Prezența mea la cursul "Classroom Management Solution for Teachers: Methodologies, Effective Motivation, Cooperation and Evaluation Strategies" a fost o experiență nouă, extrem de benefică, din care care am învățat metode și programe inedite, aplicabile pentru prevenirea și rezolvarea conflctelor care pot să apară în mediul școlar.
Am avut marea șansă de a cunoaște și de a comunica cu colegi din alte țări europene și am împărtășit experiențe profesionale în beneficiul educației școlare. Deja am început să le aplic la clasă si am remarcat că au un impact pozitiv, de aceea aș recomanda o asemenea experiență profesională și altor cadre didactice. Totul a fost la superlativ, iar eu însumi aș repeat-o oricând!
Prof. Ciubotaru Ovidiu - Mihai
Ma numesc Anamaria si as vrea sa impartasesc si eu din experienta pe care am acumulat-o in cadrul proiectului „Dialog intre generatii”. Mobilitatea la care eu am fost participant s-a realizat in Berlin, Germania. Frica de necunoscut m-a cuprins chiar inainte de plecare, deoarece acest proiect a fost unul destul de mare la care multi colegi au participat, in tari diferite, si care au ridicat stafeta destul de sus cu ceea ce au realizat acolo, asa ca nici eu nu am vrut sa fiu mai prejos. Desi am avut retineri la inceput, dupa primele ore de curs totul a decurs mult mai bine decat ma asteptam. Profesorii care mi-au fost colegi acolo si trainer-ul cursului au fost foarte prietenosi si au si impartasit din experienta lor la catedra. Am invatat cu folosesc multe aplicatii la clasa si cum sa motivez elevii sa fie si mai activi. Acest curs m-a ajutat mult si sper ca pe viitor voi avea sansa sa mai particip in astfel de mobilitati.
Prof. Hariuc Anamaria
Numele meu este Ioan si am fost implicat in cadrul proiectului „Dialog intre generatii”, care s-a desfasurat in cadrul scolii noastre. Alaturi de colegii mei, Anamaria si Ovidiu, am participat la mobilitatea care a avut loc in Berlin, Germania. Experienta traita in acolo a fost una unica si imi doresc sa mai am parte de astfel de ocazii. In Berlin am avut sansa sa cunosc noi oameni cu care am schimbat opinii si idei in legatura cu modul in care ar trebui sa gestionam clasele de elevi si in legatura cu educatia scolara din tarile din care acestia proveneau. Tot ce am invatat acolo o sa imi prinda foarte bine pe viitor in meseria pe care o practic.
Prof. Jucan Ioan