Proiectul porneşte de la un brevet deţinut de beneficiarul cercetărilor S.C. MEDISAN 2010 S.R.L. „Procedeu pentru obţinerea de chelaţi ai aminoacizilor cu microelemente esenţiale” şi vizează îmbunătăţirea unei metode enzimatice de hidroliză a unor proteine pe bază de drojdie de bere, şrot de soia sau zer în vederea obţinerii de aminoacizi şi peptide supuse ulterior unui proces de complexare cu elemente metalice, în vederea obţinerii unor chelaţi. Se are în vedere optimizarea procesului de scindare astfel încât noii compuşi să se poată utiliza pentru obţinerea unor hidrogeluri.
În acest scop se vor optimiza parametri procesului de hidroliză (timp de reacţie, temperatură) astfel încât hidrogelurile obţinute să aibă proprietăţi optime corelate cu noile aplicaţii în condiţii de eficienţă economică. Hidrogelurile care conţin aminoacizi şi peptide se vor folosi pentru obţinerea unor plasturi pentru eliberarea transdermică a unor principii active. Metalele introduse în matricea hidrogelului vor avea un rol dublu de complexare a aminoacizilor şi de reticulare a hidrogelului. Se vor caracteriza atât produşii de hidroliză enzimatică cât şi hidrogelurile obţinute. Pe baza proprietăţilor acestora se va elabora o tehnologie de îmbunătăţire de hidroliză şi se vor stabili metode de obţinere a hidrogelurilor.
Titlul complet al proiectului este:
"OPTIMIZAREA PROCESULUI DE OBȚINERE A UNOR CHELAȚI AI AMINOACIZILOR
ÎN VEDEREA OBȚINERII UNOR MATERIALE CU NOI APLICAȚII"
Acronimul:
EnziPlast
A - Elaborarea unui model experimental privind îmbunătăţirea procesului de obţinerea şi caracterizarea unor chelaţi de aminoacizi/peptide prin hidroliza enzimatică a drojdiei de bere, şrotului de soia sau a zerului;
B - Elaborare tehnologie de laborator pentru scindarea enzimatică proteinelor şi obţinere a chelaţilor metodă cu aplicabilitate la nivel industrial;
C - Experimentări în vederea extinderii aplicaţiilor hidrolizatelor şi a chelaţilor. Elaborare metodă de obţinere a hidrogelurilor conţinând aminoacizi, peptide chelaţi ai aminoacizilor/peptidelor;
D - Validarea metodelor îmbunăţăţite de hidroliză enzimatică, obţinere a chelaţilor şi a hidrogelurilor şi transferul de cunoaştere către de către agentul economic.
Denumirea şi activităţile etapei 1
Denumire etapa:
Elaborarea unui model experimental privind îmbunătăţirea procesului de obţinerea şi caracterizarea unor chelaţi de aminoacizi/peptide prin hidroliza enzimatică a drojdiei de bere, şrotului de soia sau a zerului.
- Activităţi de interconectare a expertizei cercetătorilor /masteranzilor/ doctoranzilor cu nevoile agentului economic prin organizarea unei întâlniri de lucru între reprezentanţii UTCN, UBB-ICCRR şi S.C. MEDISAN 2010 S.R.L.
- Elaborare model experimental (ME) privind hidroliza enzimatică controlată a proteinelor. (CO + P2)
- Elaborare ME privind obţinerea unor chelaţi ai aminoacizilor/peptidelor. (CO + P2)
- Realizarea paginii web a proiectului. (CO)
- Realizare instalaţie funcţională de laborator în vederea studierii scindării enzimatice a proteinelor. (P2)
- Caracterizarea hidrolizatelor enzimatice. (P2)
- Realizare instalaţie de laborator în vederea obţinerii chelaţilor. (P2)
- Experimente de obţinere a chelaţilor în instalaţia de laborator. (P2)
- Caracterizarea chelaţilor. (P2)
- Elaborare tehnologie de laborator pentru obţinerea hidrogelurilor. Elaborare model funcţional. (CO)
- Realizare model experimental de laborator în vederea obţinerii hidrogelurilor.(CO)
- Caracterizarea hidrogelurilor.(CO)
- Transferul cunoaşterii către agentul economic. (CO + P2)
- Diseminarea rezultatelor prin publicarea de lucrări de specialitate, capitole lucrări de doctorat, cursuri, întâlnire de lucru, practică doctoranzi. (CO)
- Diseminarea rezultatelor prin publicarea de lucrări de specialitate, întâlnire de lucru. (P2)
Validarea metodelor îmbunăţăţite de hidroliză enzimatică, obţinere a chelaţilor şi a hidrogelurilor şi transferul de cunoaştere către agentul economic.
- Folosirea eficientă a tehnologiilor moderne existente la agenţii economici în vederea dezvoltării de produse noi. (P2)
- Validarea extinderii aplicaţiilor hidrolizatelor şi a chelaţilor pentru aplicaţii noi legate de hidrogeluri. (CO + P2)
- Dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale ale cercetătorilor prin participarea la un workshop „De la cercetător la antreprenor”. (CO + P2)
- Protejarea drepturilor de autor (stabilirea drepturilor de proprietate, obtinere brevet). (CO + P2)
- Diseminare rezultate prin participare la conferinţe şi trimiterea spre publicarea a datelor în reviste cotate ISI sau BDI. (CO + P2)
Instalaţie de laborator; Raport tehnic privind experimentarea instalaţiei de laborator; Buletine de analiză; Intâlniri de lucru, practică doctoranzi; Documentaţie tehnică model funcţional.
Întâlniri de lucru, practică doctoranzi; Tehnologie de obţinere a hidrogelurilor; Workshop; Cerere brevet de invenţie; Lucrări de specialitate, capitole lucrări de doctorat, cursuri, întâlnire de lucru, practică doctoranzi.