Interclasare

Interclasarea a doi vectori înseamnă reuniunea a doi vectori sortați (crescator sau descrescator) urmată de ordonarea elementelor în vectorul rezultat.

Algoritm

Se parcurg simultan cei doi vectori pentru a se compara un element dintr-un vector cu un element din celălalt vector. Elementul cu valoarea mai mică (sau mai mare) este copiat în vectorul destinație. Această operație continuă până când este epuizat unul dintre vectori. Celelalte elemente care au rămas se adaugă la sfârșitul vectorului destinație.

Variabile de memorie

-vectorii a, b și c; vectorii a și b sunt vectorii sursă, iar vectorul c este vectorul destinație;

-lungimile logice ale vectorilor: n și m;

-indici pentru parcurgerea vectorilor: i - pentru vectorul a, j - pentru vectorul b și k - pentru vectorul c.