Euroscola 2024

EUROSCOLA 30.01.2024

Parlamentul European, prin programul ‘Școli-ambasador ale Parlamentului European’ (EPAS), a invitat Colegiul ‘Mihai Viteazul’ Ineu la programul Euroscola la sesiunea din 30.01.2024, la care au participat peste 1000 de elevi din 34 de licee din Europa, din 22 de state membre UE și elevi din state aspirante la UE. Colegiul ‘Mihai Viteazul’ Ineu a participat la Euroscola cu 24 elevi însoțiți de doi profesori. Programul Euroscola permite elevilor din întreaga Europă să fie deputați europeni pentru o zi și să se familiarizeze cu modul în care funcționează instituțiile europene. 

 Deschiderea oficială a sesiunii a fost facută de doamna Roberta Metsola, Președintele Parlamentului European, care i-a îndemnat pe tineri să protejeze valorile europene prin implicarea activă în diferite proiecte și inițiative europene. Acestea pot fi accesate prin platforma https://youth.europarl.europa.eu/home.html. Combaterea dezinformării și importanța votului au fost temele principale ale ședinței prezidată de doamna Delphine Colard, purtătorul de cuvânt al Parlamentului European, și de doamna Katarina Barley, Vicepreședinte al Parlamentului European. Prima parte a ședinței a avut un format hibrid și a fost deschisă și participanților din mediul online. Sesiunea de după-amiază a fost dedicată doar elevilor care au participat în persoană la program și a constat în simularea procedurii legislative a Uniunii Europene. 

 Școlile din România care participă la program sunt recomandate echipei Euroscola de către Biroul de Legătură al Parlamentului European București. Această recomandare este făcută în funcție de activitățile desfășurate de școala EPAS în anii precedenți. 

 Euroscola a însemnat pentru elevii noștri:

„Euroscola a fost o oportunitate de a cunoaște mai bine o parte din Uniunea Europeană, uniune care îmi dă dreptul de a vorbi liber și care îmi oferă siguranță.” Ana Dragodan

“Euroscola mi-a oferit oportunitatea de a vedea viața prin ochii unui membru al Parlamentului European pentru o zi. Astfel am învățat mai multe lucruri despre Uniunea Europeană, în special cum funcționează și cum mă pot implica pentru a crea o societate care ne face pe toți să ne simțim în siguranță, acceptați și ascultați. Am participat la dezbateri, am votat, am interacționat cu tineri din părți diverse ale Europei și am avut parte de o experiență excelentă pe care sper să o repet.” Nicole Jula

„Pentru mine Uniunea Europeană înseamnă unitate. Prin Euroscola am cunoscut uniunea în persoană, am avut ocazia de a fi europarlamentar pentru o zi și doresc să particip la cât mai multe proiecte europene pentru a deveni cetățean activ al Uniunii Europene.” Fineas Opincă

https://l.facebook.com/l.php?u=https%3A%2F%2Fmultimedia.europarl.europa.eu%2Fen%2Fwebstreaming%2Feuroscola_20240130-1000-SPECIAL-EUROSCOLA%3Ffbclid%3DIwAR10i_hxPPcbjZ-SFdtn_TJq28Dad6ZykoCJe9rMIfO6jWlrAcZsoP6Gzx8&h=AT2pkmjgjApXiWzrYvasgxGCOWRPd5o1bIZl9mHm-d2XUFdAupvt3ui_d5WKY56zDpHwJjkW5NpxbDDnprTlIIc0JOqnxxN-jd5dHNTuMm_5Q4GxdQphqBjPPJrxDY12bTm5bQ

Ambasador Senior, Cleopatra ARDELEAN

Ambasador Senior aspirant, Adina HAZ