Țigani
O temă pe care au abordat-o mulți colecționari. Țigani este denumirea dată în Europa centrală și de est unei populații nomade care își spune rroma sau sinti și care provine din nordul Indiei, fiind vorbitoare a unor dialecte neo-indiene, cunoscute mai ales ca limba rromani, romani sau rromanes. În vestul Europei această etnie este cunoscută sub numele gitani, gipsies, zingari, boemieni, manuși, ieniși etc.
În spațiul românesc numele „țigani” apare în toponimie, hidronimie, oronimie, onomastică etc. (În acest sens vezi: Țigănești , Râul Țiganu și Țiganca).
Deoarece denumirea țigani și unele din denumirile similare amintite (ex.gipsy) au căpătat cu vremea o conotație peiorativă, sunt arhaice sau inadecvate (ex. boemieni), ele tind să fie abandonate, din motive de „corectitudine politică”, în favoarea denumirii autentice rromi, romi sau sinti. În răsăritul Europei mulți țigani au avut vreme de secole statutul de robi.
Prima atestare documentară a robiei romilor pe teritoriul românesc datează din 3 octombrie 1385. Conform statisticilor, în jurul anilor 1850, o treime din țiganii Europei locuiau în Moldova și în Țara Româneacă, iar ponderea lor în raport cu populația din interiorul granițelor principatelor române era de 7%. La 22 decembrie 1855, Divanul Obștesc din Principatul Moldovei a votat „Legiuirea pentru desființarea sclaviei, regularea despăgubirei și trecerea emancipaților la dare”. La 20 februarie 1856 domnitorul Barbu Știrbei a promulgat „Legiuirea pentru emancipația tuturor țiganilor din Principatul Românesc” pe baza unui text întocmit de Petre Mavrogheni și Mihail Kogălniceanu. Această lege elibera din sclavie și ultima categorie de robi, aceia care aparțineau proprietarilor particulari.
O foarte mare parte din țigani sau rromi au trecut prin procese de asimilare și aculturație, adoptând viața sedentară, cultura scrisă și limbile și religiile popoarelor lângă care au trăit.
