel Bartic este dezamăgit în primul rând de Academia Română, „instituția din partea căreia toată lumea așteaptă o validare a adevărului științific, dar care, de fapt, susține un discurs aflat la polul opus, ceea ce este dureros”.

Educația nu e singurul antidot: „Trebuie să ne amintim și că există prevederi legale. Scrie foarte clar: simbolurile fasciste și antisemitismul sunt pedepsite prin lege. Or, astfel de manifestări au loc în spațiul public și nici măcar autoritățile nu sancționează, măcar la nivel simbolic. Această absență a coerciției încurajează”.

La 15 ani, Maria Kehaiyan, care tocmai termină clasa a VIII-a, spune deja că școala Laude-Reut „chiar m-a ajutat să devin acel om care-mi doream să devin”. I-a oferit, dincolo de educația teoretică, „pe care o înveți pe hârtie, lucrurile de care ai nevoie în viață: cum să abordezi un om, cum să-l asculți, să nu vorbești peste el, să-i înțelegi ideea, să analizezi înainte să vorbești. În România mi se pare că nu se respectă această ascultare a celuilalt”. Iar pentru Theia Hartenis, care trece la toamnă în clasa a XII-a, lucrurile sunt relativ simple: „Avem mai mult sau mai puțin aceleași valori dar, cu siguranță, aceleași drepturi. Chiar dacă suntem sau nu evrei, chiar dacă suntem o comunitate mai restrânsă sau mai mare, există un viitor pentru toți”.

VĂ MAI RECOMANDĂM

Antisemitism şi extremism în România, în Europa şi aiurea

Că e şi internaţională n-o face mai puţin românească. E vorba de problema antisemitismului. Care cu şi fără evrei devastează, iată, minţile unui tot mai mare număr de oameni din lumea liberă, periclitându-i democraţiile.

Și Dumnezeu unde era? La 80 de ani de la Pogrom

Prolog în cer, apud Bossuet, Elevations: ”Îl făurisem să fie spiritual în carnea sa; iar acum a devenit carnal până și în spirit”; spus altfel: i se iau mințile celui pe care D-zeu vrea să-l piardă. Vai de vecinii lui.

Comentariu: 75 de ani de la Auschwitz - ce are Germania de făcut acum

La 75 de ani de la eliberarea lagărului Auschwitz, nu ajunge doar păstrarea vie a amintirii. Tocmai Germania trebuie să ia măsuri concrete și imediate împotriva urii față de evrei și xenofobiei, cere Ines Pohl.

„Dacă nu-i omori tu, te omoară ei”

https://evz.ro/daca-nu-i-omori-tu-te-omoara-ei.html

În această logică abruptă, Gelu Voican Voiculescu, unul dintre corifeii evenimentelor din 1989, explică logica revoluției.

Susținând că atunci a avut loc o revoluție, Gelu Voican Voiculescu ne servește acest tip de raționament. Dar dacă a fost o lovitură de stat? Atunci, procedând la fel de cinic, nu poate fi întoarsă afirmația pe dos? Cum că în logica unei lovituri de stat „Dacă nu-i omori tu, te omoară ei”. Ce vrea să spună cel care a condus până de curând Institutul Revoluției Române?

Răspunzând unor întrebări, după opinia mea, excesiv de amabile, puse de Alice Barbu, redactor specializat în istorie la Evenimentul Zilei, și de directorul publicației, Dan Andronic, el însuși absolvent al Facultății de Istorie, Gelu Voican Voiculescu explică, în acest fel, nu numai că nici vorbă nu a fost de vreo lovitură de stat în decembrie 1989, dar că, utilizând raționamentul de mai sus, cuplul Ceaușescu trebuia executat. Ceea ce s-a și întâmplat, ghinion pentru toată lumea, chiar în sfânta zi de Crăciun.

Dar noutatea cu adevărat senzațională, dincolo de fractura de raționament legată de cine pe cine ucide, este că, pentru prima dată, aflăm, un detaliu cheie, de la una dintre puținele persoane care au luat decizia executării printr-un asasinat a cuplului Ceaușescu, după ce acest cuplu fusese capturat încă din 22 decembrie, fără ca cetățenii să fi fost informați. Ne spune Gelu Voican Voiculescu, că un eminent jurist, Nicolae Radu, a elaborat un document în patru pagini, respectiv decretul de instituire a tribunalului revoluționar de la Târgoviște. Și că în textul acestui decret ar fi introdus următoarea propoziție: ,,Sentința va fi irecuperabilă, și imediat executorie”. Citind faimoasa frază, am rămas literalmente cu gura căscată. Cum adică să fie sentința irecuperabilă? Așa ceva nu există.

Poate că este o greșeală.

Poate că autorul acestui decret de patru pagini a vrut să spună că sentința este irevocabilă. Sau poate o fi greșit Gelu Voican Voiculescu. Și ce înseamnă că sentința e imediat executorie? Înseamnă, nici mai mult nici mai puțin, că autorii loviturii de stat, căreia ei i-au spus revoluție, pentru a se spăla pe mâini de sângele vărsat, doreau cu tot dinadinsul ca soții Ceaușescu să fie imediat executați după simulacrul de proces. Să nu aibă,prin urmare, nici o posibilitate de a face apel.

De a demonta așa-zisele probe administrate împotriva lor cum că ar fi ucis 60000 de români și ar fi furat miliarde de dolari. Asta înseamnă, nici mai mult nici mai puțin, decât faptul că procesul avea un final dinainte cunoscut. Și tot ce am văzut la televizor nu a fost decât o farsă sinistră. Sau poate mă înșel eu.

Poate că cei care s-au cocoțat în vârful puterii în decembrie 1989 au fost, în realitate, niște democrați, și s-au gândit, utilizând expresia conform căreia ,,Sentința va fi imediat executorie” în sensul că, dacă soții Ceaușescu vor fi declarați nevinovați,ei urmau să fie repuși de îndată în toate drepturile.

Dar cine este acest ,,eminent jurist Nicolae Radu”, invocat de Gelu Voican Voiculescu? L-am căutat degeaba pe Google, m-am interesat degeaba contactând mai mulți foști colegi de la Facultatea de Drept. Nimănui numele acestui eminent jurist nu-i spune nimic. În schimb le-a spus conspiratorilor care, iată, îl invocă și după 30 de ani.

În căutarea ,,Eminentului jurist”, am luat legătura cu Gelu Voican Voiculescu. Bazându-mă pe faptul că omul le știe pe toate, întrucât atunci a fost în miezul evenimentelor, iar mai târziu, mai mulți ani, a condus Institutul Revoluției Române. Apropo, ce ar fi să se înființeze și un Institut al Loviturii de Stat? Și surpriză. Mai întâi Gelu Voican Voiculescu îmi spune că ,,eminentul jurist Nicolae Radu” e mort. Mă rog. Să-i fie țărâna ușoară! Dar când îi cer detalii domnului Voiculescu, pentru a afla în ce au costat eminentele calități ale decedatului, aflu că, de fapt, nu el i-a atras colaborarea acelui Nicolae Radu, ci Cazimir Ionescu.

Pentru cei care nu-și mai aduc aminte, precizez ca domnul Cazimir Ionescu, provenind din rândurile Armatei Române, a figurat și el, printre ,,revoluționarii” de frunte ai României. Numai că domnul Cazimir Ionescu, care nu a fost și nu este nicidecum expert în Drept, nu răspunde la telefon. Poate că nu-și mai amintește nimic despre ”eminentul jurist” care a compus cele patru pagini ale decretului.

Și acum, bomboana pe colivă. Pe coliva soților Ceaușescu. Ion Iliescu, care în acel moment nu avea nicio calitate oficială, dar care se erijase în capul revoluției, de profesie activist și inginer, specialist în hidrotehnică, a luat cele patru pagini scrise de ,,eminentul jurist” și le-a transformat într-una singura.

Practic a rescris decretul așa cum l-a tăiat capul pe domnia sa. Iar cei câțiva juriști prezenți de formă la acest simulacru de proces, nici măcar nu au clipit după ce au citit respectivul decret, finalizat de un impostor și redactat inițial de un ,,eminent jurist” de care nu a auzit nici naiba. Și făcându-se că plouă, i-au condamnat senin la moarte pe soții Ceaușescu.

Probabil că procurorii militari, care, cu chiu cu vai, după 30 de ani, au ajuns la concluzia că în România a avut loc o lovitură de stat, pusă la cale de agenți ai serviciilor secrete sovietice, au ajuns și ei la același punct de vedere. Că dacă nu îi omoară pe ei, riscă să fie ei înșiși omorâți.

SRI, CAPĂT DE LINIE?

https://inpolitics.ro/sri-capat-de-linie_18449011.html

Detonându-se, Lucian Duță, fost șef al Casei de Sănătate, lansează câteva dezvăluiri bombă, dar și o profeție sumbră. Și anume că Serviciul Român de Informații nu va renunța niciodată la arma cibernetică. Va ține cu dinții de sistemul Big Brother perfect funcțional din 2017. Este momentul să trecem în revistă atât implicațiile, cât și consecințele.

Cu o condamnare pe cap în prima instanță de mai mulți ani de închisoare și cu riscul ca, la apel, să-i cadă peste cap sabia lui Damocles, Lucian Duță, abandonat de tovarășii săi de drum din SRI și din politică, s-a detonat din nou la Realitatea Plus, într-un interviu acordat în exclusivitate realizatorului Anca Alexandrescu. Este momentul să facem un bilanț al dezvăluirilor pe care le-am auzit și care ar trebui să îngrozească întreaga Românie.

1). Casa de Sănătate rulează un buget imens, de câtva miliarde de euro anual. Partidele politice au pus din capul locului ochiul pe acest buget, încercând în fel și chip, prin intermediul celor pe care i-au pus să păstorească această instituție, să sifoneze în mod ilegal cât mai mulți bani. O parte s-a scurs cu siguranță în buzunarele unor politicieni aflați la butoane, dar cea mai mare parte a fost destinată campaniilor electorale. În acest sens, Lucian Duță face declarații incendiare și ne pune la dispoziție și documente din dosarul penal la fel de incendiare. Avem astfel certitudinea că milioane de euro au luat drumul Partidului Democrat chiar prin intermediul lui Duță, și alte miiloane, poate zeci de milioane, prin intermediul lui Cristian Bușoi, succesorul său la Casa de Sănătate. Primul e condamnat în primă instanță, al doilea a fost ignorat de către Direcția Națională Anticorupție, în ciuda denunțurilor făcute împotriva lui.

2). Din fondurile Casei de Sănătate s-au înfruptat nu numai politicieni, ci și ofițeri superiori ai Serviciului Român de Informații, mai cu seamă cei care au fost implicați în canibalizarea bazei de date a Casei de Sănătate și în elaborarea sistemului Big Brother.

3). Cum s-a procedat concret pentru sifonarea unor sume de zeci de milioane de euro? Relativ simplu. În vederea creării cardului de sănătate, o performanță a statului român, realizată în perioada în care Duță a condus această instituție, au fost alocate importante fonduri europene sub condiția ca de sistemul elaborat să beneficieze o agenție guvernamentală. Și în niciun caz un serviciu secret. În final au fost alocate și alte sume la fel de consistente, în scopul achiziționării din Marea Britanie a unora dintre cele mai performante motoare de căutare. În baza unui caiet de sarcini cu dedicație, elaborat, culmea, sub semnătură de un colectiv de ofițeri SRI, două firme de casă, Siveco și Hewlett-Packard, au fost beneficiarele celor mai consistente fonduri. Acestor societăți IT de casă li s-au impus obligații financiare nelegale, atât de către partidele politice aflate la putere, prin intermediul celor doi foști directori ai Casei de Sănătate, cât și direct, de către generalii din conducerea Serviciului Român de Informații implicați în această operațiune. Cele două firme de casă s-au executat, dar managerii lor, Irina Socol și, respectiv, Radu Enache, strânși cu ușa de DNA, au făcut și numeroase denunțuri care există în voluminosul dosar penal. Odată devoalate aceste realități, pe parcursul derulării anchetelor penale, s-a ajuns în stuația în care Lucian Duță, după ce a fost felicitat pentru buna colaborare de către conducerea SRI, să fie abandonat, aruncat peste bord și trimis în expresul către penitenciar. În timp ce Cristian Bușoi, pentru moment cel puțin, a scăpat cu fața curată, cu banii luați bine merci pentru partid, dar și pentru el însuși, întrucât are o avere de neexplicat, a rămas demnitar PNL și a fost ales europarlamentar.

4). Serviciul Român de Informații a reușit, prin intermediul cardului de sănătate, pe bani europeni și bazându-se pe buna credință a autorităților britanice – Duță a anunțat că zilele următoare va face o plângere în acest sens la Camera Lorzilor – să își atingă obiectivul mult râvnit. Să creeze faimosul sistem Big Brother de supraveghere în masă a tuturor cetățenilor, reprezentanților partidelor politice, parlamentarilor, judecătorilor și procurorilor, sindicaliștilor, ziariștilor, ong-iștilor și, atenție, reprezentanților Armatei, Ministerului de Interne, celorlalte servicii secrete, inclusiv agenților acoperiți ai acestora.

5). Serviciul Român de Informații devine astfel singurul serviciu secret din lumea civilizată și în mod cert din Uniunea Europeană care, instituție militarizată fiind, dispune necontrolat de un sistem Big Brother prin care controlează întreaga societate.

6). Lucian Duță va merge la închisoare. Dar consecințele se vor produce inevitabil în timp. La întrebarea din titlu, din nefericire, răspunsul meu pentru moment este negativ. Serviciul Român de Informații nu este la un capăt de linie. Și nici nu se îndreaptă spre un asemenea capăt. Chiar dacă, atunci când va fi schimbat regimul politic, Eduard Hellvig va pleca de la conducerea instituției. De fapt, SRI este condus cu o mână de fier de către general locotenent Răzvan Ionescu, care, atenție, concentrează în prezent în mâna sa mult mai multă putere decât a avut vreodată Florian Coldea. Ce-i drept, este mai puțin lacom decât acesta, mai discret și, la vedere cel puțin, inițiază mai puține operațiuni de poliție politică. Dar să vedem ce se va întâmpla când vin rundele de alegeri democratice și când, din nou, serviciile secrete se vor afla pe cai mari. (Sorin Roșca Stănescu)

PRESEDINTI, PREMIERI, MINISTRI, LIDERI DE PARTIDE: RETETELE SECRETE PENTRU MARI CARIERE IN POLITICA

În România există mai multe rețete speciale pentru parvenirea în politică, ba chiar la vîrful statului, dezvăluie fostul senator PSD Șerban Nicolae într-o postare spumoasă pe Facebook. Rețete care nu sunt la îndemîna oricui, e drept, dar asta nu le face mai puțin interesante. Rămîne ca cititorii să identifice pe cont propriu personajele.

”REȚETE DE SUCCES!

1. De la școală de provincie, te transferi fără concurs la cel mai bun liceu din județ. Ajungi inspector școlar general chiar dacă n-ai condus niciodată o unitate de învățământ. În mare secret, dai elevilor de gimnaziu meditații la fizică. Elevi nu-ți trebuie! Justificarea averii, da! Se obțin suficienți bani pentru a cumpăra case. Când nu ajung banii, se falsifică documente. Apoi se încasează chirii de la bicicliștii mai împiedicați.

2. Ca inginer, te angajezi la o firmă de avocatură. Sau la o firmă dintr-un oraș în care oricum n-ai de gând să mergi. Dar poți câștiga chiar și 3.000 de lei pe lună. Se caută oameni ca tine pentru a conduce guvernul și Parlamentul!

3. Studiezi limba rusă pentru afaceri! Veche tradiție capitalistă. Îți găsești un bolnav în fază terminală care nu mai poate candida la președinția României și îl consiliezi! Te umpli de ridicol la fiecare rostire publică. Bravo, acum poți ocupa orice funcție vrei, pentru că deja ești foarte bogată!

4. Ratezi treapta a doua la un liceu industrial. Intri cu pile și pleci să studiezi în Statele Unite. Pe bani mulți, specific copiilor săraci, căteva zeci de mii de dolari anual. Speli vase și scrii „esee”. Se știe că ambele ocupații sunt plătite foarte bine, astfel că nu mai trebuie să spui cine a plătit studiile tale timp de vreo 6-7 ani. Când primești ordinul de încorporare ca prim-ministru, întâi fugi, apoi te faci că te-mpiedici.

5. La 18 ani te consideri încă adolescent și împletești baloane. Din asta câștigi foarte mulți bani. Poți să-ți cumperi foarte multe cărți (52 plus joker), să faci excursii în toată Europa, să-ți ajuți părinții și să te duci în Norvegia să joci rolul unor statui stradale. Ca om de cultură, ai păreri pseudo-medicale despre evenimentele biblice

6. Fiind dictatură, intri cu greu la un liceu agricol. Ești încorporat la trupele de Securitate și faci de strajă ca Doina Cornea să nu intre în contact cu „agenturilii”. Nu lucrezi pământul, nu mergi pe câmp, în schimb ai o fulminantă carieră de birocrat al agriculturii, ceea ce te face specialist în recolte de hârtii și producții de dosare.

7. Ai un tată „ciripitor” la Securitate. Asta îl va face revoluționar cu certificat și beneficii, iar ție îți dă posibilitatea studiilor la Viena. Studii economice „cu de toate”! Studiezi 11 ani, dar nu ai încă o diplomă, pentru că nu a fost suficient timp să o tipărească. Ți-o echivalează un coleg de guvern în timpul în care ai ajuns ministru al sănătății. Semnalezi public lipsa „imunoglobinei” și pui bazele specializării medicale de „oftalmologie-obstetrică”.

Sunt doar câteva rețete ale succsesului garantat în lumea imposturii și ipocriziei. Știu, nu sunt pentru oricine… dar sunt sigure!” scrie fostul greu pesedist. (B.I.)

https://inpolitics.ro/presedinti-premieri-ministri-lideri-de-partide-retetele-secrete-pentru-mari-cariere-in-politica_18449008.html

Tratatul de la Trianon, Mica Înțelegere și dezarmarea Ungariei

https://www.art-emis.ro/istorie/tratatul-de-la-trianon-mica-intelegere-si-dezarmarea-ungariei

Tratatul de la Trianon, semnat la 4 iunie 1920, conținea mai multe articole privind dezarmarea Ungariei, reducerea numărului de militari la 30.000, distrugerea armamentului, desființarea producției de război, interzicerea de a cumpăra materiale de luptă etc., etc.

Din martie 1920, principala personalitate politică a Ungariei a fost Horthy Miklos, care s-a menținut la putere până la 15 octombrie 1944.

În octombrie 1920, Horthy a elaborat un Memorandum în care erau formulate tezele revizionismului maghiar pe seama României, Cehoslovaciei și Iugoslaviei. În acel document, România era considerată „dușmanul principal al Ungariei”. Imediat după semnarea Tratatului de la Trianon, guvernele de la Budapesta au acționat pentru ocolirea prevederilor acestuia privind dezarmarea Ungariei, recurgând la organizarea unor formațiuni militare de „voluntari”, a unor „gărzi” care se instruiau cu armament de război, la achiziționarea (clandestină) de armament din Italia etc.

Pentru a contracara revizionismul horthyst, România, Cehoslovacia și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (Iugoslavia), au constituit, în 1921, Mica Înțelegere. În Convențiile încheiate se menționa: „În cazul unui atac neprovocat din partea Ungariei împotriva uneia din Înaltele Părți contractante, cealaltă Parte se angajează să contribuie la apărarea Părții atacate”.

De-a lungul anilor, liderii politici din România, Cehoslovacia și Iugoslavia s-au adresat Consiliului Societății Națiunilor, cerând ca Ungaria să respecte tratatul semnat la 4 iunie 1920. Ca urmare, Comisia Militară Interaliată de Control, înființată pe baza Tratatului de la Trianon, s-a deplasat la fața locului și a întocmit rapoarte pe care le-au prezentat Consiliului Societății Națiunilor. Acesta nu a făcut decât să „ia act” de încălcarea Tratatului de la Trianon, exprimându-și „regretul” că guvernul de la Budapesta nu se conforma celor stabilite prin respectivul document. În 1927, Ungaria a semnat un tratat de prietenie cu Italia lui Mussolini, în care se afirma necesitatea revizuirii granițelor stabilite prin tratatele din 1919-1920. Din acel an, revizionismul a devenit politica oficială a regimului Horthy.

Constatând că Franța și Marea Britanie au îngăduit Germaniei să încalce Tratatul de la Versailles, Ungaria a pornit pe aceeași cale, achiziționând armament, pregătind cadre de comandă și instruind tineretul pentru luptă.

Politica de concesii - în privința respectării tratatelor de pace - a devenit o constantă a politicii guvernelor de la Paris și Londra. Nicolae Titulescu și Eduard Beneș au ridicat în repetate rânduri de la tribuna înaltului for de la Geneva problema înarmării Ungariei, dar fără nici un efect. Societatea Națiunilor era doar un for de discuții sterile.

În ianuarie 1935, conferința anglo-franco-italiană, desfășurată la Stressa, a recomandat Micii Înțelegeri să rezolve prin negocieri directe cu Ungaria problema înarmării acesteia. Cu alte cuvinte, cele trei state - care făcuseră parte din Consiliul Suprem de la Conferința păcii din 1919 -1920, având un rol decisiv în adoptare tratatelor cunoscute sub numele de „sistemul de la Versailles” - își amendau propriile semnături și eludau articolele privind dezarmarea Ungariei.

Propunerea a fost primită cu rezerve la București, Praga și Belgrad. În acest context, simțindu-se încurajată, Ungaria a introdus, chiar în acel an 1935, serviciul militar obligatoriu de doi ani pentru bărbații de la 18 la 50 de ani. Protestele Micii Înțelegeri la Societatea Națiunilor nu au avut efectul așteptat.

Germania lui Hitler, Italia lui Mussolini și Ungaria lui Horthy cereau revizuirea tratatelor de pace și chiar anularea lor, pregătindu-se să impună prin forță satisfacerea propriilor revendicări.

Pe acest fond, Mica Înțelegere a decis să dea curs sugestiei primite din partea guvernelor de la Londra, Paris și Roma. În ianuarie 1937 a propus Ungariei începerea unor negocieri privind dreptul acesteia la înarmare. Se cerea, în schimb, ca guvernul de la Budapesta să-și asume obligația de neagresiune față de statele din Mica Înțelegere.

Această inițiativă dovedea un bizar complex de inferioritate din partea liderilor Micii Înțelegeri. Cele trei state aveau împreună o suprafață de circa 683.000 km pătrați și o populație de 50 milioane de locuitori, în timp ce Ungaria avea o suprafață de 93.000 km pătrați și 9 milioane locuitori.

O explicație poate fi eficacitatea propagandei externe maghiare și capacitatea liderilor de la Budapesta de a se asocia cu marile puteri, aflate în plină ofensivă - Germania și Italia.

Guvernul Ungariei nu a dat curs propunerii primite și a venit cu o variantă proprie: necesitatea de a trata cu fiecare țară în parte; un angajament similar de neagresiune din partea celor trei țări; minoritatea maghiară din România, Cehoslovacia și Iugoslavia să primească noi drepturi, bucurându-se de un „regim special”, prin care puteau depăși prevederile constituționale din aceste state.

În fond, Budapesta urmărea - la sugestia Berlinului (Hitler îi spusese lui Horthy în august 1936 că Germania urma să atace Cehoslovacia, iar Ungaria va avea beneficii teritoriale) - să nu-și asume angajamente concrete și să submineze unitatea Micii Înțelegeri.

Reprezentanții României, Cehoslovaciei și Iugoslaviei au dezbătut aceste propuneri la insistența lui Eduard Beneș. Simțind „aerul tare” pentru țara sa, care venea dinspre Berlin, ministrul de externe al Cehoslovaciei declara la 22 februarie 1938: „Ar fi bine să ajungem cât mai curând la o înțelegere cu Ungaria, care ar deveni aliata noastră naturală”. Diplomatul respectiv dădea dovadă de o naivitate greu de înțeles, știut fiind că Ungaria își făcuse din revizuirea Tratatului de la Trianon esența politicii sale externe și nu putea deveni „aliata” naturală a unor țări pe care urmărea să le destrame. Punctul de vedere susținut de Eduard Beneș a fost însușit de Consiliul Permanent al Micii Înțelegeri în ședința desfășurată la Sinaia în zilele de 4-5 mai 1938. În comunicatul dat publicității se anunța că Mica Înțelegere a decis continuarea tratativelor cu Ungaria, în vederea „stabilirii unui regim de înțelegere și de încredere în bazinul dunărean”.

Într-adevăr, negocierile au continuat, finalizându-se cu un comunicat publicat în ziua de 23 august 1938, simultan la Bled (Iugoslavia) și Budapesta. Comunicatul avea următorul conținut: „Negocierile în curs de anul trecut între Ungaria de o parte, și România, Iugoslavia și Cehoslovacia pe de altă parte, inspirate de dorința comună de a netezi terenul de elementele ce ar putea împiedica dezvoltarea raporturilor de bună vecinătate între Ungaria și aceste trei state, au permis să se realizeze acorduri preliminare. Aceste acorduri comportă recunoașterea din partea celor trei state a egalității de drepturi pentru Ungaria, în materie de înarmări, și renunțarea reciprocă la orice recurgere la forță între Ungaria și statele în chestiune. În cursul negocierilor care au precedat realizarea acestor acorduri, toate celelalte chestiuni, a căror soluție ar putea influența în mod favorabil raporturile dintre statele dunărene au făcut de asemenea obiectul unui examen aprofundat și binevoitor. S-au prevăzut și declarații care să precizeze atitudinea statelor sus menționate în ce privește aceste chestiuni, dar ele nu au putut fi fixate în forma lor definitivă. Se speră că atunci când aceste dificultăți vor fi înlăturate, negocierile privitoare la aceste chestiuni vor fi duse la bun sfârșit și că, odată acordurile realizate, declarații în chestiune vor fi publicate simultan”.

Dincolo de formulările „diplomatice” din acest text, o concluzie se impune: Ungaria nu s-a conformat prevederilor din Tratatul de la Trianon privind dezarmarea sa, iar România, Cehoslovacia și Iugoslavia - la sugestia Marii Britanii, Franței și Italiei - au acceptat încălcarea acestuia. Mai mult decât atât, s-a decis „recunoașterea din partea celor trei state a egalității de drepturi pentru Ungaria în materie de înarmări”.

„Realismul” și „inteligența” acestei politici s-a văzut în perioada următoare, când victime ale revizionismului maghiar, sprijinit de Germania și Italia. au devenit mai întâi Cehoslovacia (noiembrie 1938), apoi România (august 1940) și Iugoslavia (1941).

Din cele prezentate, se desprind câteva concluzii:

- Istoria își urmează cursul său implacabil, oferind o lecție celor care în 1939 „au dat foc Europei”. Peste puțin timp, „roata” s-a întors. Politicienii de la Paris și Londra, care adoptaseră o atitudine capitulardă, au fost măturați de pe scena istoriei, Mussolini a fost ucis, Hitler s-a sinucis, iar Horthy a luat drumul exilului.

- Toată propaganda revizionistă desfășurată de Ungaria, toate pregătirile militare și toate jertfele făcute de unguri în războiul din 1941-1945 au fost în zadar.

- Prin Tratatul de la Paris din 1947, granițele Ungariei au redevenit cele stabilite la Trianon, care a fost, încă odată, validat de istorie.