Filosofie
curs și seminar pentru studenții Facultății de Sociologie, anul I
„Când mă gândesc la scurta durată a vieţi mele, absorbit de eternitatea care m-a precedat şi de cea care mă urmează, cufundat în infinita imensitate a spaţiilor pe care nu le cunosc şi nu mă cunosc, mă îngrozesc şi sunt uimit să văd că sunt aici mai degrabă decât acolo, şi mă întreb de ce acum şi nu atunci . Cine m-a adus? Din porunca şi dorinţa cui mi-a fost destinat acest timp şi acest loc mie?“
Blaise Pascal, Cugetări
Dragi studenți,
Bine ați venit în anul I al facultății, când veți urma un curs de Filosofie, de un semestru.
Nu vom avea timp foarte mult la dispoziție, deoarece cursul are loc o dată la două săptămâni, iar seminarul de asemenea. Dar vom fi împreună îndeajuns de mult încât să ne cunoaștem, să citim texte interesante și să vorbim, în lumina lor, despre lumea în care trăim.
Dacă priviți tabloul din stânga, unde apar Platon și Aristotel, veți vedea că ei par să nu fie de acord unul cu altul. Unul arată în sus, spre cer, altul în jos. Rafael i-a pictat înadins așa, spre a sugera caracterul filosofiei, o disciplină unde dezbaterea joacă rolul cel mai important. Oamenii discută, iar din discuțiile cele mai simple, purtate în agora, adică în piața publică, s-au născut mari teorii, mari imagini despre lume.
Bufnița este simbolul filozofiei, din cele mai vechi timpuri. Și asta fiindcă Atena, capitala Greciei, era plină de bufnițe. Privirea ei holbată, ca și faptul că putea vedea noaptea, le-a sugerat oamenilor mai întâi mirarea, apoi ideea că ele văd ceea ce alții nu văd. Așa se pare că este și cu filozofii.
Cu ocazia asta vă recomand una dintre cele mai frumoase și mai accesibile istorii ale filosofiei: Jeanne Hersch, Mirarea filozofică
Bufniță înfățișată pe o tetradrahmă | Sursa: Biblioteca Națională a Franței (gallica.bnf.fr)