Jump to a question:
Pentru că este un proiect al Școlii Gimnaziale Nr.150 trebuie să faci parte din echipa noastră ca elev, profesor sau părinte.
Implicarea înseamnă insă și un mesaj de Crăciun, pe care îl poți trimite pe adresa școlii noastre sau să promovezi acest proiect în comunitate!
Proiectul ne aduce pe toți împreună și este conceput ca o imagine colectivă. El devine astfel o expresie a bucuriei, a creativității și a diversității echipei școlii noastre. Interdisciplinaritatea proiectului și modul liber de abordare a temei ne așteptăm să ducă spre rezolvări cu viziuni diferite, în funcție de vârsta copiilor și de cunoștințele acestora .
Pentru că ne dorim ca acesta să fie o urare de Crăciun mare de tot pentru fiecare dintre noi dar și pentru toți cei care o vor primi!!!
Pentru că ne dorim și ne plac proiectele de grup, în care putem să ne dezvoltăm abilitățile de colaborare. Astfel, putem să ne conectăm și să ne păstrăm vii legăturile și apartenența noastră la acest mare grup.
Pentru că suntem o echipă mare nu ne îngrijorăm! Ei vor realiza lucrările îndrumați de cadrele didactice! Prezentarea ppt a clasei se va realiza în cadrul orelor online la care vor putea participa și părinții.
Toți cei din comunitatea școlii dar și toți cei cu care colaborăm sau care ne sprijină în acțiunile sau activitățile noastre.
Totodată dorim ca și cei care nu ne cunosc sau pe care nu îi cunoaștem să aibă posibilitatea de a vedea o imagine complexă a noastră dar și să primească urările noastre calde de Crăciun, Sărbătoarea Nașterii Domnului!