1.Autoritatea părintească şi exercitarea autorităţii părinteşti. Locuinţa copilului şi obligaţia de întreţinere (NCPC, L. nr. 76/2012)
Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 335/2015
NCC: art. 6 alin. (6), art. 106, art. 107, art. 113 alin. (1) pct. 2, art. 114, art. 396 alin. (1), art. 486, art. 496, art. 504. L. nr. 76/2012: art. 76
Prin Legea nr. 287/2009, republicată, a fost adoptat C. civ., care, conform Legii nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., a intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011.
Potrivit prevederilor art. 6 alin. (6) din acest Cod, dispozițiile legii noi sunt aplicabile și „efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere (..), dacă aceste situații juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi”.
La data de 15 februarie 2013 a intrat în vigoare, de asemenea, C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 care, prin normele tranzitorii reglementate prin art. 24, prevede că dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.
Art. 106 C. civ. prevede la alin. (1) că „Ocrotirea minorului se realizează prin părinți (…) iar potrivit art. 107, „Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competența instanței de tutelă și de familie stabilite potrivit legii”.
Conform art. 76 al Legii nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., „judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori și familie vor îndeplini rolul de instanțe de tutelă și familie, având competența stabilită potrivit C. civ., C. proc. civ., prezentei legi, precum și reglementărilor speciale în vigoare”.
Art. 114 din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, prevede că „dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită„.
Titlul IV din C. civ. intitulat „Autoritatea părintească” cuprinde dispoziții cu privire la autoritatea părintească și exercitarea autorității părintești, locuința copilului și obligația de întreținere, dispoziții conform cărora instanța de tutelă, potrivit interesului superior al copilului, are competența de soluționare a cererilor izvorând din neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești (art. 486), la stabilirea locuinței copilului (art. 496), la schimbarea locuinței copilului (art. 497) sau la exercitarea autorității părintești [art. 504 coroborat cu art. 396 alin. (1) C. civ.].
De asemenea, art. 505 C. civ. prevede la alin. (1) că „În cazul copilului din afara căsătoriei (…), autoritatea părintească se exercită în comun și în mod egal de către părinți, dacă aceștia conviețuiesc” iar la alin. (2) că „Dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț”.
Conform acestor dispoziții, aceleiași instanțe de tutelă îi revine competența de soluționare a cererilor având ca obiect exercitarea autorității părintești numai de către unul dintre părinți [art. 398 alin. (1)], stabilirea locuinței copilului minor în lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului [art. 400 alin. (1)] sau stabilirea contribuției fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor [art. 402 alin. (1)].
În speță, acțiunea formulată de reclamant, având ca obiect stabilirea domiciliului minorilor, exercitarea autorității părintești și plata pensiei de întreținere – care se referă la măsuri ce se cer a fi luate în legătură cu copiii minori, rezultați din conviețuirea cu pârâta – a fost înregistrată pe rolul instanței de judecată la data de 27 februarie 2014, după intrarea în vigoare a Noului C. civ. și a Noului C. proc. civ.
Astfel, situației juridice invocată prin acțiune, derivând din raportul de filiație dintre minor și părinții săi, care determină incidența regulilor în materia autorității părintești și obligației de întreținere, îi sunt incidente dispozițiile acestui act normativ, cum incidente îi sunt și dispozițiile C. proc. adoptat prin Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
În raport de textele legale menționate, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 114 din Noul C. proc. civ., care reprezintă o dispoziție specială, ce instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, dispoziție derogatorie de la norma generală reprezentată de art. 107 din Noul C. proc. civ., care, prin alin. (1), reglementează o competență teritorială generală, conform căreia „Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel [alin. (1)]”.
Având în vedere că minorii locuiesc cu tatăl lor, în sat Robăneștii de Jos, comuna Robănești, jud. Dolj, și că Judecătoria Craiova este instanța în a cărei circumscripție teritorială își au domiciliul minorii, cu privire la care se solicită luarea măsurilor ce fac obiectul demersului judiciar al reclamantului, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe, inclusiv din perspectiva art. 113 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010.
Sursa informației: www.scj.ro.