Școala Gimnazială Nr. 5 Rm. Vâlcea vă prezintă

Proiectul european

„Cei puternici interacționează, nu intimidează!”

Nr. de referință: 2020-1-RO01-KA101-078964

finantat din fondurile aferente Programului Erasmus+

Acțiunea Cheie 1 - Proiecte de mobilitate în domeniul educației școlare

Scopul proiectului: reducerea manifestărilor de tip bullying în rândul elevilor din școală.

Obiective:

- dezvoltarea competențelor a 12 cadre didactice în implementarea unor metode și instrumente non-formale de promovare a incluziunii și de prevenire/combatere a fenomenului de bullying la nivel organizațional și la clasă;

- familiarizarea a cel putin 250 de copii din învățământul preșcolar, primar și gimnazial cu noi tehnici de gestionare a agresivitatii și de promovare a toleranței;

- formarea competențelor de colaborare cu școala și de relaționare într-un mediu familial pozitiv pentru aproximativ 250 de părinți;

- obținerea vizibilității europene prin implicarea instituției într-un proiect de parteneriat școlar KA2, în urma contactelor stabilite în cadrul mobilităților Erasmus+.

Durata: 1 decembrie 2020 - 14 august 2022

Grant acordat: 29.430 euro

Grupul-țintă:

Profilul candidaților:

a) Competențe

Cadrele didactice care vor fi selectate vor avea capacitatea ca, în urma pregătirii lingvistice, pedagogice, culturale și prin bunele practici și competențe dobândite ca urmare a participării la mobilitate, să implementeze metode, tehnici, proiecte, să aducă modificări curriculum-ului prin unitățile de învățare create, să valorizeze informațiile primite sub forma suportului unui curs de formare și a unui ghid de bune practici, contribuind astfel la sporirea calității actului educațional, a randamentului școlar, a motivației elevilor și la gestionarea eficientă a relației școală-familie-comunitate.

b) Responsabilități în cadrul instituției de învățământ:

- director;

- președinte CEAC;

- membru CA ;

- membru Comisia de proiecte europene;

- membru în Comisia anti-violență;

- membru Comisia pentru curriculum;

- membru Comisia de activități extrașcolare,

- membru Comisia de perfecționare;

- membru Comisia Diriginților;

- doi membri ai Comisiilor metodice: învățător+educator.

Mobilități:

1. Building a positive learning environment-Limassol, Cipru, 24-29.07.2021

Cursul oferă:

- informații despre managementul eficient al clasei;

- abilități de comunicare verbală/nonverbală cu elevii/părinții lor

- abilitati de controlare a stresului, presiunii, oboselii pentru maximizarea atenției elevilor;

- flexibilitate cognitivă în intuirea și gestionarea indisciplinei / problemelor de comportament / reacțiilor elevilor în aer liber.

2. Non-formal education in school,-Caldas de Rainha, Portugalia, 20-24.08.2021

Cursul oferă:

- abilități de integrare în predare a unor principii, metode și instrumente specifice educației nonformale, axate pe jocuri de rol, povești, teatru, jocurile de echipă;;

-atitudini pozitive față de învățarea prin cooperare în clasă/aer liber.

3. Inclusion starts with I- Caldas de Rainha, Portugalia, 20-28.08.2021

Cursul oferă:

- cunoștinte practice privind principiile, obiectivele și barierele educației incluzive;

- abilități de empatizare cu victima/agresorul prin experimentarea sentimentelor de marginalizare și incluziune;

- creativitate în folosirea jocului de rol ca instrument educațional pentru profesori;

- abilitati de construire a unui mediu școlar pozitiv, respectând diversitatea culturală;

- flexibilitate în organizarea unor lecții, selectând metode nonformale pentru integrarea elevilor defavorizați;

- capacitatea de a aplica corect instrumente de mediere/negociere în managementul conflictelor.

4. Bullying, prevention and intervention, Edipsos, Grecia, 05-09.09.2021

Cursul oferă:

- transferul de cunoștinte referitoare la cultura, incluziunea și prejudecățile din mediul școlar;

- atitudini pozitive față de necesitatea dezvoltării încrederii în sine a elevilor dezavantajați;

- conștientizarea existenței fenomenului de cyber-bullying/a riscului/impactului/efectelor pe termen lung asupra victimelor;

- abilități de prevenire a fenomenului de bullying;

- creativitate în utilizarea unor tehnici de mediere/negociere a situatiilor de excludere socială;

- consecvență în aplicarea unor strategii interculturale creative pentru gestionarea violenței la nivel instituțional/la clasă.

5. Conflict management, emotional intelligence and bullying prevention, Barcelona, Spania, 15-20.11.2021

Cursul oferă:

- cunoștinte despre dinamica grupului și fenomenul de bullying;

- abilități de utilizare a unor instrumente de comunicare în cadrul orelor de dirigenție, în vederea abordării conflictului ca oportunitate de dezvoltare personală;

-informații despre strategii eficiente de managementul clasei (jurnalul clasei, medierea între colegi, activități în cerc) și de integrare a managementului conflictului în curriculum;

-abilități de planificare a unor secvențe didactice, folosind tehnicile inteligenței emoționale pentru crearea unui mediu școlar pozitiv.

Diseminare:

Participanții la mobilități vor derula diverse activități de diseminare, pentru a-și descrie experiențele, prin:

- publicarea de articole în ziarele locale și de specialitate;

- lecțiile demonstrative cu elevii;

- ateliere de lucru în prezenta altor cadre didactice din județ, atât online cât și fizic;

- lectorate cu părinții;

- participare la conferințe și simpozioane;

- informări pe pagina de Facebook a școlii și pe site-ul www.scoala5valcea.ro

Certificare

Fiecare participant va primi documentul Europass Mobility, completat de Școala Gimnazială nr. 5 în colaborare cu furnizorul de curs, în care vor fi menționate competențele și experiențele dobândite pe parcursul mobilității. De asemenea, instituțiile partenere vor oferi cadrelor didactice câte un Certificat de Participare, în care se va preciza și durata programului de formare, reprezentând o formă de validare și recunoaștere a rezultatelor. Cei care vor participa la pregătirea lingvistică vor primi, de asemenea, un document care va atesta nivelul competențelor lor în limba engleză.

Drepturile și obligațiile participanților la mobilitate

Drepturi

1. Pregătire lingvistică (limba engleză), culturală și pedagogică în domeniile proiectului;

2. Obținerea Certificatului de Mobilitate Europass și a Certificatului de Participare.

Obligații

1. Respectarea solicitărilor echipei de management a proiectului și o colaborare eficientă cu membrii implicați în proiect;

2. Participarea la stagiul de pregătire pedagogică, lingvistică și culturală;

3. Elaborarea materialelor de prezentare și promovare a Școlii Gimnaziale Nr. 5 și a sistemului de învățământ din România;

4. Participarea la stagiul de formare și respectarea planului și a programului de lucru în cadrul mobilității;

5. Elaborarea materialelor necesare atât pentru derularea proiectului, cât și pentru implementarea acestuia la nivelul Școlii Gimnaziale Nr. 5 Rm. Vâlcea;

6. Asigurarea diseminării și valorificarea rezultatelor proiectului;

7. Elaborarea raportului individual conform formularului emis de către ANPCEFP;

8. Depunerea setului de documente originale privind participarea la stagiu, în vederea decontării cheltuielilor.