NOȚIUNI DE BAZĂ PRIVIND AMENAJAREA PĂDURILOR
Amenajamentele silvice se elaborează prin unități specializate atestate de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, iar contravaloarea lor se suportă de proprietar, pentru suprafețe de fond forestier mai mari de 10 ha sau administrator în cazul în care proprietarul are înființat ocol silvic de regim și care administrează fondul forestier al acestuia. (Art. 21 - (3) b) din Codul silvic).
Amenajament silvic - studiul de bază în gestionarea pădurilor, fundamentat ecologic, cu conținut Tehnico-organizatoric, juridic și economic. Addendum-ul este parte a amenajamentului silvic, iar avizarea elaborării și aprobarea acestuia se fac de către Comisia tehnică de avizare pentru silvicultură.
Perioada de valabilitate a amenajamentului silvic este de 10 ani, cu excepția amenajamentelor întocmite pentru pădurile de plop, salcie și alte specii repede crescătoare, la care perioada de valabilitate este de 5 sau de 10 ani (Art. 20 - (5) din Codul silvic).
Amenajarea pădurilor - ansamblul de preocupări și măsuri menite să asigure aducerea și păstrarea pădurilor în stare corespunzătoare din punctul de vedere al funcțiilor ecologice, economice și sociale pe care acestea le îndeplinesc și este activitate de dezvoltare tehnologică.
Întocmirea amenajamentului silvic
Amenajamentul poate fi întocmit pentru persoană fizica, persoană juridică sau mai multe persoane care își exprimă acordul să-și gospodărească pădurea în cadrul aceluiași amenajament silvic pe perioada valabilității acestuia sau se constituie în Asociație de proprietari de păduri conform Legii.
Suprafața minimă care poate face obiectul amenajamentului este 100 ha (ANEXA Nr. 1 – DEFINITII pct. 55 lit. c) la Codul silvic).
Conform ORDINULUI nr. 766 din 23 iulie 2018
Art. 1
(1) În elaborarea amenajamentului silvic sunt obligatorii următoarele etape:
a) ședința de preavizare a temei de proiectare - Conferința I de amenajare, cu participarea:
1. șefului de proiect și a expertului care asigură controlul tehnic pentru lucrările de amenajare a pădurilor, denumit în continuare expertul CTAP, din partea unității specializate autorizate;
2. șefului ocolului silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice, reprezentanților structurilor ierarhice superioare acestuia și, după caz, a proprietarului;
3. administratorului/custodelui ariei naturale protejate, în situația în care aceasta este constituită parțial sau total peste fondul forestier;
4. reprezentantului structurii județene sau regionale pentru protecția mediului;
5. reprezentantului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură sau, după caz, al structurii teritoriale de specialitate a acesteia;
b) recepția lucrărilor de teren, care se realizează în ultimul an de aplicare a amenajamentului silvic, sau în anul/anii următor/următori acestuia, în cazul în care amenajamentul silvic este expirat, cu participarea:
1. șefului de proiect, proiectantului și a expertului CTAP din partea unității specializate autorizate;
2. șefului ocolului silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice, reprezentanților structurilor ierarhice superioare acestuia și, după caz, a proprietarului;
3. reprezentantului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură sau, după caz, al structurii teritoriale de specialitate a acesteia;
c) ședința de preavizare a soluțiilor tehnice - Conferința a II-a de amenajare se organizează în anul următor anului în care se realizează recepția lucrărilor de teren, cu participarea:
1. șefului de proiect, proiectantului și a expertului CTAP din partea unității specializate autorizate;
2. șefului ocolului silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice, reprezentanților structurilor ierarhice superioare acestuia și, după caz, a proprietarului;
3. administratorului/custodelui ariei naturale protejate, în situația în care aceasta este constituită parțial sau total peste fondul forestier;
4. reprezentantului structurii județene sau regionale pentru protecția mediului;
5. reprezentantului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură sau, după caz, al structurii teritoriale de specialitate a acesteia;
d) analiza și avizarea amenajamentului silvic în comisia tehnică de avizare pentru silvicultură din cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.
Întocmirea addendum-ului la amenajamentul silvic
Addendum-ul este parte a amenajamentului silvic, iar avizarea elaborării și aprobarea acestuia se fac de către Comisia tehnică de avizare pentru silvicultura. Addendum-ul poate aduce completări amenajamentului silvic în vigoare aprobat prin Ordin de ministru.
Consultarea și întocmirea documentației în vederea obținerii avizului de mediu pentru amenajamentul silvic și a addendum-ului la amenajamentul silvic
Beneficiarul amenajamentului silvic are obligația de a parcurge procedura legală de avizare de mediu, conform H.G. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri și programe.
S.C. Amenajament S.R.L. vă va acorda sprijin activ în vederea întocmirii documentației, susținerea în ședința de avizare pentru obținerea avizului de mediu.
Întreținerea limitelor de proprietate, limitelor parcelare și a bornelor silvice
Întreținerea limitelor de proprietate, a limitelor parcelare și bornelor silvice este lucrare obligatorie conform prevederilor Codului silvic Art. 17 – (2) lit. i. Aceste lucrări se execută de proprietari cu participarea personalului ocolului silvic care asigură serviciile silvice cu un an înaintea începerii lucrărilor de amenajarea pădurilor – faza teren.
S.C. AMENAJAMENT S.R.L. vă poate asigura acest serviciu prin personalul ingineresc disponibil, care împreună cu proprietarul vor asigura împrospătarea limitelor de proprietate existente, refacerea limitelor parcelare și a bornelor silvice pe arborii martor. Cu ocazia efectuării acestor lucrări, toate limitele vor fi ridicate în plan cu aparat GPS Garmin GPSMAP 64. Se va întocmi harta proprietății și a parcelarului cu determinarea suprafețelor și întocmirea situației bornelor silvice din teren. Aceste lucrări sunt recomandate a fi efectuate cu un an înaintea începerii lucrărilor de amenajarea pădurilor – faza teren, pentru a avea timp în corectarea unor eventuale neconcordanțe. Datele rezultate vor fi utilizate în elaborarea amenajamentului pentru creșterea preciziei și calității amenajamentului silvic.
Mod de prezentare calitativ
Suport de calitate pentru orientare precisă
Vopsea de calitate pentru rezistență în timp
Limite parcelare
Borne silvice pe arbori martor
Borne silvice din piatră
Limită parcelară